Impresii din Ţara Soarelui-Răsare

1506719_731506343548613_591197241_nÎn drum spre Marea Japoniei, trecem prin munţi. Pentru că aproximativ 80% din teritoriul nipon este muntos, japonezii au construit tuneluri. Acolo unde tunelurile sunt mai sus de nivelul pământului, ei le-au unit prin poduri. Datorită unor astfel de căi de trecere, „zburăm” cu uşurinţă de la un munte la altul, de parcă am fi cu avionul. Mă gândesc: cât de mult trebuie să-ţi iubeşti ţara ca să sapi în piatră sau să construieşti punţi de trecere la aşa o înălţime? Munca este viaţa japonezului! În august, japonezii au vacanţă de vară, scurtă şi mult aşteptată, o vacanţă găbjită. Variază de la 2 la 10 zile, în funcţie de locul de muncă. Următoarea vacanţă va fi cea de iarnă, iarăşi două zile încrucişate. Ei însă nu se plâng, nu-şi plâng de milă. Pentru că-şi iubesc ţara. Japonezii nu serbează ziua independenţei, nici ziua limbii. Pentru că limba şi ţara trebuie să ţi-o iubeşti în fiecare zi, nu doar o dată pe an şi nu doar în declaraţii. Sărbătorile oficiale ale japonezilor le poţi număra pe degete. La noi acasă, nu le mai ţii contul. Mă întreb: dacă toate aceste zile ar fi lucrate, cât ar avea de câştigat ţara oare? Japonia nu aşteaptă nimic de la nimeni. Ba din contra, oferă ajutor, muncind din greu. Ştiind prea bine că munca a proslăvit omul, şi nu omul munca.

Dimitriana Zaharia

The following two tabs change content below.
Zaharia Dimitriana

Zaharia Dimitriana

Zaharia Dimitriana

Ultimele articole de Zaharia Dimitriana (vezi toate)