În amintirea zilelor cu dor

Pentru zilele în care primeam de la tine mesaje despre dragostea noastră ce va fi veşnică. Pentru mângâierile, vorbele frumoase pe care mi le spuneai. Pentru crizele şi certurile de gelozie pe care le-ai suportat. Pentru numărul de telefon pe care ţi l-am şters. Pentru că ne plăcea să ne plimbăm în ploaie. Pentru ochişorii ăia căprui pe care m-ai lăsat să-i sărut. Pentru aluniţa din obraz care mă înnebunea. Pentru povestea de dragoste pe care mi-ai oferit-o. Pentru fericirea pe care o aveam când seara stăteam şi vorbeam o oră întreagă la telefon despre dragoste. Pentru că mi-ai dat curaj să merg la doctor. Pentru că am strigat la tine şi m-ai înţeles. Pentru că ai crezut în mine.

Pentru clipele când mă trezeai cu atingerile tale. Pentru fotografiile pe care mă lăsai să ţi le fac. Pentru că nu ai plecat cu altă fată. Pentru momentele când mă calmai când eram nervoasă. Pentru că urai să dansezi, dar dansai cu mine. Pentru că ai renunţat să-i vezi pe ai tăi în favoarea mea. Pentru că tu eşti viaţa mea… Pentru că tu eşti aerul meu, eşti personajul principal din povestea mea de dragoste, dar eu nu mai exist pentru tine şi, Doamne, cât de mult te iubesc!

Pentru tot! Pentru că eşti vesel, iubăreţ, sociabil, haios, răutăcios… fără să ştii… când ai plecat ai luat o parte din mine.
M-ai învăţat cum să fiu fericită. M-ai învăţat cum să iubesc cu adevărat. M-ai învăţat cum să cred în dragoste, în povestea noastră de dragoste, cum să fiu fericită fără să sufăr. Mi-ai arătat calea cea bună. O cale în care eram numai noi doi. Dar ai plecat, iar eu am rămas singură.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău