În adierea florilor de tei…

GSM // Cine a spus că, în era calculatoarelor şi a telefoanelor mobile, nu mai avem romantici?

Arina vroia să arate în ziua aceea superb. A îmbrăcat rochia vişinie cu guleraş alb, ce o prindea de minune, şi aştepta să cadă înserarea. Parfumul teiului înflorit din colţul grădinii o înnebunea. Îşi arunca ochii din când în când peste mesajul din telefonul mobil şi simţea cum valuri de fiori îi gâdilă inima: „În seara asta, vom dezlega taina. Aşteaptă-mă sub teiul din grădina ta la ora 21.00…”.

Copila s-a născut într-un sătişor din sudul republicii. Când era în clasa a IX-a, părinţii au lăsat-o în grija bunicilor şi au plecat la câştig peste hotare. Peste câteva luni, i-au cumpărat telefon mobil. Era unica în clasă care avea asemenea „minune”. Mai aveau mobil Gelu din clasa a X-a, mama căruia muncea în Italia, şi câţiva elevi din clasele a XI-a. Gelu era un băiat simpatic, mereu cu un zâmbet blajin şi cu nişte ochi mari, negri, care parcă te mângâiau când te priveau. Însă era timid din cale afară, nici Arina nu era mai îndrăzneaţă.

Gândul salvator

Pe la sfârşitul anului de studii, Gelu s-a îndrăgostit de fata timidă, dar nu avea curaj să îi mărturisească. S-a chinuit zile şi nopţi până când i-a răsărit în minte un gând salvator: să-i scrie un sms anonim. Cuvintele curgeau din inimă: „Doar gândul la tine mă face să sper. Ochii tăi m-au fermecat. Tresar atunci când îţi văd chipul blând şi mersul de căprioară. Eşti cea mai frumoasă fiinţă din lume. Te iubesc. Un visător”. A doua zi, Gelu a văzut-o pe Arina ameţită de bucurie. Seara i-a mai scris un mesaj: „Sunt nebun de fericirea ce m-a cuprins după ce te-am văzut azi la recreaţia mare. Aştept să îmi vin în fire ca să îţi pot scrie mai mult. Te ador, acelaşi visător”.

Zilele de sfârşit de an şcolar treceau una câte una, mesajele lui Gelu curgeau şuvoi. Arinei îi plăcea să le citească, prin mintea ei se perindau toate chipurile colegilor care o simpatizau. Avea mulţi, de aceea îi era greu să îl ghicească pe cel care îi scria atât de frumos. Aceasta o făcea să viseze la povestea ei de dragoste, Gelu însă era în al nouălea cer când o vedea la şcoală. În al zecelea mesaj, băiatul i-a scris: „Dacă ai un pic de respect pentru cuvintele mele, care izvorăsc din suflet, te rog să-mi răspunzi. Un cuvânt, numai un cuvânt de-al tău, mă va face pe deplin fericit…”. Arina i-a răspuns: „Nu ştiu cine eşti, dar îmi place jocul. Hai să continuăm. E tare frumos! Arina”. La citirea acestui mesaj, faţa lui Gelu s-a luminat. Mamă-sa nu îl recunoştea. A devenit mai vorbăreţ cum nu îl văzuse niciodată. Mai plină de viaţă şi de farmec devenise şi Arina.

Mesajele lor îmbracă o haină erotică

După plecarea lui Gelu la facultate, Arina a înţeles din conţinutul mesajelor că el numai este în preajmă. A prins a bănui cam cine o fi Făt-Frumosul, dar alunga mereu gândul ca să nu apropie cumva finalul neordinarei lor poveşti. Se simţea iubită şi îi era de ajuns. Ochii ei mari sorbeau zi de zi rândurile pline de amor. Uşor-uşor, într-un mod intim, mesajele au îmbrăcat o altă haină. Pline de inocenţă, acestea exprimau deja un sens erotic desăvârşit. De exemplu: „Vreau să te simt aproape, să îţi sărut sânii frumoşi ca doi hulubaşi. Eşti dureros de dulce, Arina, şi vreau să fii numai a mea. Al tău visător”.

