Împreună cu mama lor erau doisprezece

 

Oleg Carp

Cu o lună în urmă, în timp ce Radio Moldova îşi striga buletinul de ştiri, într-o după-amiază, cocina mea prindea viaţă. Îmi făta scroafa. Au ieşit la lumina cerească o grămadă de pui. Mi-am propus să merg mâine cu purceii la târg ca să îi vând. Dar, cum nu am parte de niciun fel de transport – şi nici de bani pentru a plăti un birjar –, voi fi nevoit să îi mân încetişor cu vergeaua din urmă pe toţi unsprezece – din satul în care s-au născut până la târgul de Chişinău. Ca să pară mai ademenitoare marfa mea, înainte de a-i scoate în lume, i-am prins între picioarele mele câte pe unul şi i-am însemnat. Le-am aninat câte un cercel. Fetelor le-am pus câte o prună la ureche, iar băieţilor le-am legat câte o nucă de coadă. Şase nuci şi cinci prune vor străbate grohăind mâine codrii, pământuri lăsate în paragină, sate fără cucoşi la fereşti, gunoişti de visuri şi autostrăzi cu semafoare boante. Până a-i da pe mâini străine, am cugetat. Voi avea grijă de inima lor. Le voi alcătui un itinerar de zile mari prin citadelă. Perechi-perechi, mai întâi de toate, îi voi conduce la părintele lor spiritual, monumentul lui Lenin, apoi îi voi călăuzi prin muzee, instituţii de învăţământ superior, biblioteci şi încă pe Piaţa Marii Adunări Naţionale. Iar la finalul excursiei îi voi plimba, cu luare aminte, şi prin coridoarele beciului de la Cricova, măcar aşa, cu văzutul. Ca să nu moară proşti.