Impresii din Ţara Soarelui-Răsare

dimitriana zahariaFiind liceeni, la orele de română, studiam „Moartea căprioarei” de Nicolae Labiş. N-a fost greu să înţeleg poetul, ambii eram copii de vânători. I-am cumpărat şi cartea ca s-o recitesc de câte ori va fi nevoie. Într-o zi de toamnă, i-am împrumutat cartea celei mai fragile şi mai sensibile colege din clasa noastră. M-a rugat să i-o dau şi nu puteam s-o refuz. Avea o sclipire ciudată în priviri, exact ca în poem: „Sticlea în ochii ei ceva nedumerit…”. Nu ştiam că în curând ne va părăsi pentru totdeauna. S-a întâmplat într-o zi de toamnă. A decedat subit, împovărată de gânduri pe care nimeni nu avea să le mai ştie vreodată. Din acea zi, „Viaţa căprioarei spre zările târzii zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna…” mi se asociază cu dispariţia ei.

În prima capitală a Japoniei, în oraşul Nara, căprioarele se află într-o armonie perfectă cu locuitorii, ele sunt privilegiatele şi le întâlneşti pretutindeni. Maşinile se opresc atunci când căprioarele traversează strada, sunt hrănite din palmă şi răsfăţate de către toată lumea. În acest oraş m-am pierdut printre căprioare… În fiecare dintre ele o vedeam pe ea, pe fata din liceu. Mi se părea ca retrăiesc un mit cu fata prefăcută în căprioară! Dacă nu i-aş fi dat cartea…” „Tu iartă-mă, fecioară, – tu, căprioara mea…”!!! La înmormântarea tatei au venit şi ei, vânătorii! Au tras focuri de armă de pe marginea gropii care aştepta defunctul. Focurile au răsunat până în pădure, să ştie şi animalele că s-a stins vânătorul!!! Tata n-a vrut să moară şi cred că nici fata… „Ce-i inimă? Mi-i foame… Vreau să trăiesc şi aş vrea…”

 Dimitriana Zaharia

The following two tabs change content below.
Zaharia Dimitriana

Zaharia Dimitriana

Zaharia Dimitriana

Ultimele articole de Zaharia Dimitriana (vezi toate)