Igor Corman: În anul 2014 avem nevoie mai mult ca oricând de reconciliere politică

By Editor Moldova.ORG

Anul 2014 trebuie să fie anul reconcilierii politice. Afirmaţia îi aparţine preşedintelui Parlamentului, Igor Corman. Acesta a declarat, în cadrul unui interviu pentru radio Europa Liberă că anul acesta “avem nevoie, ca niciodată, de reconciliere, de stabilitate politică, de linişte în societate, ca să putem duce mai departe ceea ce am început şi în relaţia cu Uniunea Europeană, şi menţinând relaţiile şi cu partenerii din Est”.

“Pentru noi este important, în acest an, să menținem stabilitatea politică în țară, este important să semnăm, să ratificăm acest acord. Este important ca partidele pro-europene să câștige la următoarele alegeri, iar mai departe sigur că va urma implementarea Acordului de Asociere, va urma demersul privind obținerea statutului de candidat la Uniunea Europeană, toate negocierile prin care au trecut și alte țări”, a menţionat Corman.

Totodată, Igor Corman a menţionat că neadoptarea Legii privind finanţarea partidelor politice este o problemă foarte gravă, iar “autorităţile trebuie să-şi facă datoria”.

„Sigur că este o problemă gravă, fiindcă legislaţia nu permite finanţarea partidelor politice din exterior. Şi autorităţile noastre trebuie să-şi facă datoria. Chiar am avut discuţii la acest subiect. Este foarte important ca, nu numesc aceste autorităţi, ele sunt cunoscute, dar trebuie să verifice şi să prezinte toată informaţia de rigoare. Fiindcă sunt lucruri care nu trebuie să aibă loc. Iată, în baza acestor informaţii obiective, vom vedea mai departe cine este cine”, a conchis acesta.

Sursa: diaspora.moldova.org

The following two tabs change content below.
Jurnalul Natiunii

Jurnalul Natiunii