Ieri, ideal de fată, azi, în picioare călcată (2)

„E prea târziu, altcineva mă ajută să-mi refac viaţa”

Cum vă spuneam, Felicia adormea cu gândul că mama trebuie să se întoarcă în familie cu orice preţ. Dar trecuse mai bine de jumătate de an şi mama nu se mai arăta. „Ce-o fi cu mama, tăticule? De ce nu se întoarce acasă?”, l-a întrebat Felicia într-o seară pe taică-său, care se rădea în faţa oglinzii. „Hai să mergem mâine la Odesa să vedem”, i-a răspuns tatăl oftând.

N-o să vă descriu cum a fost drumul până la Odesa şi cu cât  greu au găsit umilii noştri eroi „palatul de mărgean” al lui Marius, după indicaţiile date la telefon de Lucica. Bieţii noştri călători au fost întâmpinaţi de cea aşteptată în pragul unei case luxoase din apropierea mării.

Dacă ţi-a fost atât de dragă, de ce n-ai venit s-o răpeşti în ziua nunţii…”

Aceasta era una din proprietăţile lui Marius, cumpărată pe banii câştigaţi din afacerile lui secrete. Stăpânul nu era acasă. Anatol îşi vedea în acele clipe soţia legitimă ca prin vis (divorţul încă nu se pronunţase). În timp ce aceasta îşi strângea la piept fiica, plângând în hohote amândouă, el îşi amintea de zilele lor frumoase, vedea în faţa ochilor căsuţa lor înconjurată de copaci şi flori, din ochi îi cădeau lacrimi grele.

Când au intrat în casă, un suspin şi mai greu îi zgudui pieptul. Rămase stană de piatră preţ de câteva minute, cu privirile rătăcite peste luxul din interior şi, în cele din urmă, rosti: „Aici ţi-i locul de desfătare, Lucico?”. Dar n-a reuşit să primească răspunsul că în casă a intrat Marius. S-au salutat cu strângere de mână ca între bărbaţi, au făcut schimb de priviri. În acele clipe, Anatol simţi un adevărat dezgust faţă de rivalul său şi, apucându-l de gulerul cămăşii, îl scuipă drept în ochi, strigându-i: „Dacă nu eşti chiar diavolul, atunci eşti frate cu el! De ce te-ai băgat în familia noastră după 18 ani de viaţă frumoasă? Dacă ţi-a fost atât de dragă Lucica, de ce nu ai venit să o răpeşti în ziua nunţii, aşa cum ţi-a cerut?!…”

Au urmat lungi discuţii cu tot felul de explicaţii. La despărţire, Lucica i-a asigurat pe Anatol şi Felicia de toată încrederea şi recunoştinţa, convenind să vândă casa de pe malul Nistrului şi să treacă cu traiul în altă parte. Acasă îi era ruşine să se întoarcă. Marius a acceptat propunerea cu condiţia ca Lucica să stea la el până se rezolvă problema cu locuinţa. Aşa au făcut. Vânzarea-cumpărarea a durat aproape jumătate de an. După ce tata şi fiica au cumpărat un apartament modest la Chişinău, rătăcita mamă s-a întors în familie.

A doua răpire a Lucicăi

Acum să aruncăm o scurtă privire înapoi ca să aflăm ce s-a întâmplat cu Lucica din clipa în care a fost dusă la vila din Odesa. După ce Marius i-a făcut o excursie prin toată casa, s-a răsturnat confortabil într-un fotoliu şi, aprinzându-şi ţigara, i-a vorbit: „Eu sunt un om foarte gelos. Nu mi-ar plăcea să văd pe cineva să-ţi zâmbească sau tu să faci ochi dulci cuiva. O să te ţin în această casă în care ai de toate numai pentru mine”.

