„Important e să luăm o lecție din „Clasa noastră”, una și pentru totdeauna”

Interviu cu regizoarea Luminița Țâcu

– Dragă Luminița Țâcu, te rog să-mi spui cum ai descoperit textul „Clasa noastră” de Tadeusz Slobodzianek? De ce ai decis să-l montezi?

Putem vorbi despre „Clasa Noastră” ca despre un fost spectacol de licență cu foști studenți la actorie de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP). Acum acesta este spectacolul Teatrului „Eugene Ionesco”, cu actorii aceluiași teatru. Dar ideea montării acestui text îi aparține doamnnei Nelly Cozaru, coordonatoarea cursului de actorie de la AMTAP.

A fost o propunere și am acceptat-o! A ieșit exact ceea ce îmi doream. Textul s-a contopit cu ideile mele regizorale. Mai ales că am știut de la bun început că e un material foarte bun pentru studenți. A fost nou și pentru mine, și pentru ei. Mi s-a părut importantă din toate punctele de vedere montarea acestui text. E necesar să abordăm încă din școală texte ce vorbesc atât de tranșant despre cele mai acute probleme cu care se confruntă ori s-a confruntat societatea.

Dramaturgia contemporană de foarte multe ori este ocolită, pe nedrept, nu numai în teatre, dar și la facultate. Acesta a fost un motiv în plus pentru care am acceptat să montez textul „Clasa noastră”. Deoarece trebuie cineva dintre pedagogi să-și asume și acest teren. Eu, oricum, așa îmi văd calea regizorală, doar așa mă pot exprima.

– Care este tematica textului?

E un text tulburător! Cutremurător! Despre cât de departe poate merge ființa umană atunci când este dominată de vreun regim inuman sau de sentimente puternice precum frica, ura, dragostea…

Inițiativa Teatrului „Eugene Ionesco” de a prelua acest spectacol este una de apreciat și merită toată recunoștința noastră. Este important ca cineva să se îngrijească și să ofere condiții ca spectacolele de licență să nu moară atât de repede. Astfel de inițiative trebuie să facă parte din politica managerială a unui teatru.

Scenă din spectacolul „Clasa noastră” de Tadeusz Slobodzianek în regia Luminiței Țâcu

– Cine sunt personajele piesei „Clasa noastră”? Cum interacționează între ele?

Personajele acestui text sunt zece copii, polonezi și evrei. Toți zece sunt colegi de clasă. Cresc împreună, se joacă împreună, învață împreună și împart o bucată de pâine, ca mai târziu viața să-i pună în situații dificile, încât ajung să se trădeze, să se înșele și, mai rău, să se ucidă. Au avut de îndurat multe. 70 de ani de istorie tulburătoare, despre care prea puțin scrie în manuale și prea puțin se vorbește. Al Doilea Război Mondial, cu tot ce a avut acest război mai dur și mai sângeros – venirea sovieticilor, nazismul, pogromurile, discriminările.

– E teatru-document?

Nu este teatru-document, deși textul „Clasa noastră” are la bază cazuri reale. Sursele de inspirație ale autorului au fost cărți precum „Vecinii” de Jan T. Gross, „Noi, cei de la Jedwabne” de Anna Bikont și altele.

– Ai denumiri personale pentru anumite mizanscene?

Nu am denumiri pentru nici una dintre mizanscene. Însuși textul e împărțit în 14 scene care de fapt sunt lecții, iar titlul original al textului este „Clasa noastră, o istorie în 14 lecții”. Am lăsat doar „Clasa noastră”, e tot ce am schimbat eu. Am considerat că e mai important să luăm o singură lecție din toate istoriile astea, una singură și pentru totdeauna.

– Ce formulă regizorală ai ales pentru acest spectacol? De la ce ai pornit?

Nu am avut nici o formulă regizorală de la început. Textul e construit temeinic și are o formă dramatică foarte bine formulată, de aceea nu ai cum să o eviți. Mai ales că e una excelentă, deși absolut neobișnuită, cu foarte multe capcane.

– Când a avut loc premiera de la AMTAP? Ai păstrat distribuția?

Premiera la AMTAP a avut loc în noiembrie 2012. Aproape toată distribuția a rămas aceeași. Majoritatea studenților sunt angajati la Teatrul „Eugene Ionesco”. S-au făcut doar două preluări de roluri, actrițele care au intrat acum în „Clasa noastră” (Ina Colbasiuc și Anna Jereghi) au reușit foarte repede să înțeleagă ideea montării și au devenit parte a acestui spectacol.

– Cum te simți la Teatrul „Eugene Ionesco”? Scena aceasta are un specific, o energie aparte?

Scena mare are cu totul alte legi. A fost mult prea puțin timp ca să reușim să adaptăm spectacolul la scena TEI. Dar nu acest lucru este cel mai important! Scopul nostru este ca textul să ajungă la mai multe urechi, să fie auzit, înțeles și apreciat la nivelul valorii lui. Avem timp să-l mai lucrăm. Energia spațiului scenic o produc cei care sunt în scenă.

– Realitatea din „Clasa noastră” se poate repeta, ororile pot reveni?

De unde să știm noi ce ne așteaptă? Dar din faptele trecutului putem învăța multe. Important e să rămânem oameni, orice s-ar întâmpla.

– Spectacolul are un aspect civic? Sau ai mizat pe artistic?

„Clasa noastră” este în primul rând un spectacol. E cel mai important lucru. N-ai să mă crezi…, nu știu dacă ți s-a întâmplat vreodată să mergi la un spectacol și să fii păcălită. Mie da, mi s-a întâmplat asta de foarte multe ori. „Clasa noastră” e un spectacol care n-o să te păcălească cu lumini, fum și artificii, nici chiar cu costume… E bazat pe text, pe mult text, dar trebuie să învățăm să și ascultăm. Da, are și un mesaj social, și unul politic. Și bineînțeles, unul artistic.

Veniți să vedeți „Clasa noastră” la TEI. Premiera va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, și duminică, 20 octombrie.

– Ce va urma după „Clasa noastră”?

Chiar pe 21 octombrie va fi prezentat un spectacol cu Snejana Puică după textul „Lamentări” al dramaturgului polonez Krzystof Bizio. Apoi vor urma un turneu la București cu „Nekrotitanium” de Mitoș Micleaușanu și un turneu prin Republica Moldova cu opt reprezentații ale spectacolului „Casa M.” (toate spectacolele sus-amintite sunt în regia Luminiței Țâcu – n.n.).

– Mulțumesc și mult succes!

Interviu de Irina Nechit

The following two tabs change content below.