Valeriu C. rămâne singurul suspect în acest caz, însă expertiza medico-legală psihiatrică nu a fost efectuată. Cazul Nicoletei, violată şi omorâtă cu cruzime de către o rudă, a tulburat toată R. Moldova. Fetiţa a dispărut în seara de 13 ianuarie şi a fost găsită pe 19 ianuarie într-o fântână de la marginea satului Hăsnăşenii Mari, Drochia.
Oamenii legii au reţinut doi suspecţi, însă, până la urmă, au arestat o singură persoană, Valeriu C., un tânăr de 27 de ani, o rudă de-a tatălui vitreg al fetei. Acesta a povestit cu lux de amănunte cum a săvârşit crima, iar acum se află în Penitenciarul nr. 11 din Bălţi. Procurorul Marin Tomac a declarat pentru JURNAL că rezultatele expertizei biologice încă nu sunt, investigaţiile pot dura până la două luni şi sunt efectuate de către Centrul de Medicină Legală din Chişinău. „Este un caz groaznic, dar suntem obligaţi să aşteptăm”, menţionează el.
Despre suspect se ştie că suferă de retard mintal, însă nu a fost efectuată expertiza medico-legală psihiatrică. „Felul în care va fi pedepsit tânărul depinde de decizia consiliului de medici ce va efectua expertiza. În urma deciziei lor, va fi stabilită pedeapsa. Şi rezultatele expertizei biologice vor conta în acest sens. Însă după reconstituirea scenariului crimei, suntem convinşi că el e singurul vinovat”, ne-a spus Marin Tomac.

Carolina Chirilescu

Ultimele articole de Carolina Chirilescu (vezi toate)
- SONDAJ // Ce vor face candidații independenți dacă ajung în Parlament - 22 februarie 2019
- Noapte bună Moldova - 22 februarie 2019
- Minciuna PD are picioare scurte - 22 februarie 2019