IMPOZITE // Un experiment ratat

Unii locuitori din Chișinău nu au primit nici până astăzi avizele de plată pentru bunurile imobiliare

Sute de proprietari de bunuri imobiliare din mun. Chișinău încă nu au primit avizele de plată pentru proprietăţile lor pentru 2012. Alții au primit aceste facturi după 30 iunie, data limită când proprietarul de bunuri imobiliare poate achita impozitul respectiv cu o reducere de 15%.

Drept rezultat, acest fapt a dat de bănuit unor locuitori ai capitalei că Serviciul Fiscal de Stat ar tergiversa în mod intenţionat expedierea avizelor către contribuabili ca aceştia să nu beneficieze de reducerea în valoare de 15% şi să perceapă amenzi.

În acest an, s-a făcut un experiment. Avizele de plată a impozitului pentru bunuri imobiliare au fost trimise preturilor din municipiu, iar acestea, la rândul lor, le-au transmis întreprinderilor municipale care au repartizat facturile proprietarilor de bunuri imobiliare. Pretorii susțin că au expediat în timp util toate facturile pe care le-au primit de la inspectoratele fiscale.

Andrei Fuior locuiește pe strada Constantin Vârnav 28, sectorul Centru al capitalei. Proprietarul apartamentului este soția sa. Andrei ne-a declarat că, în fiecare an, se străduie să achite impozitul imobiliar înainte de 30 iunie, pentru a beneficia de reducerea de 15%, care este prevăzută de lege. L-am contactat pe Andrei pe 9 iulie. El mi-a spus că încă nu a primit factura pentru impozitul imobiliar, deși trebuia să o primească cel târziu la 20 iunie. Astfel, el nu a avut posibilitatea să achite factura până pe 30 iunie și să beneficieze de reducerea de 15%. Un alt locuitor de pe strada Vârnav este Dumitru Mâțu care se confruntă cu aceeaşi problemă. Nu poate să beneficieze de reducerea de 15% din cauza că nu a primit la timp factura.

Cu factură, dar fără reducere

Am încercat să aflăm de la Inspectoratul Fiscal nr. 3 al sectorului Centru care este pricina. Lilian Croitoru, inspector fiscal în cadrul Direcției Persoane Fizice a Inspectoratului Fiscal nr. 3, ne-a explicat că toate facturile au fost predate Preturii Centru pentru a fi expediate contribuabililor. „Anul acesta, toate facturile au fost trimise de preturi. Probabil, iniţial, la două–trei străzi, au fost trimise de către angajaţi ai inspectoratului, însă majoritatea au fost împărțite de pretură”.

Potrivit lui Lilian Croitoru, celor care nu au primit avizele li se vor înmâna încă o dată, însă aceste persoane nu vor putea beneficia de reducerea de 15%.

Pretura Centru: „Am expediat ce am primit”

Vicepretorul sectorului Centru, Petru Budurin, ne-a explicat că pretura a primit avizele la 14 iunie, iar până pe 18 iunie, toate facturile au ajuns la proprietarii de bunuri imobiliare. „Am primit 24 de mii de facturi. Le-am repartizat la întreprinderile municipale, inclusiv la casele cooperatiste, Asociaţia de Proprietari a Locuinţelor Privatizate și cele particulare. Șefii acestor întreprinderi municipale s-au deplasat la sediile lor și a doua zi a început repartizarea facturilor la proprietarii de bunuri imobiliare”, relatează Budurin.

Potrivit vicepretorului, restul facturilor au fost repartizate de către inspectoratul fiscal. „Reprezentanții inspectoratului ne-au spus să repartizăm doar acel volum de facturi pe care ni l-au transmis. Cei de la inspectorat ne-au spus: «Nu vă privește ce se întâmplă cu celelalte facturi»”, ne asigură Budurin.

Strada Alecsandri, niciun aviz

Alexandra Florea, funcționară în cadrul Întreprinderii municipale nr. 10, ne-a explicat că întreprinderea la care lucrează a repartizat toate chitanțele care le-a avut. „Există străzi întregi care nu au primit nicio factură”. Florea a menţionat că pentru strada Vasile Alecsandri nu a venit niciun aviz de plată a impozitului pe bunurile imobiliare pentru 2012, nici blocul Pan Halippa 4 nu a primit niciun aviz, nici pentru strada Lomonosov nu a venit niciun aviz de plată.

„La 15 iunie, noi am avut chitanțele. Prima dată primim aceste chitanțe. Fiecare întreprindere individuală le-a difuzat pe sectorul său. Uneori, locatarii imobilelor au proprietăți și în alt sector, iar impozitul este inclus într-o singură factură pentru toate adresele. Astfel, factura va fi expediată la o singură adresă”, ne-a explicat Alexandra Florea.

Cetățeanul trebuie să-şi caute factura

Unii dintre proprietarii de bunuri imobiliare din sectorul Râșcani ne-au declarat că au primit facturile, însă cu întârziere – la 2–3 iulie. Adrian Talmaci, secretarul de la Pretura Râșcani, ne-a explicat că întreprinderile municipale au primit toate avizele pe care le-a primit și pretura. „În alte țări, avizele respective se expediază prin scrisori recomandate. În cazul nostru, sunt repartizate manual. Aproape toți au primit facturile. Nu au primit avizele doar acei contribuabili a căror avize nu au fost transmise de inspectoratul fiscal”.

Adrian Talmaci ne-a spus că în cazul în care cetățeanul nu a primit avizul până pe 30 iunie, trebuie să sune la inspectoratul fiscal teritorial și să ceară factura. „Ei, prin intermediul poștei electronice, vă expediază acest aviz. S-a mediatizat că cetățeanul trebuia să primească avizul cel târziu pe 20 iunie. Cetățeanul trebuie să se implice. Noi nu putem să-i găsim pe toți cetățenii. Sunt alții care au și câte 17 lacăte la intrare”.

„Pretura este de vină”

L-am contactat și pe Alexandru Ezbiceac, șeful Secției Persoane Fizice a Inspectoratului Fiscal Râșcani, care ne-a explicat că până pe 18 iunie curent, conform actului de primire-predare, toate avizele pentru sectorul Râșcani au fost predate Preturii sectorului Râșcani, care, în acest an, este responsabilă pentru repartizarea avizelor de plată. „Calculul pe impozitul pe proprietate a fost efectuat la mijlocul lunii iunie. Anul acesta, nu noi ne-am ocupat de acest lucru. Doar pretura poate răspunde de ce facturile au ajuns atât de târziu la contribuabili. Anii precedenți, noi expediam facturile poștei, însă în acest an am făcut un experiment”, a explicat Ezbiceac.

The following two tabs change content below.