Îl iubesc pentru că mă iubeşte

SENTIMENTE//În fiecare zi, îmi fura din priviri, îmi dăruia noi gânduri şi făurea dorul de ziua de ieri

În  aprilie, curent a apărut el. O fiinţă simplă, romantică. Nu credeam în  nimic. De la început îl vedeam ca un bun prieten , plin de sfaturi, bine aplicat şi convins. Un chip frumos şi liniştit. O privire ţintită, plasată spre punctul de destinaţie. În fiecare zi, îmi fura din priviri, îmi dăruia noi gânduri şi făurea dorul de ziua de ieri.

Această simplitate totală părea atât de plăcută şi distinsă. Parcă încerca să muşte din inima mea.  Insistenţa lui a desenat puţin în mine, am văzut că nu doar ceea ce gândesc eu, gândeşte şi el. Vroia să-i fiu alături. Eu nici un gând în plus, decât doar o conversaţie călduţă şi serioasă. Dar timpul trecea, lucrurile s-au schimbat, au devenit mult mai convingătoare şi pline de mister. Atenţia lui a făurit  în mine încredere în ochii lui albaştri pronunţat.Uneori dispărea brusc şi nu înţelegeam ce se petrecuse, căci gândul tot la el zbura tot  mai des şi mai des. Dar în lipsa prezenţei lui, nu uita de mine. Convorbirile de la început durau câte un sfert de oră. Se mai izola uneori, iar de la universitate  căuta iarăşi să-şi vadă puiuţul. Nu exista zi să nu-mi audă din sunetul glasului ce lângă el suna cu mult mai dulce şi drăguţ. Dar nu putea permanent să-mi cunoască fiinţa mea, din toată enigma mea care şi azi pare un fir ascuns de lumină la întuneric pentru a nu se topi şi a râmâne un nimic total. Necesitatea de a pleca de lângă tot întregul meu îl făcea şi mai mult dornic, mai grijuliu şi decis. Convorbirile durau jumătăţi de ore. Cuvintele se umpleau de sens. Uneori când îmi spunea ceva, eu nu ştiam ce să zic, savuram plăcere maximală. Şi iarăşi după mici vederi, sentimentele se înfiripau.
Aşteptam să-mi spună că mă iubeşte, dar …cred că nu era timpul. Eu simţeam că inima mea a furat de colo de la el unde se zbate. Dar firea mea e plină de tărie şi niciodată nu ar face un pas de prim. Emoţiile deveneau miraje adevărate. Convorbirile durau ore întregi. Acel „te iubesc”a  sunat pentru prima oară cu atâta sinceritate, cu atâta dragoste. Simţeam că cuvinele lui devin umflate de sens. Şi mie îmi venea greu să spun acel „te iubesc”…pentru că-l iubeam. Dar când totuşi cuvintele ieşise la suprafaţă, inima se bătea mai tare, ochii lui mă priveau ţintit în ochi. Eram convinsă că mă îndrăgostisem.

Vara eu am avut de susţinut examemele. El mă susţinea mult şi credea în mine. Şi pentru că sensibilitatea corpului meu e mai presus de raţiune am şi plâns când s-au dat rezultatele. Şi totuşi am avut succese. Mi-a fost greu să mă decid, să iau o cale nouă. Am dat actele în Moldova şi în  Romania la facultate. Am intrat în  ambele state la buget. Şi iată că acum e cel mai greu ce ne apasă pe noi-despărţirea. Cum să iau o decizie corectă ca să nu sufere nimeni.Am decis să merg la studii în România.

Simt cum am nevoie de el, dar am nevoie şi de studii, şi de un viitor mai bun. Şi acum nu mă  regăsesc. Oare îl iubesc atât de mult? Ce se întâmplă? E pentru prima oară, ceva deosebit, tainic, nedescoperit. Simt cum are nevoie de prezenţa mea, cum ochii lui mă caută să-i cuprindă pe ai mei.  Mă vrea alături ca să-mi şoptească, dar glasul lui devine plin de durere, parcă simte că fug de lângă el. Când mă roagă şi acum  să rămân  trec fiorii şi inima din mine îmi spune că îl iubesc enorm. Nu m-am îndrăgostit niciodată cu adevărat. Posibil că acesta e cazul. Îl iubesc pentru că mă iubeşte.

The following two tabs change content below.