Ilie Ciobanu – de la campioana Poloniei la deţinătoarea titlului în Rusia

Portarul moldovean, Ilie Ciobanu, s-a transferat zilele acestea de la campioana Poloniei, Wisla Cracovia, la deţinătoarea titlului în Rusia, Rubin Kazan. Fiul preşedintelui Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal a semnat un contract pentru trei ani şi speră că, în scurt timp, va deveni titular şi va juca în Champions League.

Ilie spune că tatăl său nu a pus niciun cuvânt pentru el ca să ajungă la Rubin. „Tatăl meu este foarte principial din acest punct de vedere. Mi-am dat seama de asta atunci când jucam la FC Zimbru, de aceea am preferat să joc în afară, să fiu pe cont propriu”. Ilie a fost portarul de rezervă la Wisla.

Tânărul fotbalist crede că nu a prins contractul cu Rubin doar de aceea că este deţinător al paşaportului Federaţiei Ruse. „Nu cred că voi sta doar pe banca de rezerve. Am crescut ca valoare şi, dacă se va ivi şansa, voi demonstra că merit să fiu portarul numărul unu. Aici este o concurenţă sănătoasă şi nu cred că voi fi împiedicat să fiu titular. Depinde doar de mine”, a adăugat Ciobanu jr. El a mai fost în probe la Rubin acum trei ani.