În „Akord”, un membru este mire şi altul – vornicel

Pe 10 august, într-o zi de miercuri, Igor Stribiţchi va spune „da” în faţa ofiţerului de stare civilă, împreună cu aleasa inimii sale, Olga. Alături de ei vor fi părinţii, rudele şi prietenii. Un rol foarte important îl are colegul său de trupă, Igor Sârbu, care va fi vornicelul de onoare. „Da, sigur că voi fi vornicel, chiar nu m-am aşteptat”, spune zâmbind Igor Sârbu.

Pregătirile de nuntă sunt în toi, mireasa, cântăreaţă de operă, şi-a ales două rochii pe care le va purta la marele eveniment. Lista invitaţilor cuprinde circa 200 de persoane. Igor şi Olga se cunosc de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Din spusele celor apropiaţi cuplului, cei doi sunt la prima iubire şi, după oficializarea căsătoriei, la ultima, deoarece dragostea lor a rezistat în timp. Timp de patru ani, Igor şi Olga s-au iubit de la distanţă, ea fiind la studii în Italia, el, aici, în Republica Moldova.

Igor şi-a cerut iubita de soţie într-un mod inedit, i-a oferit inelul de logodnă într-o gondolă din Veneţia. Au mai rămas doar câteva săptămâni şi tânărul cuplu va savura din plin şi va cunoaşte ce înseamnă viaţa de familie.

C.S.

 

The following two tabs change content below.