Igor Armaş este apreciat la Kuban

PERFORMANŢĂ // Moldovenii Emil Caras, Igor Armaş, Victor Golovatenco şi Stanislav Namaşco au pus umărul la promovarea în prima ligă a Rusiei

Fundaşul naţionalei Moldovei şi al echipei Kuban Krasnodar, Igor Armaş, este unul dintre cei mai talentaţi jucători moldoveni. La 23 de ani, acesta are mai multe meciuri la echipa naţională, a jucat în trei echipe – FC Zimbru, Hammarby din Suedia şi Kuban – şi este al cincilea cel mai mare transfer din istoria Kuban (900.000 de euro).

Antrenorul lui Kuban, Dan Petrescu, nu a greşit atunci când a mizat pe cuplul de fundaşi moldoveni, Igor Armaş şi Victor Golovatenco. Petrescu îl vede pe Armaş un mare fundaş, iar după ce îşi va încheia cariera de jucător, un mare antrenor.

Armaş a acordat un interviu unui site din Rusia în care povesteşte cum a ajuns să joace fotbal, despre vârsta când ar vrea să se retragă şi unde ar dori să investească banii câştigaţi din fotbal.

–      Cum a început cariera ta de fotbalist?

La 7 ani, am început să joc pe un maidan din Căuşeni. Băieţii mai mari jucau fotbal, iar în una din zile nu le ajungea un jucător ca să facă două echipe. Din acea zi, am început să merg la antrenamente. Unchiul meu era antrenor, mi-a cerut să nu-i zic „nanu”, ci Mircea Ivanovici. Mama avea mari dureri de cap din cauza mea, mai ales când veneam acasă cu genunchii juliţi.

Îţi mai aminteşti cum ai făcut rost de primele ghete?

E o istorioară hazlie. Ţin minte că am găsit o brichetă de metal, raritate pe atunci. Un coleg ţinea cu tot dinadinsul s-o aibă, mi-a propus şi bani. Până la urmă, am făcut schimb. Mi-a dat o pereche de ghete pentru brichetă. Venit acasă, mama a crezut că le-am furat şi mi-a spus să le duc de unde le-am luat. Le-am ascuns în beci şi le luam doar atunci când mergeam la antrenament. Cred că mama nici acum nu ştie de asta.

– Cum apreciezi cariera ta de până acum?

Sunt la început de drum, mai am mult de realizat. O cotitură în cariera mea a fost o accidentare pe care am suferit-o la 20 de ani. Am stat un an pe tuşă. Antrenorul încerca să mă liniştească şi mi-a spus că totul ce se întâmplă în viaţă e doar spre bine. Această expresie a devenit motto-ul meu.

– Unde te vezi după ce îţi vei încheia cariera?

Aş vrea să joc până la 35 de ani. După asta, intenţionez să deschid o afacere în Moldova. Bineînţeles că vreau să-mi întemeiez o familie şi să fiu fericit. Nu mă văd în calitate de antrenor, chiar dacă Dan Petrescu mi-a spus că m-ar vedea în această postură. Însă niciodată nu poţi spune niciodată.

– Ai colaborat cu mai mulţi tehnicieni. Care dintre ei ţi s-a părut cel mai bun?

Fiecare antrenor are ceva aparte. M-a impresionat Igor Dobrovolski. E un antrenor şi un psiholog foarte bun. Găsea mereu cuvintele potrivite, chiar dacă echipa pierdea. Cu el te puteai înţelege din câteva cuvinte.

– Ai jucat în Suedia. Ce amintiri ţi-a lăsat această ţară nordică?

Stockholm e un oraş foarte frumos, cu multe poduri. Este aşezat pe cinci insule. Se spune că seamănă mult cu Sankt Petersburgul. Însă nu am vizitat niciodată capitala de nord a Rusiei.

–      Ai călătorit mult, unde nu ai fost şi ai vrea să ajungi?

Am visat de mic să ajung în Canada, anume la cascada Niagara. În Suedia, am un prieten din Africa de Sud. M-a invitat în această iarnă să merg în ţara sa. Îmi doresc foarte mult să văd ţara care e scăldată de Oceanul Atlantic şi cel Indian. L-am întrebat în care ocean se scaldă şi mi-a răspuns că fiecare alege după placul său. În Oceanul Atlantic, apa e rece, iar în cel Indian e caldă, dar sunt foarte mulţi rechini. Am decis că mă voi scălda în bazin (râde – n.r.).

–      Vorbeşti fluent mai multe limbi. Ai avut timp să mergi la cursuri?

Româna e limba mea maternă. Totodată, vorbesc bine rusa şi engleza. Am învăţat franceza în şcoală, dar ţin minte doar unele expresii. Înţeleg italiana şi spaniola deoarece se aseamănă cu româna. Nu pot spune că sunt un poliglot. Am învăţat engleza în Suedia, unde aproape toţi o cunosc.

–      Cum ţi s-a părut sezonul petrecut la Kuban?

Echipa a jucat foarte bine, şi-a realizat obiectivul. Am promovat în liga superioară. Cât priveşte evoluţia mea, pot spune că, după o accidentare, am jucat un pic mai slab. Asta mă nemulţumeşte.

–      Crezi că Kuban va reuşi să se menţină în prima ligă?

Sper că, în această iarnă, ne vom întări cu noi jucători. Nivelul este mult mai ridicat acolo. Pentru a ne menţine, trebuie să vină şi alţi jucători. Asta este spre binele tuturor, mai ales că lui Dan Petrescu îi place să fie concurenţă pe toate posturile.

– Ai surori, fraţi?

Am două surioare. Cea mai mare învaţă deja la universitate, iar cea mică încă nu a împlinit un an. S-a născut pe 14 ianuarie 2010. Poate merge, iar primul ei cuvânt a fost „tata”.

– Ai un program foarte încărcat. Reuşeşti să-ţi vezi apropiaţii?

Din păcate, programul este încărcat şi nu reuşesc să vin la Chişinău. Atunci când am această şansă, sunt cel mai fericit. Mama face plăcinte şi mămăligă. Am încercat să fac mămăligă împreună cu colegii mei, dar nu am reuşit.

Vitalie Hadei