Ieri – durere și necaz, azi cu soare pe obraz

Vlad, infectat acum cinci ani cu virusul HIV, caută printre amintirile sale pe cele care i-au lăsat sentimente luminoase, cele care au valorat în viața lui ceva. Și desigur se oprește la copilărie, la anii pe care i-a trăit în casa părintească, parțial la primii ani de căsătorie. În rest, spune că a fost ținta necazurilor și neplăcerilor până acum doi ani, când s-a întâlnit cu Fericirea.

A venit pe lume dintr-o dragoste târzie, precum povestește: „Așa s-a întâmplat că mama nu s-a căsătorit până la 40 de ani. Când m-am născut eu, ea avea 42, iar tata 52 de ani. Tata rămăsese văduv cu trei copii mari, cel mai mic fiind de 20 de ani și a luat-o de nevastă pe mama, fată mare. Prima lui soție decedase. Am fost un copil dorit și m-am bucurat de o copilărie liniștită în care nu mi-a lipsit nimic. Am avut timp să mă joc, să studiez, să citesc toate cărțile din biblioteca satului. Visam să mă fac militar și, în 1989, am luat admiterea la Academia Militară din orașul Tambov, Rusia”.

Între durere și bucurie

Dar după doi ani de studii, Vlad s-a văzut nevoit să se întoarcă acasă. Era tocmai în perioada când fosta URSS se destrăma. Taică-său decedase, iar mama devenise invalid de gradul II. Golit pe dinăuntru de moartea tatălui, dar și din cauza că prima lui dragoste se căsătorise, doliul lui se amesteca cu regretul că n-a știut cum s-o cucerească pe fata visurilor sale. În tristețea lui mare și multă, într-o zi, în timp ce mergea purtat de gânduri pe străzile centrului raional, i-a atras atenția o domnișoară. Plăcută la chip, fata pășea cu pași de căprioară înaintea lui. N-a rezistat tentației de a se apropia și a face cunoștință cu ea. Mirarea l-a surprins. Prima emoție a fost descoperirea la care nu se aștepta. Domnișoara cochetă era… cine credeți? Era Vera – o fată din mahala, care locuia peste câteva case de casa lor. Fata surprinzătoare avea 17 ani și era foarte îndrăzneață. A acceptat să se plimbe cu el puțin prin parc. Preț de o oră, cât a durat plimbarea, Vlad a trăit din plin plăcerea de a sta de vorbă cu ea.

Așa a început povestea. Întâlnirile sub clar de lună și ieșirile în centrul raional s-au repetat toată vara, iar toamna, în luna octombrie, cu planuri mari de viitor și cu visul de a avea mulți copii, tinerii s-au căsătorit. Vlad avea atunci 20 de ani. Cu banii câștigați la nuntă și-au cumpărat o căsuță la marginea satului. Primii în sat și-au luat aparte cotele de pământ și s-au pus pe gospodărit. El mai timid, ea mai aprigă, făceau așa ca viața de familie să se deruleze în armonie. La sfârșitul acelui an fericit a venit pe lume primul copil, peste doi ani a venit al doilea, apoi al treilea. Iar la cumpăna dintre anii 1999-2000, în noaptea dintre milenii, s-a născut și al patrulea. Prilej de mare bucurie pentru părinți și cei trei frați mai mari, care se bucurau că în familie a venit un frate nou. Astfel Vlad cu Vera, dezmierdată Verunea, își împlineau visul de a avea mulți copii. Însă, la câteva zile după naștere, bucuria lor s-a preschimbat în durere. Micuțul născut prematur a decedat.

