În căutarea bărbatului visurilor noastre

Unde vom descoperi unul dintre rarele exemplare ale acestei specii pe care o numim „bărbatul ideal”? Şi, mai ales, de unde vom lua optimismul necesar pentru un nou început, pentru o nouă idilă, când orice femeie ce posedă un cât de mic bagaj de experienţă în materie de dragoste suflă sceptică şi în iaurt, întrucât s-a prăjit (cel puţin) o dată cu supa fierbinte?

Deseori, femeile se grăbesc să facă alegeri greşite: îl preferă pe fanfaronul cu maşina arătoasă, pe frumuşelul parcă decupat dintr-o revistă ilustrată, cu splendizii lui ochi albaştri, sau pe magnificul povestitor de istorii fanteziste. Ca să spunem lucrurilor pe nume, aceasta se datorează faptului că, o dată îndrăgostite, femeile devin adevărate maestre ale proiecţiilor subiective şi ale autoamăgirii. În plus, aflate în acest stadiu, ele sunt deosebit de generoase în privinţa trăsăturilor nu tocmai ideale ale partenerului. Cu alte cuvinte, nu se înduplecă în ruptul capului să renunţe la imaginea pe care şi-au inventat-o: aceea a unui bărbat nemaipomenit.

Când femela şi masculul ajung faţă în faţă, este vorba în primul rând de un lucru: de atracţie. Din fericire, acolo unde intră în joc emoţiile, nu mai avem posibilitatea să ne minţim singure. Zădarnic ne vom strădui să-l găsim atrăgător pe cutare individ, dacă în inima şi în stomacul nostru nu tresare nimic. Golul ivit în stomac sau loviturile de ciocan ale inimii reprezintă termometrul infailibil al sentimentelor noastre: ca să ne îndrăgostim de-a binelea, trebuie să se pună în mişcare adrenalina.

Păstraţi-vă simţul realităţii

Tuturor celor ce au trecut cândva prin seismul unui mare eşec le recomand să se maturizeze, devenind nişte visătoare cu mintea trează. Ce trebuie să înţelegem prin asta? De obicei, atunci când ne îndrăgostim, sentimentul nostru se amestecă până la confuzie cu o stare de vis. Întâlnim un om, inima începe să galopeze, ne pierdem capul şi de aici înainte plutim în al nouălea cer.
În majoritatea cazurilor acest „somnambulism” amoros reduce la tăcere orice simţ al realităţii – ceea ce, de altfel, este oarecum necesar, pentru a cultiva sentimentul unicităţii trăirilor noastre. Însă nu va fi cu putinţă să deosebim preţiosul bulgăre de aur de tinicheaua fără valoare decât dacă ne-am exersat astfel privirea încât ea să perceapă cu claritate posibilul şi imposibilul, delimitându-le unul de altul.

Visătoarea cu mintea trează este femeia care, chiar după o mare decepţie, îşi apără cu luciditate, pasiune de explorator şi entuziasm, visul ei de iubire, păstrându-l neatins şi viu. A fi o visătoare cu mintea trează înseamnă, pe de altă parte, să nu te laşi păcălită. Dacă purtarea unui bărbat va da naştere la îndoieli, le vei supune unui examen sever, iar omului respectiv îi vei scormoni prin toate ungherele sufletului. Nu-i vei lua drept garantată onestitatea, ci vei aştepta să o probeze.

Aşa cum reiese din însăşi denumirea pe care i-am dat-o, conceptul paradoxal de „visătoare cu mintea trează” ne spune că trebuie să fim receptive faţă de bine şi frumos, dar totodată să dobândim perspicacitatea indispensabilă detectării trucurilor folosite de bărbaţi ca simple metode de cucerire. Educaţi-vă în aşa fel încât să fiţi şi una şi alta: şi lucidă şi visătoare. Acest amestec vă va feri să cădeţi cu uşurinţă în braţele falşilor îndrăgostiţi şi, în acelaşi timp, vă va face atât de atrăgătoare încât să aveţi posibilitatea de a alege.

Ideea unui bărbat perfect e romantică, dar adesea nerealistă, mai ales în cazul când visătoarea nu vrea să rămână cu picioarele pe pământ, adică să ia în calcul ceea ce i se oferă concret. Desigur, literatura universală abundă în poveşti de iubire, deoarece fascinaţia sentimentelor înălţătoare nu se va stinge niciodată. Şi e bine aşa, căci sentimentele înălţătoare exprimă un adevăr profund al fiinţei noastre, chiar dacă ele nu sunt menite să dureze.

La asta se adaugă încă un amănunt ce complică datele problemei: înfrigurarea cu care e căutat partenerul ideal pare să crească odată cu acumularea decepţiilor. Celei ce a suferit deja câteva înfrângeri nu-i mai vine uşor să creadă în existenţa unui prototip perfect – şi, cu toate acestea, e parcă obsedată de el! Avem de a face cu un paradox perfid: a te plasa emoţional între poli opuşi, între resemnare şi marile speranţe de fericire.
Însă această sete nestinsă de fericire poartă ascunsă în sâmburele ei intim ideea salvării prin prezenţa unui partener. Să nu ne mirăm aşadar de faptul că solitarii, atunci când li se întâmplă să se îndrăgostească, adoptă imediat poziţia „totul sau nimic”, cu alte cuvinte nu acceptă decât marea iubire. Chiar şi cei mai tineri de 30 de ani tânjesc după un partener alături de care să trăiască până la adânci bătrâneţi.

The following two tabs change content below.