În cazul omorului lui Vadim Pisari, partea rusă invocă chichiţe de tot felul

Ancheta bate pasul pe loc


Ancheta în cazul omorului lui Vadim Pisari, tânărul împuşcat în dimineaţa zilei de 1 ianuarie 2012 de către unul din militarii ruşi aflaţi la postul de pacificatori de la Vadul lui Vodă, este tărăgănată. Deşi anterior vicepremierul Eugen Carpov da asigurări că ancheta „efectuată în paralel de către Procuratura Militară Moscova şi Procuratura Generală Chişinău” va fi finalizată în luna aprilie, responsabilii de la PG susţin că nu deţin nicio informaţie că Procuratura Militară Moscova ar fi instrumentat acest caz şi că, pe moment, nu cunosc locul aflării militarului rus.

Svetlana Corobceanu

Prim-viceprocurorul general, Andrei Pântea, a precizat că acest caz este investigat de organele de drept de pe teritoriul Republicii Moldova, iar la cererea adresată Federaţiei Ruse, în care au solicitat asistenţă juridică în materie procesual-penală, nu au primit niciun răspuns. „Se face transfer de urmărire penală numai atunci când persoana este cetăţean al altui stat şi a fost identificată pe teritoriul acelei ţări”, a spus Pântea. „Oficial, nu am fost informaţi despre locul aflării militarului, prin urmare, nu putem face transfer de urmărire, aşa cum a cerut Federaţia Rusă. Acesta este dat în urmărire”, a spus prim-viceprocurorul.

Cazul Pisari, instrumentat de autorităţi regionale în FR

Acesta a mai spus că partea rusă insistă ca Procuratura Generală din Republica Moldova să conlucreze cu Procuratura din Breansk, localitate unde se află dislocată unitatea militară din care făcea parte Veaceslav Cojuhari, „pacificatorul” care a tras în Vadim Pisari. „Procuratura Generală nu poate conlucra cu procuraturile regionale la nivel de comisii rogatorii. Avem semnate o convenţie, în 1992, şi un tratat bilateral cu Procuratura FR, în 1993, două acte internaţionale, subiecte de colaborare între procuraturi generale. Anumiţi procurori militari din Breansk au solicitat asistenţă juridică în materie procesual-penală de la PG şi le-am explicat că noi nu putem să conlucrăm direct, suntem disponibili de a conlucra, dar numai într-un cadru legal. Am expediat încă în luna ianuarie o cerere de acordare a asistenţei juridice în materie procesual-penală pe adresa Federaţiei Ruse, până în acest moment însă nu am fost informaţi de rezultatele lor”, a mai spus Pântea.

Acelaşi lucru ni-l spune şi directorul executiv al Asociaţiei Promo LEX, Alexandru Postică, avocatul familiei Pisari: „Cu regret, Federaţia Rusă n-a răspuns la solicitarea comisiilor rogatorii, din care cauză nu pot fi efectuate anumite acţiuni procesuale, cum ar fi audierea şi recunoaşterea lui Veaceslav Cojuhari în calitate de bănuit”, a spus avocatul.

Activează nestingherit în Rusia

Amintim că, anterior, presa rusă anunţa că „pacificatorul” se află la Breansk şi activează în continuare ca militar. „Dacă nu i s-a demonstrat vina, nu există temei ca să-şi dea demisia. Acum, militarul are statut de bănuit şi încă nu s-a dat nota precum că acţiunile sale au fost criminale”, a declarat pentru Ria Novosti, reprezentantul Direcţiei militare a Rusiei, Sveatoslav Pahomov. Militarul a precizat că Federaţia Rusă a deschis dosar pe numele pacificatorului rus, în baza Articolului 109 – omor din neatenţie.

În Republica Moldova, Veaceslav Cojuhari este acuzat de provocarea intenţionată a leziunilor corporale grave soldate cu decesul lui Vadim Pisari şi, dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 8 la 15 ani.

„Sperăm să fie tras la răspundere, de altfel niciodată n-aş fi crezut că cineva poate să omoare pur şi simplu un om nevinovat şi să scape de pedeapsă”, ne spune Oxana Pisari, mama victimei. Femeia precizează că, până acum, nimeni nu a luat legătura cu familia, nici din Federaţia Rusă, nici din partea familiei celor care i-au omorât copilul pentru a-şi cere cel puţin iertare pentru cele întâmplate. „Ştim doar că deocamdată ucigaşul nu este de găsit şi că acesta este apărat de partea rusă”, ne mai spune femeia care, în greaua cumpănă prin care trece, este susţinută de soţ şi de celălalt fiu.

Tiraspolul tensionează situaţia

În context, ar mai fi de remarcat că săptămâna trecută, delegaţia RM în Comisia Unificată de Control (CUC) a avertizat că partea transnistreană intenţionează să instaleze din nou barierele la postul nr. 9 mixt de pacificatori, contrar deciziei din 13 ianuarie, curent, prin care acestea au fost demontate. Barierele au fost scoase după moartea lui Vadim Pisari.

„Decizia CUC din 13 ianuarie 2012 prevede că părţile trebuie să se abţină de la acţiuni unilaterale ce ar putea schimba situaţia existentă la postul mixt de pacificatori. În viziunea majorităţii participanţilor la operaţiunea de pacificare, decizia respectivă a CUC a permis stabilizarea situaţiei la postul de pacificatori”, se spune în comunicatul delegaţiei RM în CUC.

După ce a fost luată decizia de a scoate blocurile de beton și barierele de protecție, autoritățile transnistrene au avut o tentativă de a le reinstala, dar localnicii din partea dreaptă a Nistrului au intervenit și s-au opus acestui lucru.