În fața unui tablou cu Nicolae Popa // „Nocturna” lui Iurie Platon

Iurie Platon este artistul plastic despre care în ultima vreme s-a vorbit mai mult decât despre oricare altul din colegii săi. Și pe merit! Meritul datorându-se unui proiect ce i-a solicitat mult efort creativ, organizatoric și fizic. A conceput, a promovat și a modelat cel mai important monument ridicat la Chișinău după căderea URSS, fiind totodată și primul monument închinat basarabenilor deportați de către regimul comunist-stalinist în Siberia. E vorba de „Trenul durerii” dezvelit vara trecută în Scuarul Gării, această operă monumentală de 15 tone cerând de la autor un volum corespunzător de muncă. Dar se pare că atenția ce i s-a acordat sculptorului Iurie Platon în legătură cu instalarea acestei lucrări monumentale a făcut să treacă puțin în umbră pictorul de mare finețe care este Iurie Platon.

Iurie Platon. Nocturna

Iurie Platon. Nocturna

Dacă e să trecem printre tablourile pictorului, imaginându-ne o galerie cu umbre reci și lumini intense, zonele de umbră și lumină fiind cel mai des vizitate de penelul său, găsim o lucrare în care umbra, de data asta umbra neagră și grea a nopții, e o expresie a terorii ce se revarsă peste pacea unui amurg intrat parcă definitiv în pământ. Vorbim despre tabloul „Nocturnă” (u/p.1300 x 1300) care se impune, în fond, ca un peisaj terifiant, străbătut de neliniști. Îndrăznesc să spun că Iurie Platon, născut la 14 iulie 1963 în orășelul Rezina, unde malurile Nistrului sunt mai abrupte decât oriunde, remodelează aici o priveliște caracteristică acelor locuri, insistând asupra unui anumit context temporal și sentimental. Un brâu negru domină tabloul pe de mijloc. Și asta în timp ce dedesubt se întrevede agonia unui crepuscul rural. Dar totul tinde spre nostalgia unui triumf pierdut sau abia regăsit: buchetul de flori din vaza așezată pe pervazul negru al unui orizont fără de perspective. Pictat în anul 1993, acest tablou prefigurează în mod evident accentele dramatice regăsite și în calvarul victimelor din „Trenul durerii”. Și acolo, și aici întrevedem convulsiile disperate ale unei existențe prinse în malaxorul unei istorii nedrepte.

Pictorului îi reușește o echilibristică pe verticală a culorilor. Echilibrul dintre sus și jos devine aici și mai important decât tradiționalul echilibru pe orizontală. Aici totul pare fixat definitiv. Aici nimic nu se mai poate prăbuși decât doar în sus, prăbușirea în jos fiind deja la limita de unde nimic nu mai are unde cădea. Iar starea de erupție, dominantă totuși, în acest tablou, în ciuda durității culorilor, te ține la distanță și totodată te și magnetizează până la limita contopirii cu peisajul nocturn. Poate că e vorba chiar de echilibristica supraviețuirii.

The following two tabs change content below.
Nicolae Popa

Nicolae Popa

Nicolae Popa

Ultimele articole de Nicolae Popa (vezi toate)