În fața unui tablou // Chemarea ochilor triști

Cezara Kolesnik a absolvit Colegiul de Artă „A. Plămădeală” din Chișinău, a studiat artele plastice la Sorbona și a rămas să facă pictură la Paris. Pictează acolo de mai bine de 15 ani, iar noi descoperim cu tot mai multă strângere de inimă pe an ce trece că tânăra pictoriță reușește să ne țină conectați la o lumină care e cumva doar a noastră. În orice caz ni se potrivește întru totul, ni se potrivește la fel de bine precum li se potrivește îngerilor nimbul, dacă-mi este îngăduită o asemenea comparație.

Cezara Kolesnik. Zi de vară

Cezara Kolesnik. Zi de vară

Atâta doar că lumina ce ne caracterizează formează un fel de nimb în jurul ochilor noștri. E nimbul tristeții. Și nu-l putem ascunde nici chiar cu excesele de veselie pe care le afișăm pe chip cu ocazia atâtor nunți și cumetrii și simple petreceri fără nici o ocazie. Pesemne că avem în codul nostru genetic tristețea ca element identitar. Și fiindcă Cezara Kolesnik acordă prioritate strălucirii ochilor triști, această strălucire face ca în jurul ochilor, ca elemente picturale, să se adune întreaga ființă a celui ce ne privește din tablou.

Dacă ați observat, deși avem în fața noastră tabloul care îndeamnă la aceste reflecții, deocamdată nu am specificat, și cu bună știință, că e vorba de expresie și expresivitate cu referire la o serie de tablouri în care universul emoțional se concentrează asupra ochilor de copil. Or, anume în ochii unui copil apărem exact cum suntem, fără justificări laborioase și fără mistificări operate în vederea iertărilor de păcate. Copilul se uită la noi cu aceeași îngăduință pe care doar Marele Creator, Dumnezeu, o mai poate avea față de noi. Iar copiii pictați de Cezara Kolesnik, având în ochi o intensitate a tristeții precum o vedem aici, în tabloul denumit „Zi de vară”, poate avea asupra noastră, ca simpli privitori, un impact asemănător puterii de mărturisire în timpul pocăinței.

Înțeleg, acesta e un mod poate prea sociologic de a interpreta un tablou, însă palpitația culorilor și unduirea contururilor vădit minimalizate, în fața cărora ne aflăm, ne permite o interpretare mai puțin academică. Și asta fiindcă aura tristeții din ochii copilului aproape că nu lasă loc pentru viraje prea largi care ar exclude eticul în favoarea esteticului. E ca și în cazul „Strigătului” lui Munch. Ochii celor două fetițe din tabloul Cezarei strigă la fel de disperat prin densitatea tristeții lor strălucitoare, precum strigă întunericul deformat de gura celebrului personaj din pictura lui Munch.

Iar ca să revenim la sursa de lumină la care ne ține conectați Cezara Kolesnik de la Paris, după un scurt schimb de mesaje, am aflat un lucru mai mult decât semnificativ, chiar de-a dreptul predestinat, în legătură cu acest tablou. Pictorița ne mărturisește că tabloul se intitulează „Zi de vară”, având formatul 50×60 și că se află în colecția Primăriei Călimănești (România), unde a și fost pictat cu ocazia unei tabere de creație desfășurate acolo. Ei, asta e! O pictură de mare sensibilitate psihologică și finețe artistică care încă nu a ajuns la Paris, ci înnobilează colecția de tablouri a unei Primării, unde cu siguranță vin zilnic mulți ochi triști în care ne regăsim la orice vârstă.

 

The following two tabs change content below.
Nicolae Popa

Nicolae Popa

Nicolae Popa

Ultimele articole de Nicolae Popa (vezi toate)