„Îi mulţumim Mariei Bieşu pentru onoarea de a participa la festival”

Interviu cu Crina Zancu, prim solistă a Operei Naţionale din Bucureşti

Soprana Crina Zancu s-a născut în 1974, a absolvit Academia Naţională de Muzică din Bucureşti. Din anul 2006, prim solistă a Operei Naţionale din Bucureşti, iar din 2003 e solistă a Operetei din Bucureşti. Interpretează roluri centrale în operele „Paiaţe” de Leoncavallo, „Nunta lui Figaro” de Mozart, „Nabucco” de Verdi, „O noapte furtunoasă” de Constantinescu,  „Faust” de Gounod, „Carmen” de Bizet, „Boema” de Puccini.

 – Stimată dnă Crina Zancu, cum a fost pentru dvs. săptămâna petrecută la Chişinău în cadrul Festivalului „Invită Maria Bieşu – 2011”?

A fost o adevărată fericire această săptămână aici. A fost o onoare pentru mine invitaţia la festivalul internaţional „Invită Maria Bieşu”, un festival de o înaltă ţinută artistică. Am întâlnit aici oameni prestigioşi ai scenelor lirice internaţionale, am admirat talentul şi profesionalismul lor. De asemenea, m-a impresionat ospitalitatea oamenilor din Moldova, ei sunt uimitor de calzi, primitori, îţi dau o bună dispoziţie şi au o deschidere sufletească extraordinară.

– Aflându-vă în capitala R. Moldova, vi s-a întâmplat să întrebaţi ceva pe stradă, în română, şi să vi se răspundă în rusă?

Da, au fost situaţii când am întrebat în română şi mi s-a răspuns în rusă, dar asta din cauza că, probabil, nu toată lumea de aici ştie limba română. Am reuşit să ne descurcăm, în engleză, cumva, am reuşit să ne înţelegem, într-un final.

 – Publicul festivalului „Invită Maria Bieşu” v-a aplaudat pentru rolul Neddei din opera „Paiaţe” de R. Leoncavallo. De când aveţi în palmares acest rol?

„Paiaţe” a fost primul spectacol în care am apărut pe scena Operei Naţionale din Bucureşti. De fapt, „Paiaţe” a fost examenul meu, în urma căruia am fost angajată, în anul 2006, la Opera Naţională din Bucureşti. Deci, „Paiaţe” e opera mea de suflet şi întotdeauna o voi interpreta cu mare drag şi voi spune „da!” celor care mă vor invita s-o cânt.

 – Vă amintiţi momentul când aţi descoperit că aveţi voce?

O, eu sunt născută şi crescută în Opera din Bucureşti, fiindcă părinţii mei sunt cântăreţi de operă. Tatăl meu, Dan Zancu, a fost prim solist al Operei din Bucureşti, iar mama actualmente cântă în cor, deci suntem colege. De mică mergeam cu mama la repetiţiile de cor şi cântam împreună, ştiu tot repertoriul, şi de cor, şi al soliştilor. Din copilărie ştiam că am voce, dar foarte devreme am înţeles că trebuie s-o şi cultiv.

 – Tatăl dvs., cântăreţul Dan Zancu, a visat să vă vadă pe scenă? 

La început tatăl meu nu mă lăsa să fac această meserie, spunea că e o meserie ingrată şi mai ales că nu e potrivită pentru o femeie: n-ai timp de familie, n-ai timp de nimic, trebuie să te ocupi numai de operă, de studiu, ore, ore şi ore. Această profesie cere o disciplină extraordinară şi te privează de multe, n-ai voie să stai în aer condiţionat, n-ai voie să te afli într-un local cu fum de ţigară, în general, sunt multe lucruri de care trebuie să te fereşti. Totuşi, anume profesia aceasta mi-am ales-o. Până la urmă, şi tata s-a împăcat, fiindcă ştia că are o fiică încăpăţânată şi face ce vrea ea întotdeauna. Părinţii îmi rămân, oricum, un model de consacrare, tatăl meu a cântat toate rolurile de bas-bariton de la Opera din Bucureşti. Din păcate, tata s-a prăpădit acum câţiva ani, dar a fost pe scenă şi a cântat până-n ultima clipă. Singurul meu regret e că n-am apucat să cânt cu tatăl meu pe scenă. Dar ştiu că el e acolo sus şi mă veghează întotdeauna.

 – Cât de frecvent merg la operă bucureştenii?

În cultura românească există tradiţia de a merge la teatru, la operă. Oamenii vin la operă cu mare plăcere şi ceea ce observ în ultima vreme este că majoritatea spectatorilor sunt tineri. Avem deci un public tânăr, căruia îi place opera tradiţională. Se spune că genul operei e un pic învechit şi că trebuie umblat la el, modernizat, schimbat. Nu sunt de acord cu asta, dimpotrivă, cred că trebuie păstrat acest gen, trebuie promovat. Publicul îl preţuieşte şi îl iubeşte, iar drept dovadă sunt sălile pline de la festivalul „Invită Maria Bieşu”.

 – Vă amintiţi despre condiţiile în care lucrau artiştii Operei din Bucureşti în perioada comunistă?

În sală şi pe scenă era foarte frig, cântăreţii lucrau în condiţii mizerabile. Era şi o atmosferă apăsătoare fiindcă oamenii nu se simţeau liberi. Nu puteai să te exprimi liber, nu puteai să ieşi din ţară, să te duci, să vii, să participi la festivaluri, la concursuri în marile oraşe ale lumii. Acum e cu totul altceva, ne bucurăm de o deschidere totală spre alte spaţii, putem colabora cu opere din alte ţări, avem relaţii cu parteneri de pe diferite continente.

 – În septembrie 2011 aţi ajuns şi la Chişinău. E prima dvs. vizită în R. Moldova?

Da, sunt aici pentru prima dată şi am avut fericirea de a-l întâlni pe maestrul Mihai Munteanu, el mi-a fost partener în „Paiaţe”, în cadrul festivalului. Îl cunosc pe maestrul Munteanu demult, de când eram mică, el a cântat cu tatăl meu la Bucureşti. Mi-am dorit să cânt împreună cu maestrul Munteanu şi iată că marele meu vis s-a împlinit.

Am ascultat-o la Bucureşti, în anii copilăriei, şi pe inegalabila Maria Bieşu, în operele „Aida”, „Trubadur” şi am sperat că vom putea sta de vorba, acum, la Chişinău. Dar, din păcate, n-am apucat să ne întâlnim. Aş dori, pe această cale, să-i mulţumesc din suflet Mariei Bieşu pentru că ne-a oferit nouă, invitaţilor Domniei sale, şansa şi onoarea de a participa la acest minunat festival.

Interviu realizat de Irina NECHIT

The following two tabs change content below.