În august, „italienii” se întorc acasă // Cealaltă Basarabie

Soții Tanov. Foto: Nadejda Roșcovanu

În ultimele zile ale verii, o pornesc pe rând spre Italia, spre cealaltă casă, de unde, într-o zi, poate, vor reveni definitiv

Pe drumul proaspăt asfaltat care duce spre gimnaziul din satul Aluatu, r. Taraclia, se zbenguie câţiva copii. Veniţi în vacanţă la bunici de prin Italia, Franţa şi alte ţări, ei fac să prindă viaţă satul ca pe timpuri. Se înţeleg cu toţii în română, grai pe care l-au deprins de la părinţi, deşi unora nu le este limbă maternă. În comparaţie cu unele sate rusificate din sudul R. Moldova, minoritatea bulgărească şi basarabenii din Aluatu s-au înţeles mai mult moldoveneşte. Cândva, aluăţenii au luptat cu nomenclatura sovietică pentru dreptul de a studia în limba română.

Gimnaziul din Aluatu, care risca să fie închis vara aceasta din cauza ignoranţei autorităţilor, a fost salvat datorită oamenilor care s-au unit şi au strâns mână de la mână bani pentru a repara clasele pline de mucegai. Printre ei au fost şi mulţi băştinaşi plecaţi peste hotare.

„Când am văzut pe facebook în mesajul de ajutor lansat de ODIP în ce stare este şcoala, am zis să revenim acasă mai devreme vara aceasta, să dăm şi noi o mână de ajutor. Suntem plecaţi de 20 de ani, dar inima mă doare încă pentru satul meu”, îmi explică Valentina Tanov ce face ea şi soţul său între pereţii mucegăiţi ai şcolii.

Chiar dacă şi-au crescut copiii în Italia şi aceştia nu se vor mai întoarce să-şi dea copiii la şcoala din Aluatu, nu se pot împăca cu faptul că aceasta poate să fie închisă. Împreună, cu aparate şi instrumente de tot felul, îi ajută la ce se pricep mai bine pe meşterii angajaţi să repare sălile de studii.

 Puntea sufletească spre Aluatu 

Înainte să plece în lumea mare, Valentina a lucrat chiar în şcoala asta, în calitate de bucătar. Când au dat greutăţile peste Moldova, soţul ei a plecat la Moscova la câştig. Apoi, s-au reorientat spre Europa. „Ne-am dus în Italia cu vize pentru sportivi, în 1997. De nevoie. Anii ceia au fost foarte grei, secetoşi, iar când nu ai ce pune copilului pe masă, apuci dealurile”, spune Anatol Tanov. Când li se părea că situaţia economică a Moldovei se îmbunătăţeşte, tot încercau pe parcursul anilor să se întoarcă acasă. Dar, odată reveniţi, nu au văzut aici niciun viitor, adaugă Valentina. Cu doi ani în urmă, şi-au trimis chiar şi bagajele, mobila, tot ce au agonisit în Italia în toţi anii de muncă.

Copiii le crescuseră, şi-au făcut studiile, s-au aranjat la lucru în Italia, şi-au făcut prieteni şi întemeiat familii, băiatul face sport de performanţă şi are succes. Când i-au văzut puşi pe picioare, au decis să revină în Moldova, dorul de acest pământ îi chema acasă.

Din cauza acestui gând de întoarcere, crede Valentina, nu s-au decis să-şi cumpere şi ei o locuinţă în Italia, aşa cum au făcut mulţi moldoveni. „Noi avem casa noastră aici, la Aluatu”, spune ea. La baştină însă au tot încercat să se readapteze, să întreprindă ceva ca să le ajungă de trai, dar „nu a fost să fie, nu am reuşit”, zice femeia.

„Nu găseşti nimic de lucru. În Italia avem fiecare câte un salariu, avem drepturi, suntem asiguraţi. Până nu se vor gândi guvernanţii şi la oamenii de prin sate, migraţia nu va fi stopată, iar satele vor rămâne pustii”, spun soţii Tanov.

Aşa au pornit-o şi de această dată înapoi spre Italia, cu gândul că măcar la bătrâneţe vor reveni definitiv în satul de baştină. Doar verile se întorc la Aluatu să îşi aranjeze gospodăria cum se cuvine, pentru anii când nu vor mai avea puteri.

Între timp, cât se aflau la câştig, le-au murit pe rând părinţii, „numai mama a mai rămas în viaţă, bolnavă şi ea la pat”, spune Valentina. În timp ce ea are grijă de bătrâni neputincioşi la Roma, aici de mama ei are grijă altcineva. „Dar ce puteam face, să mor de foame împreună cu ea? De bine, de rău, acolo am posibilitate să câştig un ban, cu care să-i achit şi mamei întreţinerea. Mă bucur măcar c-o mai am în viaţă!”, spune ea.

Anatol și Valentina Tanov

 În august am revenit…

La luna august, aluăţenii împrăştiaţi prin lume se adună iar acasă. Cei mai mulţi revin de la Roma, acolo unde se adună o comunitate mare de consăteni încât să organizeze nunţi şi cumetrii ca în Moldova. În fiecare an, la sfârșitul acestei luni, la Aluatu se joacă, între satele vecine, cupa satului la fotbal, pe terenul de sport pe care l-au amenajat împreună din banii munciţi cu sudoare în străinătate.

„La noi tot timpul aşa a fost, ne-am adunat la o clacă din asta şi, împreună, am făcut ceva pentru sat”, spune Anatol Tanov. „Iniţial, ne întâlneam mulţi şi la Roma şi puneam satul la cale, dar acum, fiecare are deja familia sa şi ne întâlnim mai rar.”

Şi-apoi, ca de fiecare dată, după cupa la fotbal a localităţii Aluatu, pe terenul larg de la margine de sat se încing cu toţii într-o horă moldovenească până dimineaţă. Iar în zilele următoare o pornesc pe rând spre Italia, spre cealaltă casă, de unde, într-o zi, poate, vor reveni definitiv la Aluatu.

 

The following two tabs change content below.
Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu

Ultimele articole de Nadea Roşcovanu (vezi toate)