Imperiul Basarabiei

Adunându-şi provinciile istorice: Bucovina de Nord şi Basarabia de Sud; apoi – să zicem, din poftă imperială – Moldova de peste Prut, dar şi toată România până la Timişoara; apoi: Transnistria până la Bug (dar şi toată Rusia, până la Sahalin), Basarabia ar putea fi imperiu. Dacă printr-un hazard al istoriei s-ar întoarce toate dintr-odată (împreună cu „provinciile” numite, am făcut parte ba din Imperiul Roman, ba din imperiile Otoman, Rus ori Austro-Ungar), noi, geografic, am fi un fel de metropolă ecumenică.

Rude cu moştenitorii lui Vasco da Gama şi urmaşi direcţi ai lui Ginghis-han, oamenii noştri au descoperit America şi au cucerit Siberia. Un basarabean scria la Paris biblica tânguire „Cântarea României”, iar un altul, peste un secol, saluta exaltat puterea sovietică adusă pe şenilele tancurilor: „şi te-am dorit eu, basarabeanul, cum doreşte ploaie nisipul din pustiu…” Unii basarabeni erau striviţi de tancurile ruseşti la Cotul Donului, iar un altul ardea chiar el în tancul „eliberator”. Doi basarabeni, Pavel Cruşevan şi Vladimir Purişkevici, erau odioasele figuri emblematice ale antisemitismului rus. Iar mult mai târziu, un alt chişinăuian, Avigdor Liberman, devine temutul ministru al apărării al Statului Israel.

Basarabeanul e badea Cireş: sub pălăria lui sunt (cel puţin) trei personaje, privind concomitent în trei zări diferite. Ca Racul, Broasca şi Ştiuca din alegoria lui Alecu Donici, sublocotenentul regimentului rus „Ecaterinburg” şi fabulistul român, colaborator la Dacia literară, prieten cu Kogălniceanu şi cu paşoptiştii care au făurit Unirea. Şi, odată ce am adus vorba, un alt Donici (Leon) se impune ca scriitor rus din epoca „Veacului de Argint”, apoi – oripilat de teroarea bolşevică – revine la Chişinău, pleacă la Bucureşti, devine un apreciat scriitor român, ca să moară la Paris înainte de a deveni – poate – şi scriitor francez.

Basarabeanul e baciul din Toiagul păstoriei al lui Druţă („scriitor sovietic moldovean”, dar şi scriitor român cu acte în regulă), personajul care, indiferent de parcursul dramatic al destinului (arestări, deportări, deposedări de bunuri), se consola cu bisilabicul: „Bine…” (echivalentul lui „las’ că-i bine…” al eponimului său din Şoapte de nuc). Basarabeni tipici sunt şi personajele lui Aureliu Busuioc: cinicul Radu Negrescu, securistul Verdikurov şi, desigur, „dinastia Avodanov”, a hoţilor de găini şi a demnitarilor de stat, din Hronicul Găinarilor (poate cea mai veridică „istorie a ţinutului”).

Vasile Vasilache surprinde chipul de centaur al basarabeanului în Povestea cu cocoşul roşu: Serafim Ponoară, omul cu simţul frumosului, dar lipsit de pragmatism versus Anghel Farfurel, tipul pragmatic şi profitor, dar lipsit de simţ estetic, sunt avataruri ale aceluiaşi model uman. Ruperea în două a basarabeanului o exprimă şi Vladimir Beşleagă în Zbor frânt (plutirea eternă între două maluri exprimând şi drama noastră geopolitică). Şi tot el creează tipul dramatic al omului cu memoria afectată (nefericitul Filimon), dar şi drama istorică a unei lumi situate în calea tuturor relelor neamului, în epopeea Cumplite vremi.

Într-un mai vechi eseu, Basarabenii: un posibil profil, Eugen Lungu contabiliza opinia „străinilor”, dar şi alor noştri despre noi. Am să mă limitez la două, care fixează limitele diapazonului. Geo Bogza, în Basarabia, ţară de pământ, ne vede „demonici” şi „mizerabili”, iar Gala Galaction îl descoperă aici pe creştinul pilduitor: „rezerva noastră pentru nevoile viitorului”.

Azi moldovenii au probleme de rezolvat în Noua Zeelandă şi Japonia; ei populează Canada şi Rusia, Spania şi Italia. Stăpâni pe toată lumea (şi având cetăţenii duble), parafrazând expresia mândriei imperiale a britanicilor de odinioară, ei pot să spună că azi, deasupra basarabenilor, soarele nu apune niciodată.

P.S. Ex-preşedintele francez Jaques Chirac (se) întreba cândva, retoric: cum să guvernezi o ţară care produce 300 de soiuri de caşcavaluri? Dar cum poţi să înţelegi o Moldovă hidroidă, cu multe capete şi cu tot atâtea feluri de a vedea lumea? Şi cum să ai pe acest fundal o gândire provincială, o sfială de „frate mai mic” şi mentalitate de vasal, de băiat de mingi? E nevoie de respiraţie largă, imperială. Globală.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)