Impresii din Ţara Soarelui-Răsare // Pâinea japonezului

dimitriana zahariaPloua încontinuu. Moment prielnic pentru plantarea orezului, pâinea japonezului. Pământul, frumos parcelat, dă voie apei să se adune. Şi-n aceste „mlaştini”, create artificial, firele de orez prind viaţă. După ploi, soarele îşi intră în drepturi. În continuare, printr-un sistem eficient de irigare, spicele de orez îşi alină setea. Cu 3500 de ani în urmă, spicul de orez a revoluţionat lumea şi potolit foamea asiaticilor. Pentru japonezi, orezul nu e doar o plantă agricolă, ci face parte din cultura lor tradiţională. Acestui bob i s-au dedicat poeme şi cântece. Jumătate din pământurile agricole, aproximativ 2,5 milioane de ha, sunt plantate cu orez. Anual, se cultivă 5-6 tone de orez la hectar. Baza mesei unui japonez constă din orez: sushi, sashimi, norimaki, onighiri etc. Renumita băutură japoneză sake se obţine din orez fermentat, iar din făină se coc cele mai delicioase prăjituri japoneze – mochi şi senbei. Din paiele spicelor se confecţionează tatami, un fel de podele japoneze, care dau răcoare pe timp de vară şi păstrează mirosul de spic în casă.

Dimitriana Zaharia

The following two tabs change content below.
Zaharia Dimitriana

Zaharia Dimitriana

Zaharia Dimitriana

Ultimele articole de Zaharia Dimitriana (vezi toate)