Îmblânzit de inima Ludmilei

DRAGOSTE // „Dumnezeu şi Ludmila au devenit subiectul numărul 1 al vieţii sale”

Ludmila s-a născut într-un sat cu ape line şi ierburi de mătase din regiunea Cernăuţi. Destrămarea Uniunii Sovietice a prins-o  la Colegiul de Medicină din Chişinău, era în ultimul an de studii. Tot atunci i-a murit mama. Nu a fost pregătită sărmana fată pentru această lovitură. Şi în vârtejul cela de tristeţe şi singurătate s-a pornit cu comerţul prin România. Aşa a ajuns să-şi găsească un loc de muncă la Botoşani. Aceasta a fost cea dintâi mulţumire pe care a simţit-o de când o învăluise amărăciunile.

Nina NECULCE

Mătuşa şi nepotul ei pornit pe rele

Ludmila locuia la doamna Dascălu ce se trăgea din Basarabia. Gazda avea suflet bun. Dar avea şi un nepot de la soră, Victor îi zicea, care numai de rele se ţinea. Rămăsese orfan de ambii părinţi la 10 ani şi îl luase în grijă bunica bătrână. Ademenit de un grup de copii romi din mahala, pe la 11–12 ani a intra prin ogrăzile oamenilor şi şterpelea ba o găină, ba o gâscă, ba ouă din cuibare. Pe toate le ducea la târg, iar cu banii câştigaţi îşi cumpăra ţigări şi ciocolată.

Când avea 14 ani, bunică-sa a murit şi atunci l-a luat mătuşa sub tutelă. A încercat femeia să-l îndrumeze pe calea cea dreaptă, dar fără niciun rost. Deşi era talentat în ale scrisului, picturii şi cântecului, a mers să-şi continue studiile la un colegiu de economie. Cu toate restricţiile şi pedepsele aplicate de administraţie, a continuat să se ţină de rele pe toată durata studiilor. După absolvire, n-a manifestat niciun interes pentru un loc de muncă, căci nu voia să mucească, îi plăcea viaţa uşoară care nu cere eforturi. Părea mereu preocupat de multe gânduri, îşi făcea tot felul de planuri, însă, din lipsă de voinţă, foarte repede le abandona.

Dar ştiţi că este o vorba: „Prost să fii, noroc să ai!”. Uite că Victor avea noroc la jocul de cărţi, câştiga în fiecare noapte bani suficienţi pentru cheltuiala de a doua zi şi pentru achitarea facturilor mătuşii. Deci, de bani nu ducea lipsă, aşa cum nu ducea lipsă nici de femei.

Ludmila şi nepotul se îndrăgostesc

Ludmilei i s-a aruncat în ochi flăcăul de cum l-a văzut, căci era băiat frumos şi deştept la vorbă. Nutrea pentru el o simpatie deosebită. Întotdeauna când se întâlneau, îi zâmbea cu bunătate. Astfel, de la o vorbă la alta, de la o întrevedere la alta, s-a trezit într-o bună zi cu fiorul plăcut şi, în acelaşi timp, dureros al unui început de dragoste. Iubea în taină. Victor nici nu bănuia că fata e îndrăgostită. Tot farmecul şi frumuseţea dumnezeiască a fetei l-au răpus un pic mai târziu.

În ziua când a descoperit că e frumoasă, a privit-o cu uimire şi încântare. Ochii fetei i-au provocat nişte fiori care îl scuturau. Într-o zi, cu sufletul mişcat de emoţii, i-a făcut declaraţia de dragoste. Deşi visa demult la această clipă, fata nu i s-a aruncat în braţe. Ţinea bine minte o vorbă de-a mamei sale: „Femeia e ca o cetate, se cucereşte greu”. De aceea era foarte rezervată, nu-şi exterioriza sentimentele. O strângere de mână, un sărut pe obraz au fost tot ce i-a oferit în primele trei luni de cunoştinţă. Şi cu cât fata îl ţinea la distanţă, cu atât dragostea lui se aprindea mai tare. Oricât de încăpăţânat era la ale lui, era de ajuns o privire de-a Ludmilei şi inima i se topea.

Ce puternică şi nebănuită e forţa dragostei adevărate! Victor nu-şi putea explica de ce emoţiile pe care le trăia în clipa când îi apuca mâinile iubitei erau mai presus decât tot ce încercase în relaţiile intime pe care le avuse până atunci?! Uşor-uşor, de la o zi la alta, nimic altceva nu mai avea sens. Jocul de cărţi, femeile rămâneau undeva într-o altă lume, o lume care se îndepărta de el. Lungi i se păreau zilele când Ludmila era ocupată la serviciu, scurte erau clipele când se întâlneau şi vorbeau deschis despre tot felul de lucruri.

