Impresii din Ţara Soarelui-Răsare

1506719_731506343548613_591197241_nPământul zvâcnea sub talpa desculţă. Încălţămintea doar încurca picioarelor să se mişte mai repede. Nu era timp, deoarece era clacă, iar culesul poamei n-aşteaptă. La clacă se adunau neamurile ori vecinii: unul – o glumă, altul – o vorba şi treaba mergea strună! Strugurii, fiind striviţi, gemeau făcând spume. Nu ne păsa de geamătul lor, aşteptam licoarea – mustul!!! Sorbeam cu lăcomie acea băutură vişinie-dulceagă care ne lăsa mustăţi delicate. Făceam haz de ele, ale cui erau mai mari sau mai frumoase. Şi acum e toamnă şi se culeg struguri, dar îs alte vremuri şi e altă casa…

În fiecare dimineaţă, în drum spre lucru, mă întâlnesc cu o seră cu viţă-de-vie. De fiecare dată mă îndeamnă să intru. Am intrat, în speranţa ca voi găsi toamna de-acasă. Dar acolo nu era toamnă. Prin pelicula de protecţie, soarele, vântul, ploile, frigul nu puteau lăsa urme. Fiecare strugure, mai îngrijit şi mai nefericit ca cel de la noi, deoarece era în seră. Doar butaşii plantaţi şi rândurile cu vie păreau a fi ca cele din grădina bunelului. Pe care, la bătrâneţe, l-au lăsat picioarele ca toată puterea să se concentreze asupra vederii. Altfel nu-mi pot explica cum putea zări şi bobiţele căzute de la cea mai îndepărtată tufa şi tot ne striga din urma: „Luaţi seama la bobiţe, strângeţi bobiţele!”. „Hai că înnoptăm, nene!”. „Auziţi voi, bobiţă cu bobiţă se face rochiţă, struguraş cu struguraş se face papucaş!!!”. O spunea aşa ca să răsune râpa. Iar ecoul acestor spuse s-au făcut auzite chiar şi acum, peste câteva decenii, într-o seră cu viţă-de-vie, de la un alt capăt de lume…

Dimitriana Zaharia

 

The following two tabs change content below.
Zaharia Dimitriana

Zaharia Dimitriana

Zaharia Dimitriana

Ultimele articole de Zaharia Dimitriana (vezi toate)