În curtea bisericii din Băcioi, zac în neştire osemintele unui bun basarabean

centralZIARUL Basarabia 1931Vasile Hartea a fost un animator al vieţii culturale, profesor la Seminarul Teologic din Chişinău, colaborator al ziarului „Basarabia”, a activat în capitala fostei gubernii ruseşti Basarabia între anii 1906–1907. Deşi s-a remarcat printr-un şir de fapte naţionale, numele lui nu-l găseşti pe net, cum se întâmplă cu alţi înaintaşi basarabeni, iar istoricii contemporani, după câte ştiu, nu i-au consacrat deocamdată niciun studiu. Dumnezeu leagă şi dezleagă, aşa că în toamna lui 2013 mi-am propus să aflu mai multe despre uitatul Vasile Hartea, pornind de la comuna Băcioi în care acesta s-a manifestat odinioară, dând dovadă de patriotism, curaj şi iniţiativă.

Pe urmele lui Vasile Hartea

centralAltar biserica BacioiAm ales o zi de duminică, când lumea se adună la biserică. După încheierea slujbei, stăteam în aşteptare pe treptele sfântului lăcaş. Cuvioasele băbuţe, îmbrăcate în cele mai bune haine pe care le au, ieşeau din biserică, se întorceau respectuos cu faţa spre ea şi îşi făceau cruce. După încheierea ritualului, o opream ba pe una, ba pe alta, întrebându-le:
– Ştiţi ceva despre Vasile Hartea?
Mă priveau nedumerite şi, ca să le ajut, le „şopteam”:
– E din satul dumneavoastră. A murit demult. E înmormântat în spatele bisericii (aflasem de mormânt într-o altă zi de la paznic).
– Nu ştiu, răspunde prima.

Şi a doua… Şi a treia… Şi tot aşa pe câte le-am întrebat…
Deşi decepţionată, am remarcat reacţia creştinească a uneia dintre ele:
– Ăi, Dumnezeu să-l ierte! Că n-am auzit de el, după care şi-a căutat de drum cu un mers legănat, fără să mai lungească vorba.
Până la urmă, s-a găsit o bătrânică simpatică, Pelagheia Andronache, ori „Panaghiţa”, ori „Pelagheia Ivanovna”, cum s-a mai prezentat domnia sa, care ştia de Hartea şi de mormântul din curte. Dar erau prea puţine lucruri din câte mă aşteptam să aud la Băcioi. Am rămas cu impresia că memoria istorică e mult prea ştearsă în această localitate. Şi asta se întâmplă nu doar cu necăjitele bătrâne, foste colhoznice. Nici cei câţiva intelectuali, la care am apelat, inclusiv preotul, n-au avut ce să-mi spună.

Fiul preotului Constantin Hartea din Băcioi

Probabil, era mai documentată regretata Sofia Carol (Gujuman), profesoara de istorie, autoarea monografiei Băcioi: Monografia satului (Chişinău,1995). În lucrarea sa însă biografia lui Vasile Hartea, fiul preotului Constantin Hartia din localitate, înmormântat şi el în curtea bisericii, este reflectată sumar.

Ceea ce mi-a stârnit curiozitatea şi m-a îndemnat să fac drumul spre Băcioi a fost articolul „Teatrul românesc pentru săteni în comuna Băcioiu, jud. Lăpuşna, sub dominaţia rusească 1907–1909”, semnat de Gheorghe Druţă (originar din jud. Soroca, deputat în Sfatul Ţării), publicat în revista „Viaţa Basarabiei” din 1943, nr. 7-8. Recomandăm cititorilor să găsească publicaţia.

În scrierile istorice este vehiculată imaginea unui grup de actori amatori din elita basarabeană – odraslele boierilor Dicescu, Sârbu, Hâncu ş.a., care au jucat în 1913 la Clubul Nobilimii din Chişinău vodevilul „Cinel-Cinel” de Vasile Alecsandri, în regia folcloristului Gheorghe V. Madan.

La începutul secolului XX, a existat un teatru de amatori la Băcioi

Se pare că înaintea lor, un act din aceeaşi piesă a fost montat de băcioieni. Faptul se datora în mare parte lui Vasile Hartea. Reprezentațiile teatrale din Băcioi erau predestinate sătenilor. „Teatrul nostru, consemna peste decenii Gheorghe Druţă, era frecventat de toţi intelectualii din satele vecine şi de prietenii noştri din Chişinău. Din aceştia din urmă, mare concurs ne-a dat d. Nicolae A. Popovschi, profesor de liceu. Dar vânatul nostru era ţărănimea. Cu mare satisfacţie îmi amintesc că ţinta a fost atinsă. Spectacolele noastre cu mare plăcere erau ascultate de ţărănimea din Băcioiu, Ialoveni, Mileşti, Sângera şi alte sate vecine. Eram fericiţi”.

În ianuarie 1906, scria Druţă, Vasile Hartea face prima încercare împreună cu Vasile Graur, învăţător din Ialoveni, şi alţi câţiva intelectuali. S-au înscenat la Băcioi un act din „Cinel-cinel” şi „Cuiul lui Pepelea”, iar la Ialoveni – „Baba Hârca”. Au urmat „Florin şi Florica”, „Piatra din Casă”, „Ursul”. Surprinderea şi bucuria sătenilor era mare.

Un spectacol „Cinel-cinel” s-a dat în vara lui 1908, în curtea şcolii, „cu musafiri din Chişinău şi sate vecine – preoţi, învăţători, funcţionari, ţărani”. Rolurile în spectacole erau interpretate de Antonina, Petre, Militina şi Iacob Budacov, Elena şi Gheorghe Druţă, Ion Secrieru, Andrei Eşanu, Vl. Clichici ş.a.

Ne oprim aici, îndemnând cititorii localităţilor rurale să-şi cunoască valorile comunei. Faptele bune naţionale ale înaintaşilor par a fi inepuizabile. Ne-ar sta bine să le cunoaştem şi să le urmăm exemplul.

Maria Vieru-Işaev