Din clipa aceea, pentru Lucica, viaţa îşi pierduse tot rostul ei ideal pe care îl vedea alături de bărbatul visurilor sale. Marius nu mai era cel din perioada în care se întâlneau ca amanţi. Pătruns de un egoism fără margini, pentru el, în afară de plăcerile sexuale, nimic nu mai conta. Iar ea, închisă toată ziua în casă ca pasărea în colivie, de la o zi la alta, regreta tot mai mult pasul făcut. Nu crezuse niciodată că Marius poate fi atât de puţin sensibil la tot ce se petrecea în sufletul ei.

Pe măsură ce timpul trecea, ea constata cu tristeţe că alesul inimii sale este un bărbat tot mai greu de suportat. Să-l roage pe Anatol să refacă familia nu avea curajul. Se simţea foarte vinovată faţă de el. Iată de ce s-a bucurat foarte mult când i-a văzut pe cei dragi în prag. Important era pentru ea şi pentru Felicia şi Anatol că au refăcut familia şi cursul firesc al lucrurilor a fost reluat.

Dar să vedeţi cum se încurcă din nou iţele. Într-o zi când femeia se întorcea de la serviciu, auzi vocea lui Marius: „Lucico, scumpo, urcă! Am să te conduc până acasă”. A urcat. Marius a tras la o terasă şi i-a propus să stea puţin de vorbă. I-a sucit minţile şi Lucica s-a pomenit din nou în vila lui de la Odesa. Femeia nici nu şi-a dat seama ce a făcut. Ţine minte numai că după ce au servit câte un suc, Marius a prins a o strânge în braţe şi a o acoperi cu sărutări, repetând: „Eşti a mea şi n-o să-ţi mai dau drumul niciodată!”. Când s-a dezmeticit, era din nou în vila lui, iar el stătea în genunchi, îi săruta înfrigurat mâinile şi zicea: „Eu, fără tine, mor. Am să fiu cel mai bun bărbat din lume. Nu pleca de la mine, te implor!”.

Răzbunarea lui Anatol

Până la urmă, Marius a făcut-o pe Lucica să divorţeze. Toate încercările lui Anatol de a o readuce acasă au eşuat. Disperat, omul s-a recăsătorit cu o tânără cu zece ani mai mică decât el şi s-a întors la locul de baştină. Apartamentul din Chişinău i l-a dăruit Feliciei. Dar necazurile Lucicăi nu s-au terminat. După pronunţarea divorţului, a reînceput iadul pentru ea. Din omul blând şi duios în aparenţă, cum se arăta până la divorţ, Marius s-a transformat din nou în fiară, însă, de această dată, mult mai înrăită. Uitase cum îi spunea în prima tinereţe Lucicăi că e fată ideală, uitase toate vorbele dulci ce musteau în poeziile cu dedicaţie, uitase promisiunile pe care le-a făcut recent.

 

Trebuie să vă spun că Anatol, nemaiştiind cum să-l convingă pe Marius să-i lase soţia în pace, a inventat că Lucica ar fi fost o curvă şi s-ar fi culcat cu toţi bărbaţii din orăşel şi, la o adică, la ce bun i-ar trebui lui aşa soi de femeie. Atâta i-a trebuit lui Marius. O bătea aproape zilnic de rupea pământul, răcnind la ea: „Curvo, te-ai lins pe bot cu toate râsurile şi acum vrei dragoste şi mângâiere de la mine!…”

Din femeia încântătoare, cu ochi negri, strălucitori, se transformase într-o umbră palidă cu cearcăne pe sub ochi şi cu un zâmbet trist. În noaptea în care ajunsese la spital, aşa cum vă spuneam la începutul acestei poveşti, o bătuse mai crunt ca niciodată. După şase zile, când şi-a revenit, sfâşiată de dureri fizice şi lăuntrice, i-a scris lui Anatol un roman întreg, încheind cu cuvintele: „Eu nu m-aş teme acum să trăiesc într-o colibă, numai să fiu alături de tine, scumpul meu”. Acesta i-a răspuns îndată: „E prea târziu. Totul s-a sfârşit între noi. Altcineva mă ajută să-mi refac viaţa”.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce