Impresii din Ţara Soarelui-Răsare

dimitriana zahariaSub cerul azuriu freamătă valurile lacului. Vocea lui Tsuji se face auzită, înecat în aceste ape din dragoste. Aşa spune legenda. Pentru că a fost vrednic de compătimire, pe malul lacului, au fost plantate multe şi diferite soiuri de azalee, o podgorie întreagă. Tsutsuji se numesc în japoneză, în numele defunctului. Iniţial, erau cunoscute cu numele de Saki şi datează din cele mai vechi timpuri. Azaleele sunt nişte plante asiatice, cu aspect de tufă şi frunzişul veşnic verde. Înfloresc o dată în an, la sfârşit de primăvară. Florile, de culoarea amorului, răsar una câte una sau în ciucuri din mugurii răspândiţi pe toate ramurile. Printre ele, cea mai cunoscută este azaleea japoneză, lipsită de mofturi şi fără mari pretenţii climaterice. A fost plantată pretutindeni. O poţi întâlni pe marginile drumurilor, în parcuri, în faţa unor localuri şi a unor instituţii publice. Grădinarii au grijă să facă o tunsoare frumoasă frunzişului, aşa ca să nu acopere splendoarea florilor. Servesc ca garduri de protecţie, dar bucură şi ochiul, frumuseţea lor floristică durând aproximativ o lună. În renumitul parc de azalee, din Tatebayashi, acolo unde lacul freamătă a dor şi jale, iar natura se simte la ea acasă. Un arbust îşi desface braţele seculare ca să întâlnească turişti, în fiecare primăvară. Yamatsutsuji i se spune. S-a născut în perioada Muromachi (1392-1573), n-a obosit de-atâta vreme şi încă mai dă în floare. Păcat că nu poate să vorbească, ar povesti despre cele întâmplate câte sunt adevărate. Azalee, cu sepale dantelate şi petale franjurate!

The following two tabs change content below.
Zaharia Dimitriana

Zaharia Dimitriana

Zaharia Dimitriana

Ultimele articole de Zaharia Dimitriana (vezi toate)