Ieri, ideal de fată, azi, în picioare călcată (1)

„Vino în ziua nunţii şi mă fură mireasă de lângă Anatol!”

Lucica s-a trezit buimacă pe patul de spital. Era a şasea dimineaţă pe care o întâmpina în unul din saloanele unui spital din Odesa. Lacrimile i se prelingeau pe faţă. A avut un somn adânc. A dormit cum nu mai dormise din noaptea îngrozitoare, când Marius o lovise crunt cu picioarele şi o trântise fără milă cu capul de pereţi. Când a deschis ochii, nu înţelegea unde se află. S-a visat în căsuţa ei liniştită de pe malul înverzit al Nistrului, alături de fostul soţ, Anatol, şi scumpa ei fiică, Felicia. Un zâmbet fericit i-a licărit în priviri. Chipul i s-a luminat pentru câteva clipe, apoi i s-a posomorât din nou. Prin fereastră pătrundea soarele unei noi zile de vară…

„Vino în ziua nunţii şi mă fură mireasă de lângă mire”

Această femeie, nenorocită prin nesăbuinţa ei, s-a născut într-un sat mare cu oameni gospodari de la nordul republicii. A fost crescută cu dragoste de părinţi grijulii şi alintată de doi fraţi iubitori. S-a căsătorit la 20 de ani cu Anatol, un tânăr înalt cu o înfăţişare plăcută, care se trăgea din adevăraţi intelectuali. Nu-l iubea. În suflet îl purta pe Marius, un coleg de facultate poreclit „poetul”.

S-a îndrăgostit nebuneşte de el. Aştepta ca şi el s-o iubească în felul dorit de ea, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Flăcăul a folosit-o jumătate de an pentru poftele sexuale, după care s-a dat în dragoste cu prietena ei cea mai bună.

 

În toiul pregătirilor pentru nuntă, Lucica i-a scris o scrisoare pe care a încheiat-o cu cuvintele: „O să te aştept aşa cum Beatrice l-a aşteptat pe Dante pentru a o salva. Vino în ziua nunţii şi mă fură mireasă de lângă Anatol! Sunt gata să fug cu tine la capătul pământului”.

 

Dar Marius a uitat povestea care îi lega şi nu s-a mai arătat să facă una ca asta. Lucica a avut atunci impresia că se prăbuşeşte într-o prăpastie. A durut-o tare, apoi tot mai puţin, tot mai mai puţin, până în clipa în care s-a simţit însufleţită de puterea dragostei pe care i-o oferea Anatol. Se părea că l-a dat uitării pe Marius. Îşi vedea de familie şi gospodărie, muncea inspirat la locul de muncă (în spital), fiind iubită şi respectată de cei din jur. Au construit o casă, au adus pe lume o fată şi au convieţuit împreună în pace şi înţelegere 18 ani.

 

Nu avea remuşcări că-şi înşală soţul

 

E greu de închipuit cum deasupra acestei familii unite, care n-avea niciun motiv de destrămare, au început să se abată nori primejdioşi. Întâmplarea a făcut ca într-o zi, în cadrul unui simpozion, Lucica să-l întâlnească pe Marius care era divorţat de şapte ani. Învinsă de amintirea frumoasă ce i-o purta, gândindu-se la Anatol cu o oarecare strângere de inimă, a împărţit cu cel real şi cel din amintire noaptea ce despărţea două zile de simpozion. Apoi au început SMS-urile, poeziiile cu dedicaţie pe „Odnoklassniki”, întâlnirile clandestine.

 

Lucicăi îi plăceau aceste întâlniri care-i făceau sufletul să zboare. Nu avea remuşcări că îşi înşală soţul. Trăia clipe minunate. Marius o înconjura cu amabilitate şi politeţe, îi oferea cadouri scumpe, o ducea în cele mai luxoase restaurante. Aceste întâlniri tainice i-au furat minţile. Şi atunci când amantul i-a propus să divorţeze şi să se căsătorească cu el, ea nu s-a mai gândit la Anatol şi la fiică, nu s-a gândit la urmări. A sărit în sus de bucurie, l-a cuprins cu ambele mâini de gât şi printre sărutări i-a spus: „Da!”

