Împreună cu ceilalţi

andrei perciunExistă tot felul de oameni ce îmi sunt dragi sau nu, plictisitori sau interesanți, iritanți sau plăcuți. Dar asta nu înseamnă că oricine mă plictiseşte merită o palmă din partea mea. Ce simt alături de cineva nu este un motiv suficient pentru a-l urî sau a-i dori răul.

Ieri mergeam spre casă cu un șofer de taxi căruia i s-a făcut „milă” și a cules de pe stradă doi indivizi amețiți, „dacă este loc”. Urma să mă ducă întâi pe mine, apoi și pe dânșii. La un moment dat, cel care s-a așezat pe scaunul din față l-a întrebat pe celălalt: „trupul șela din spati mai răsuflă”? Colegul i-a zis: „încî-i jiu”. Mai în glumă, mai în serios, m-au băgat în boale. Când ieșeam din taxi, le-am urat seară frumoasă și drum bun. Mi-au răspuns: „sântem oameni șî nu doghitoși”.

De ce aș vrea fără vreun motiv răul celuilalt? Există motive justificate pentru a înfăptui acest rău?
Dorința de suprimare a tot ce-i deosebit, doar din cauza că-i deosebit, îmi pare trasă de păr.

Andrei Perciun