Asemenea rânduri fierbinţi îi treceau Arinei prin inimă. Într-o seară a crezut că moare de dor şi era gata să îi scrie iubitului să vină la ea şi să nu o mai chinuiască. Dar s-a răzgândit. Era prea frumos jocul şi nu vroia să se termine. Cei doi îndrăgostiţi nu se jenau să îşi scrie despre dorinţele şi plăcerile lor. Prin intermediul sms-urilor îşi transmiteau, fără bariere, ceea ce simţeau şi ceea ce doreau. Vorbeau despre sex poate cum nu şi-ar fi vorbit atunci când s-ar fi aflat alături. Mesajele îi înviorau pe amândoi. Dorinţele lor ascunse odinioară erau exprimate fără pudoare. Astfel s-au prăbuşit în acel abis al dragostei în care dispar conştiinţa şi raţiunea. Aşa s-au rânduit aproape trei ani. Când Arina a încheiat anul I la facultate – studia la ASEM –, visătorul ei a invitat-o sub teiul din colţul grădinii ca să dezlege taina.

Fiori cu flori de tei

Cu cât rămânea mai puţin timp până la ora 21.00, cu atât inima Arinei bătea mai tare. Şi Gelu era cuprins de emoţii de nedescris. Seara era fermecătoare. Parfumul florilor de tei îi sporea sensibilitatea. Mai rămăseseră câteva minute până la ora 21.00 şi sufletul ei se deschidea ca o mimoză. În umbra cărăruşii se auzi tropot de cal. Arina tresări, inima începu să îi zvâcnească cu putere. O cuprinse o nelinişte. Îi despărţeau doar câţiva paşi. Gelu apăru călare pe un cal alb cu un buchet mare de trandafiri. (Cine a spus că, în era calculatoarelor şi a telefoanelor mobile, nu mai avem romantici?) A sărit sprinten de pe cal, s-a apropiat şi i-a întins buchetul cu un vers pe care i-l scrisese cândva într-un mesaj: „Când trandafirii înfloresc / O mare taină în ei se arată…”. Apoi a adăugat: „Eu sunt nebunul care te iubeşte şi care a ales să-şi exprime sentimentele prin sms-uri”.

Ochii Arinei îl priveau visători. Nu-i venea a crede că toate acestea se întâmplă în realitate. Iar după ce s-a desprins dintr-o lungă şi fierbinte îmbrăţişare, a rostit: „Bănuiam că tu eşti prinţul. Mulţumesc Domnului că te-a adus în viaţa mea. Atunci când mi-ai scris primul mesaj, mi-am zis că suntem născuţi unul pentru altul chiar dacă nu ştiam exact că eşti tu acela. Acum chiar mă consider pe deplin fericită. Dar pe de altă parte, mă încearcă şi nişte păreri de rău. Regret că s-a risipit misterul care a acoperit atâta amar de vreme mesajele de la tine. Doar a fost atât de frumos!…”. Gelu, apucându-i strâns mâinile, i-a răspuns: „De acum încolo va şi mai frumos. Alţi fiori, alt parfum şi alte culori vor acoperi floarea dragostei noastre. Am ştiut doar să ne împărtăşim fără prejudecăţi sentimentele. E mare minune telefonul mobil, nu-i aşa?”.

Am auzit această poveste incredibilă, dar adevărată, chiar de la eroii mei. Gelu s-a pregătit îndelung de întâlnirea cu Arina. Mult timp a îmblânzit calul vecinilor – unicul cal alb în sat – ca să se poată înfăţişa în faţa iubitei ca prinţul din poveste… După ce le-am ascultat povestea, am zis: „Credeam că se poate trăi pe lumea asta şi fără mobil, mai cu seamă înt-un colţ de ţară”. Mama Arinei, care era de faţă, a adăugat zâmbind: „Se poate, dar ar fi păcat. În lumea noastră plină de tot felul de viruşi, o dragoste exprimată prin mesaje, aşa cum au făcut-o aceşti copii, e mult mai convenabilă. Nu te lasă nici gravidă, nici cu vre-o boală periculoasă…”.

Nina Neculce

The following two tabs change content below.