O piatră de încercare

Mătuşa s-a bucurat nespus, văzându-şi nepotul îndrăgostit până peste urechi. „Oare este posibil ca dragostea să-l povăţuiască pe calea cea dreaptă?”, se întreba mereu biata de ea. A început să se roage cu lacrimi lui Dumnezeu să îl ajute să iasă din mocirla păcatelor. Iar în ziua când Ludmila a plecat în vacanţăla Cernăuţis-a gândit să-l pună la încercare pe nepot. A aprins mai întâi candela şi a potrivit-o sub icoane, apoi l-a invitat la o cafea. Printre gânduri şi vorbe i-a zis: „Ştii, Victoraş, Ludmila are un logodnic acolo la ea acasă. S-ar putea chiar în luna aceasta să facă înţelegerea pentru nuntă…”. Vorbele mătuşii l-au lovit drept în inimă. A stat aşa încremenit vreo jumătate de oră, după care l-a podidit plânsul. Mătuşa, care nu ţinea minte ca Victor să fi plâns vreodată de când era la  ea, a înţeles că nepotul iubeşte cu adevărat, dar l-a lăsat dus aşa pe valul durerii mai bine de o săptămână.

În tot acest timp flăcăul s-a frământat şi pe la revărsatul zorilor într-o dimineaţa s-a ridicat din pat şi a prins a se pregăti de drum. Mătuşa, cum l-a văzut cu mâna pe clanţă, l-a întrebat: „Încotro te-ai pornit cu noaptea în cap?”. „La Cernăuţi”, a fost răspunsul.  În aceste clipe, mătuşa l-a apucat uşurel de mână, l-a tras spre divan şi i-a spus adevărul. Victor a oftat uşurat, şi-a făcut cruce, apoi a ridicat-o în braţe pe mătuşă, rotind-o fericit prin cameră.

Cu lumină şi căldură în suflet

Mătuşa de 78 de ani, de la care am auzit această poveste chiar zilele trecute, când mă aflam la Botoşani, a mai povestit că Victor  nu voia niciodată să meargă la biserică sau la vreo mănăstire. Dar în dimineaţa ceea i-a spus că, dacă vrea să fie fericit cu Ludmila, să plece să-şi mărturisească mai întâi păcatele unui călugăr. A ascultat-o şi a stat două săptămâni în mănăstirea Sihăstria unde a fost învăţat cum să se roage din inimă şi s-a mărturisit la un călugăr bătrân de toate păcatele cele cu voie şi cele fără de voie.

Întors acasă, i-a spus mătuşii că încă din copilărie nu mai simţise strecurândui-se în suflet atâta lumină şi atăta căldură şi că a plâns cu lacrimi în faţa icoanelor, cerând iertare pentru tot răul pe care îl făcuse. În toamnă, Victor a intrat la facultatea de filologie, muncind totodată, în calitate de pictor decorator, la o firmă de prestigiu. Peste un an, s-a căsătorit cu Ludmila şi s-au aşezat pe un trai liniştit şi senin în casa mătuşii.

De atunci au trecut 11 ani, timp în care Victor nu a mai trecut pe la club să joace cărţi şi nici de răsfăţul femeilor nu a mai avut nevoie. Toată mângâierea îi vine dela Ludmila.Alăturide ea, care e la fel de atrăgătoare ca în prima zi, continuă să trăiască clipe fermecătoare. Copii încă nu le-a dat Dumnezeu, dar speră că într-o zi barza va trece şi pe deasupra casei lor. Se roagă necontenit amândoi ca Domnul să-şi arate puterea Milostivirii şi peste ei, cerând şi ajutorul Maicii Domnului.

A încheiat mătuşa firul povestirii cu cuvintele: „N-am crezut niciodată că nepotul meu pornit spre o viaţă uşoară fără de griji va fi în stare să arunce din spate sacul plin cu urâţenii. Dar Domnul ştie ce face. I-a îndreptat paşii Ludmilei spre casa noastră ca să-l ajute să zică: „Gata! Termin cu cărţile de joc şi cu femeile şi mă apuc să adun doar lucruri frumoase. Acum Victor, care multă vreme uitase de Dumnezeu, a ajuns să creadă în El cu toată inima. Zice că îi simte mâna ocrotitoare la tot pasul. Dumnezeu şi Ludmila au devenit subiectul numărul 1 al vieţii sale”.

The following two tabs change content below.