„În curând vom lansa la „Licurici” spectacolul „Steaua lui Guguță”

Interviu cu regizoarea Dana Strungaru

– Dragă Dana Strungaru, de ce sunt atât de puţine regizoare de teatru în Republica Moldova?

Pentru că nu li se oferă posibilitatea de a se realiza într-un teatru, nu li se permite să monteze spectacole alături de regizorii bărbați. Al doilea motiv e cel financiar, astăzi e incredibil de dificil să găsești bani pentru un spectacol. Totuși, nu e imposibil. Trebuie să demonstrezi prin atitudine, implicare şi cunoştinţe că vrei şi poţi.

– Cum te-ai apropiat de această meserie „masculină”?

Acesta a fost visul meu din copilărie, nu cred că e o meserie doar pentru bărbaţi. Artistul nu are gen. El există prin ceea ce face. Dacă produsul artistic este de calitate, nu are niciun fel de relevanţă dacă cel care l-a creat e femeie sau bărbat.

– Ce spectacole ai montat? În ce teatre?

Am montat la Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” spectacolele „Vârcolacii au furat luna” de Emilia Plugaru, „Planeta de Rouă” după opera lui Grigore Vieru, „Nopţile Şeherazadei” după basmele arabe „O mie şi una de nopţi”, „Oaspetele de piatră” după Puşkin, „Casa Greierului” de Iulian Filip ș.a. La Teatrul de Marionete am montat „Fiica Mării” de H. Ch. Andersen, iar la Teatrul „Gâgâlici” am pus în scenă spectacolele „Atenţie! Semaforul” de Vitalie Jacotă, „Poieniţa fermecată” de Diana Nimijan, „Fata babei şi fata moşului” după Ion Creangă.

– Colegii tăi de breaslă ştiu că ți-ai pierdut un braț într-un teribil accident rutier. De ce nu ai renunţat la teatru după accident?

S-a întâmplat în vara anului 1998, eram în drum spre casa părintească. Eu mă duceam acasă, iar soţul meu era plecat în turneu în Italia, ca actor al Teatrului „Eugene Ionesco”. După zile de durere și disperare, după o perioadă când mă gândeam că totul e pierdut, am pus punct deznădejdii şi am reluat viaţa de la început luptând cu mine însămi. Treci peste orice dacă ai alături Oameni adevărați, dacă crezi şi iubeşti cu toată ființa. Nu am renunţat la teatru, pentru că nu pot să trăiesc fără el. Doar în teatru mă regăsesc.

– Cum reuşeşti să-ţi depăşeşti suferinţa fizică şi să faci spectacole energice, luminoase, pline de entuziasm? Ai hotărât să fii veselă?

Nu am hotărât să fiu veselă, pur şi simplu iubesc viaţa şi vreau să trăiesc, iar profesia mea îmi dă energie, tărie, forţă şi curaj de a merge mai departe. Bineînțeles, mă susține în toate soțul meu, actorul Arcadie Strungaru.

– Mergi des la teatru? Care sunt spectacolele tale preferate din peisajul teatral actual?

Sigur, merg la teatru, e o sursă de inspiraţie pentru mine, mă interesează ce fac colegii şi mă bucur când le reuşeşte un spectacol. Îmi amintesc cu nostalgie de spectacolele de altădată ale Teatrului „Eugene Ionesco”, mi-e dor de „Regele moare”, de „Cântăreța cheală”, mi s-au întipărit în memorie spectacolele Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” în regia lui Sandu Vasilache. Aceste producții au fost create într-un moment prielnic al mișcării teatrale, atunci s-au afirmat niște regizori valoroși care şi-au gestionat bine energia şi capacităţile. Nu pot să vorbesc cu aceeași admirație despre spectacolele actuale, pentru că nu mi-au rămas în suflet.

– Actualmente, participi la spectacolele-lectură ale Centrului de Dramaturgie Contemporană de pe lângă UNITEM?

La Centrul de Dramaturgie Contemporană am regizat un spectacol-lectură după piesa „Terapia” de Alexandru Buruiană. Îmi plac proiectele CDC-ului, pentru că în cadrul lor se propun spre atenţia publicului texte din literatura basarabeană: fie dramaturgie, proză, fie poezie. Astfel de lecturi sunt stimulatoare pentru tinerii dramaturgi.

– Ce înseamnă pentru tine Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”?

Viaţă, creativitate, zbor. La „Licurici” sunt regizor-pedagog. Vreau să aduc cuvinte speciale de mulțumire domnului Titus Jucov, directorul Teatrului „Licurici”. Domnia sa mi-a insuflat încrederea în forțele proprii, mi-a întins o mână de ajutor când mi-a fost mai greu.

– Ce montezi în prezent la „Licurici”?

E în proces de montare spectacolul „Steaua lui Guguţă”, după opera lui Spiridon Vangheli. Muzica îi aparține compozitorului Viorel Burlacu, scenografia – Angelei Josanu şi Mariei Gros. Eu semnez regia şi sunt și autoarea dramatizării acestui spectacol. Pornind de la eroul principal, descoperim relația copilului cu natura, cu oamenii, cu idealurile. Guguţă e mereu în mișcare, n-are timp să se oprească în loc, e grăbit să crească, să cunoască ceea ce numim viaţă. Guguţă, în viziunea mea, este protagonistul copilăriei de pretutindeni, în dimensiunea sa cosmică. Pe Guguță îl va juca actorul Constantin Ţurcan. Premiera spectacolului va avea loc în noiembrie.

– Fiica ta ţi-a văzut spectacolele? Generaţia ei este deschisă spre teatru sau mai degrabă e captivată de computer?

Fiica mea Laura este şi ea o fire artistică, a crescut cu spectacolele Teatrului „Eugene Ionesco” şi ale Teatrului „Licurici”. Generaţia fiicei mele încă mai crede în vise şi poveşti. Mi-aş dori să-și păstreze mereu copilul din suflet.

Interviu de Irina Nechit

 

 

 

 

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)