Impresii din Ţara Soarelui-Răsare

dimitriana zahariaCine n-a cunoscut dorul nu poate să-l definească. Într-un sat din sudul Basarabiei, peste o mamă trec anii cu de toate. La alt capăt de lume, îmbătrâneşte şi fiica, fără să vadă mama cum trec anii şi peste ea. Acolo, pe acel petec de pământ, a decedat şi tata. Atât a reuşit să-i spună mama: „E pornită fata, Mitriţa”. Lacrimile şi-au croit drum până la bărbie şi ochii tatei s-au închis pe vecie. Niciodată n-am avut un drum atât de lung. Tata, Dumnezeu să-l ierte, a ştiut şi când să moară, pe timp de iarnă, pe un ger de-ţi îngheţau oasele, ca să poată să mai aştepte. De la el am moştenit dragostea pentru firul de iarbă şi ramura de copac. Aducea pădurea în grădină şi grădina o ducea în pădure.

Astfel, a sădit un alun lângă fântână. Când mă duceam să-mi potolesc setea, mâncam alune, iar tata mă urmărea printre frunza de vie. Era ca un japonez, nu-şi exterioriza niciodată sentimentele, dar ne iubea adânc şi necondiţionat, fără ca să ne dăm seama.

Într-o zi, când mă reîntorceam în Japonia, stăteau toţi alertaţi în jurul meu. Mare forfotă şi jale. Pleacă fata. Văd că tata, tăcut, se desprinde de noi, ia un săculeţ şi se duce la fântână. Aduce punga, umplută cu alune: „Ia-le cu tine, îţi vor prinde bine”.

Ajunsă în Japonia, alunele au fost date uitării… Până mai ieri, când am descoperit punga într-o cutie din saraiul cu lucruri. S-a umplut saraiul de amar şi dor. Alunele au fost spălate cu lacrimi până au devenit şi ele la fel de curate. Tata de trei ani nu mai e, însă alunele sunt. Ce să mă fac cu ele? Să le plantez şi să le ud cu lacrimi, vor da oare roade? Ca să crească pădure moldovenească în grădina japoneză datorită tatei!

Dimitriana Zaharia

The following two tabs change content below.
Zaharia Dimitriana

Zaharia Dimitriana

Zaharia Dimitriana

Ultimele articole de Zaharia Dimitriana (vezi toate)