 

Fuga Lucicăi

 

Cu sufletul plin de beţia sentimentelor, Lucica i-a vorbit soţului despre divorţ. A început discuţia cu cuvintele: „O să-ţi spun ceva care o să te doară. Iubesc pe altcineva…” La început, Anatol a crezut că e o glumă, dar după discuţia care se prelungise până noaptea târziu, a înţeles că scumpa lui soţie nu glumea. Lovit ca de trăznet, bărbatul a îngăimat: „Dumnezeule, gândeşte-te bine, Lucico! Nu te grăbi! Mă cuprind fiorii la auzul vorbelor tale”. Lucica însă era decisă ferm. Nici rugămintea părinţilor, nici plânsul fiicei, nici sfaturile colegilor, nici suspinele soţului nu au făcut-o să renunţe la gând sau să bată în retragere. Într-o noapte când fiica dormea strâns, iar soţul era la serviciu, Lucica şi-a luat geamantanul şi genţile pregătite din timp şi a părăsit pentru totdeauna căminul în care fusese fericită.

 

Pe noptieră a lăsat un bileţel cu următorul conţinut: „Nu mă socotiţi o nebună şi nu vă gândiţi rău despre mine. Încerc să-mi redobândesc dragostea pierdută acum aproape două decenii. Vă mulţumesc pentru bunătate şi înţelegere”.

 

Era o noapte înstelată şi rece de noiembrie. La poartă o aştepta prietena-complice care a ajutat-o să-şi care bagajele până la maşina lui Marius ce o aştepta la un colţ de stradă…

 

Nici nunta prinţului William şi Kate Middleton nu a stârnit atâta vâlvă printre colegii de serviciu, rude şi prieteni ca vestea despre fuga Lucicăi. Nimeni nu mai vorbea despre altceva. În case, în stradă, la spital, la locul de muncă al lui Anatol se discuta numai despre această întâmplare neaşteptată şi despre ce va urma. Colegii care o cunoşteau atât de bine strângeau din umeri şi spuneau în cele din urmă: „Nebănuite sunt căile Domnului şi câte lucruri neînţelese se întâmplă pe lumea asta!”.

 

Adormea cu gândul că mama trebuie să se întoarcă în familie cu orice preţ

 

Cei mai nefericiţi şi mai deznădăjduiţi în acele clipe erau Felicia şi Anatol (fiica şi soţul Lucicăi). Intrase în gura lumii şi nu se simţeau bine. Ce e drept, fiica de 16 ani o mirosise pe mama cu mult înainte şi era foarte supărată pe ea. Neînţelegerile dintre ele  au început încă din clipa în care mama a devenit amanta lui Marius şi mergea la Chişinău ca să se întâlnească cu el sub pretextul că are seminar, întruniri metodice etc.

 

Felicia, fiind şi ea îndrăgostită de un băiat, îşi dădea perfect seama ce se petrece în sufletul mamei sale. Acum regreta că nu l-a atenţionat pe taică-său cu un an în urmă când începuse idila. Felicia considera că o parte din vină o poartă şi taică-său pentru că a răsfăţat-o cu purtarea lui blândă şi îngăduitoare, în loc să fie mai aspru cu ea. Dar cea mai mare parte din vină i-o atribuia lui Marius. Cum venea ora de culcare şi îl vedea pe tată-său plecând singur şi trist în dormitor, se retrăgea în camera sa şi plângea cu plapuma pe cap rostind printre sughiţuri: „Nu e corect ce se întâmplă! De ce trebuia nesuferitul de Marius să se bage în familia noastră?! De ce?!”. După ce se sătura de plâns, adormea cu gândul că mama trebuie să se întoarcă în familie cu orice preţ.

(Citiţi sfârşitul poveştii în ediţia de vinerea viitoare)

 

 Nina Neculce

The following two tabs change content below.