Impresii din Ţara Soarelui-Răsare // Dimitriana Zaharia

dimitriana zahariaUna, doua, trei etc., număr valizele. Întotdeauna, iau mai mult decât pot duce. Înainte de drum, indiferent de direcţie, nu pot închide niciodată ochii. După o noapte nedormită, urc în autocarul care porneşte spre aeroportul Narita, Tokyo. Iau loc pe primul scaun şi mereu fac acest lucru. Îmi place, prin parbriz, să mă uit la drum. Drumul te duce undeva. Las în urmă privelişti frumoase, munţi falnici, păduri cu bambuşi, „mlaştini” cu orez abia plantat. Mi-e greu să mă desprind de această frumuseţe, ştiu că mi se va face dor, aici am dat viaţă. Nicio despărţire nu e uşoară, fie chiar şi de scurtă durată. „Tsuru”, cocorul japonez, îşi desface aripile şi-mi prinde în zbor gândul, semn că totul va fi bine şi că sunt aşteptată acasă. Nopţile lui august m-au prins stând pe pragul casei părinteşti şi uitându-mă la cerul cu stele. Într-o noapte, i l-am arătat şi copilului. „Parcă e planetariu”, zice băiatul. Şi în cântatul greierilor, sub clar de lună, ne-am plimbat împreună prin „calea lactee”, am admirat constelaţii, urmărind traiectoria meteorilor pe care-i prindeam în palme. Făceam leagăne între stele, dându-ne huţa, sperând că şi aici, şi acolo, totul va fi bine. Când s-a interesat cineva ce-mi voi lua din Moldova, i-am răspuns: „Aş fi vrut să iau cerul cu mine”. „Care cer?”, am fost întrebată. „Cerul cu stele!” „Păi, noi nu ne mai uităm după nori când avem atâtea probleme.” „Uitaţi-vă mai des la bolta cerească, nu-s mai multe probleme ca stele.”

P.S. Un astronaut a fost întrebat ce-a văzut din cosmos, pentru prima dată, şi a zis că harta Japoniei, pentru că e cea mai luminată:) Să ştiţi că, din cauza industrializării şi a iluminării artificiale, pe cerul japonez stelele sunt invizibile.