„În 1990, în Piaţa Universităţii, s-a strigat şi „Basarabia, pămînt românesc!”

INTERVIU // Poeta Ileana Mălăncioiu, laureată a Premiului Naţional Eminescu şi a Marelui Premiu Prometheus pentru Opera Omnia (România), va efectua prima sa vizită la Chişinău în perioada 28-31 august

(Continuare din numărul trecut)

–        Vă rog să-mi spuneţi, doamnă Ileana Mălăncioiu, cît de populară şi mediatizată e figura poetului în România? Ce atitudine au presa, radioul şi televiziunile faţă de poezie ?

Mediatizarea poetului prin radio şi televiziune e mai mult sau mai puţin întîmplătoare şi nu e făcută atît pe criteriul valorii, cît în funcţie de evenimentele la care participă sau de relaţii. Dar poate nu e mai rău decît înainte de 1989, cînd trebuia să fie mediatizaţi un singur lider politic şi soţia sa, un singur poet, un singur critic literar a cărui listă era asimilată canonului şi aşa mai departe.

Din păcate, nici la revistele de cultură lucrurile nu s-au schimbat numai în bine. Înainte de 1989, „România literară” a avut o echipă de critici excelentă, care şi-a îndeplinit menirea şi sub dictatură, tratînd cărţile de maculatură ale poeţilor de curte ca şi cum nu ar fi existat şi  încercînd să facă tot ce era posibil pentru afirmarea valorilor. Acum, la această revistă reprezentativă,  majoritatea rubricilor sînt semnate de înlocuitori foarte atenţi la ce i-ar face plăcere şefului lor şi şefului acestuia, ca să poată hăhăi liniştit mai departe, în vreme ce majoritatea populaţiei a ajuns la limita de supravieţuire.  În contextul dat, nu mă mai interesează mediatizarea, ci dimpotrivă. Reiau pe cont propriu experienţa lui Bacovia, care e poetul meu preferat, şi repet după el: „Mai bine singuratic şi uitat, / Pierdut să te retragi nepăsător, / În ţara asta plină de humor / Mai bine singuratic şi uitat.”.

–        În cunoscutul poem al Dvs., intitulat „Cântec”, vă puneţi întrebarea „Dar cine să mai citească acum poezie”? Chiar nimeni nu mai citeşte astăzi poezie?

Versul citat de dumneavoastră face parte dintr-un poem din volumul „Urcarea muntelui”, din  1985. Atunci  mi-am asumat riscul estetic şi nu numai estetic de a coborî poezia în stradă, pentru a sta pe baricade, deşi eram sceptică în privinţa rezultatelor. Pentru că la noi poeţii nu au fost implicaţi în bătălii de interes naţional, ca în Basarabia, şi nu aveau publicul de acolo. În pofida retragerii din librării şi a interdicţiei de a fi comentată, acea carte a ajuns şi la oamenii care nu citesc poezie, pentru că  aflaseră de la Europa Liberă că în ea se vorbea pe neocolite despre ce îi durea şi pe ei.

Teama că în zgomotul şi furia de după evenimentele din Decembrie nu mai citeşte nimeni poezie a fost şi nu a fost justificată. După o vreme în care lumea era  interesată doar de memorii şi de jurnale s-a revenit la normal. De-a lungul ultimului deceniu, am participat la întîlniri cu publicul în Bucureşti, Cluj, Constanţa, Iaşi, Oradea,   Bacău, Bistriţa-Năsăud şi Craiova, desfăşurate în săli pline  cu oameni care ştiau să asculte şi puneau întrebări deosebit de interesante. Asta m-a făcut să constat că poezia adevărată a rezistat vremii şi vremurilor prin care am trecut  şi să mă întreb dacă implicarea prin publicistică în bătăliile purtate cu iluzia că lumea se va schimba în bine nu a fost o pierdere de timp.

Recent, un premiu oferit cu generozitate de revista „Convorbiri literare” a fost completat şi cu un volum imens care cuprinde opera politică a lui Eminescu. L-am citit din doască în doască, aşa cum am citit cîndva Biblia. Această experienţă de lectură care mi-a luat foarte mult timp m-a făcut să înţeleg că un poet mare nu poate să treacă nepăsător pe lîngă ce se petrece în ţara lui. El spune ce are de spus, indiferent cîte riscuri şi-ar asuma, nu doar pentru vremea în care trăieşte, ci şi pentru viitor.

–        Creştinismul poate salva poezia?

Poezia adevărată este, ca şi credinţa, un fel de moarte a morţii şi de înviere a vieţii. Dacă poezia împlineşte visul poetului de a-şi supravieţui o vreme, credinţa face ca morţii să nu-i urmeze neantul, ci intrarea în veşnicie. Întrucît valorile lor diferă în mod substanţial, poezia nu poate fi salvată de Creştinism şi de nici o altă religie, ci doar de poetul de geniu. El nu pleacă de la dogme, ci de la viaţă,  al cărei sens stă chiar în bucuria de a trăi, cu toate că nu se poate face abstracţie de existenţa suferinţei şi a morţii.  Valorile Creştinismului pot aduce un plus poeziei dacă nu sînt luate de-a gata, ci se ajunge la ele pe cont propriu, înţelegînd că pentru a reface pe alte baze legătura dintre cer şi pămînt Fiul lui Dumnezeu şi-a asumat condiţia umană care presupune suferinţa, îndoiala de pe cruce şi moartea.  Credinţa pune accentul pe latura divină a lui Christ, poezia pe cea omenească. Dar şi una şi cealaltă trebuie să aibă în vedere fiinţa vie a Mîntuitorului care se jertfeşte pentru păcatele oamenilor călcînd peste moarte cu moartea Sa. Bucuria şi lumina aduse de Înviere îi dau un sens vieţii omului, care, aşa cum spunea Iov, nu este decît o suflare. Dar, aş adăuga eu, una care face parte din suflarea lui Dumnezeu.

–        Care e programul vizitei Dvs. la Chişinău?

Nu ştiu exact în ce va consta programul meu, dar mă bucur că pot să iau parte la manifestările prilejuite de Simpozionul Lucian Blaga. Fiindcă mi-am susţinut examenul de diplomă cu o teză intitulată „Locul filozofiei culturii în sistemul lui Blaga”, atunci cînd cărţile sale erau interzise şi nu puteau fi citite decît de la fondul  secret  al Bibliotecii Academiei.

–        Cum apreciaţi colaborarea cu I.C.R. „Mihai Eminescu” din Chişinău.

N-am colaborat pînă în prezent cu acest institut şi nu cunosc pe nici unul dintre cei care care lucrează acolo. Îmi doream de multă vreme să ajung la Chişinău şi faptul că m-au invitat avînd în vedere doar activitatea mea literară îmi dă sentimentul că putem comunica prin lucruri esenţiale şi totul va decurge foarte bine. Cu atît mai mult cu cît am fost contactată şi de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova şi am înţeles că sînt aşteptată şi de poeţii de acolo pe care mă bucur să-i întîlnesc. Invitaţia Dumneavoastră de a colabora la JURNAL de Chişinău, pentru care vă mulţumesc, mă face să sper că întîlnirile la care voi participa vor trezi şi interesul oamenilor obişnuiţi care pentru mine contează foarte mult.

A dialogat Irina NECHIT

The following two tabs change content below.