În 18 luni, fără vize în UE

Deşi se feresc să spună când va obţine R. Moldova regimul de circulaţie fără vize în UE, autorităţile moldoveneşti şi experţii afirmă că acest lucru s-ar putea întâmpla foarte curând.

În octombrie, curent, UE ar trebui să ia decizia dacă îi dă sau nu R. Moldova foaia de parcurs pentru obţinerea regimului liberalizat de vize. “Această foaie de parcurs este un fel de temă pentru acasă pentru R. Moldova. Odată făcută bine, răsplata va fi eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni”, explică consilierul prezidenţial pentru integrare europeană, Vlad Lupan. Potrivit lui, exemplul Serbiei demonstrează că pentru îndeplinirea sarcinilor din foaia de parcurs sunt necesare 18 luni. “Acesta ar fi un termen rezonabil, dar nu obligatoriu. R. Moldova ar putea să se descurce şi mai repede”, spune Lupan, precizând că autorităţile au şi început să implementeze o parte din reformele conţinute în foaia de parcurs.

Cât priveşte integrarea europeană a statului nostru, aici indicarea unor termene este aproape imposibilă. “UE nu stabileşte niciodată termene. Ea stabileşte sarcini şi, atunci când vede că acestea sunt implementate cu succes, anunţă decizia de integrare”, susţine Lupan. Totuşi despre succesele obţinute de R. Moldova pe calea integrării se poate vorbi deja. “Este bine ştiut că Acordul de asociere cu UE este cel mai important document pentru statele care îşi doresc integrare. Ucraina a negociat semnarea acestui Acord timp de trei ani. R. Moldova a început negocierile anul acesta şi deja a ajuns la finalul lor”, a mai spus Lupan.

M.R.