În amintirea ce a fost…

RESEMNARE // „Pe zi ce trece, ştiu că degeaba te aştept”

De ce mi-ai făcut atâtea iluzii? Ca acum să pleci şi să le laşi să atârne în amintirea mea? Te-am iubit precum îmi iubesc viaţa şi, cu toate că îţi arătam asta, ai decis să pleci fără nicio explicaţie.

Dacă ar trebui să te descriu lumii întregi, crede-mă că nu aş putea. Erai genul de băiat care ştia să atingă o fată, ştia să-i zâmbească, ştia să-i vorbească, ştia să o facă să se simtă iubită. Şi tocmai de aceea nu pot să te descriu celorlalţi, pentru că te cunosc altfel şi oricum nu mă vor crede. Pentru mine, eşti băiatul sensibil, nebun, vesel, iar pentru ceilalţi eşti total diferit, total schimbat. Ai avut atâta putere şi influenţă asupra mea, încât să mă faci să te plac. Mă îndrăgostisem de aparenta ta personalitate de care dădeai dovadă în prezenţa mea.

Ai ştiut să-mi suprimi orice bănuială legată de tine şi… ai reuşit. Nu pot înţelege cât de mult m-am pierdut într-o clipă, o clipă aşa lungă. Am fost sinceră, dar m-ai minţit. Ţi-am oferit încrederea mea, dar m-ai dezamăgit. Ţi-am oferit timpul meu, dar nu aveai nevoie de el. Ţi-am mărturisit toate visele mele ca acum să râzi de ele. Nu mai aveam ce să-ţi ofer. M-am oferit pe mine, dar nu a fost de ajuns, aşa că ai decis să completezi ceea ce ţi-am oferit cu ceea ce îţi oferă prietena mea cea mai bună. Te-am iubit prea mult, aşa că te-am iertat. Şi nu odată, nu de două ori, ci de câte ori ai greşit. De ce? Pentru că ţineam la tine. Şi tu ştiai asta!
Te-am iertat pentru că m-ai minţit, pentru că te-am văzut cu alta, pentru că te supărai fară nicio explicaţie, pentru că nu-mi dădeai nicio explicaţie, pentru că nu ai ţinut la mine. Te-am iertat pentru tot. Şi de aceea că te-am iertat de prea multe ori, acum nu mai pot. Îţi doresc să nu simţi ce am simţit alături de tine, să nu crezi în nimeni cum am crezut în tine, să n-ai încredere în nimeni aşa cum am avut eu, să nu ţii la nimeni cum am ţinut la tine.

Sufăr şi acum de dorul tău, după atâta timp. Nu vreau să te mai văd. Mi-e frică de reacţia mea când te voi vedea, mi-e teamă să nu cedez în faţa slăbiciunii mele, mi-e frică şi de răspunsul meu dacă vreodată te vei întoarce la mine, mi-e frică de tot ce are legătură cu tine.

Am învăţat ceva de la tine făra ca să ştii, am învăţat să fiu puternică, să mint, să dezamăgesc şi mai ales să fiu indiferentă la dovezile de afecţiune din partea celorlalţi. Am învăţat să trăiesc cu gândul că iubirea adevărată nu există şi, probabil, nu a existat sau va exista vreodată. Ştii că vei avea întotdeauna loc pe umărul meu, ştii că voi spune DA dacă te vei întoarce, ştii că încă mai ţin la tine, dar nu ştii că s-ar putea vreodată să se întoarcă roata şi să-ţi fac ce mi-ai făcut mie. Însă nu pot cunoaşte viitorul ca să ştiu dacă te vei întoarce sau nu. Rămâne de văzut cât de mult se pot schimba lucrurile.

Oare ai avut vreodată un moment de slăbiciune? Te-ai întoarce la mine într-o astfel de clipă? Oricum, când vei căuta un umăr pe care să plângi, ştii unde să îl cauţi şi că ai să îl găseşti. Şi mai ştii că nu pot spune NU, şi asta ştiu şi eu, că nu sunt atât de puternică. Te iubesc şi îmi lipseşti prea mult, încât să mă opun, vreau să pot să fiu tare să spun NU, dar nu pot şi tu ştii asta, o ştii prea bine. Pe zi ce trece, ştiu că degeaba te aştept şi mă resemnez. Tac şi înghit. Doresc să nu te mai văd. Vreau să te scot din viaţa mea, dar nu vrei să ieşi. Încerc să mă refac, căci m-ai despicat prea mult şi rănile au rămas.

M-ai schimbat prea mult ca să te mai iubesc cum te-am iubit, m-ai întărit prea mult ca să mă mai las descoperită, m-ai rănit prea tare ca să uit. Încă din acea seară trebuia să înţeleg că s-a terminat. Nimic nu va mai fi cum a fost. Am înţeles prea târziu. Însă acum m-am schimbat şi îţi doresc multă baftă mai departe!

De la Irina din Chişinău

The following two tabs change content below.