Trădare, împăcare, speranță

Și casa lor s-a întristat. De la o zi la alta, și relațiile dintre cei doi soți au prins a se răci. Vlad povestește: „Eu nu-mi puteam reveni din durerea provocată de pierderea îngerașului nostru, iar ea a început să sară gardurile. Îmi șoptea și unul, și altul că Verunea mea s-a dat în dragoste ba cu Ion, ba cu Vasile, dar eu nu credeam. Îmi vedeam de gospodărie și de familie. Adevărul e că sunt un om credincios și nu țin cont de gura lumii. Dar, până la urmă, aveam să mă conving că satul avea dreptate. Au urmat lungi discuții și certuri, după care un alt necaz s-a abătut pe capul nostru și am uitat de supărare. Soția s-a îmbolnăvit grav. M-am văzut nevoit să fac tot ce puteam ca s-o scot din ghearele morții. A fost o luptă grea, care m-a costat scump. Însă zbaterea mea și cheltuielile mari pe care le-am făcut nu au fost în zadar, am învins moartea”.

După acel tratament costisitor, cei doi soți au înțeles cu adevărat sensul cuvântului sărăcie. Sărăcia i-a strâns în clește. Copiii trebuia îmbrăcați şi încălțați. Banii împrumutați pentru tratamentul soției trebuia întorși. Veniturile modeste pe care le aveau de la lucrarea pământului nu puteau acoperi necesitățile. Și atunci Vlad a hotărât să plece în Rusia la câștig. Și-a găsit de lucru imediat cum a ajuns la destinație și, în jumătate de an, a întors datoriile. Răsărise din nou soarele în casa lor: „Când m-am întors după jumătate de an de despărțire, fiorul dragostei s-a aprins și ardea mai viu decât în luna de miere. Venisem cu bani și cadouri pentru toți. Bucuria de a-mi revedea familia a fost întregită cu multă afecțiune din partea Verunei, dar și a copiilor. Am trăit o săptămână ca într-un vis frumos. M-am întors înaripat la Moscova, căci aveam de terminat lucrarea pe care o începusem.”

Știa cum să-i facă pe bărbați să moară de plăcere

Toate bune și frumoase până aici. Partea proastă a fost că, în lipsa soțului, Verunea, dornică de aventură, și-a reluat „năravul”. Se înfiripase binișor după boală și i s-a aprins din nou dorul de bărbați străini. Era meșteriță în rostirea cuvintelor fierbinți la urechile bărbaților. Știa cum să-i facă să moară peste ea de desfătare, cum să le stârnească iar și iar „apetitul”, ridicându-se goală din pat cu mișcări leneșe și grațioase. Crezul Verunei era că toate problemele se rezolvă în pat. Vlad trimitea bani acasă, iar ea își făcea de cap. Îi plăcea să mănânce bine, să se îmbrace frumos, să petreacă până dimineață chiar în casa ei după ce își trimitea băieții la culcare. Dar de cele mai multe ori își punea în practică în timpul zilei teoriile ei în materie de sex. Fie că la ea în casă în timp ce copiii erau la școală, fie că la bărbatul cu care intra în relație.

Așa s-au petrecut lucrurile timp de o jumătate de an. Vlad terminase lucrul început la Moscova și s-a întors acasă. Nu i-a spus soției când se întoarce. Voia să-i facă o surpriză. Venea zburând. Drumul i s-a părut foarte lung. Ardea de nerăbdare s-o îmbrățișeze pe Verunea, să-și strângă în brațe flăcăii. A ajuns la poartă pe înserate, cu sufletul la gură. Copiii erau singuri. Nu știau unde e plecată mama lor. Vlad s-a dus la socri. Nici socrii nu știau. Băiatul cel mare i-a zis tatălui, care s-a arătat îngrijorat: „Nu-ți fă griji, tată, stai liniștit! Până la miezul nopții o să vină. Dar dacă nu vine până la miezul nopții, atunci până dimineață numaidecât”.

S-a întristat Vlad și nu știa ce să creadă. Vorbea cu copiii, dar gândurile îi erau la soție. Sufletul i se tulburase. A început să se gândească cam cu cine s-a dat în amor nevestica lui. Și tot rătăcind printre gânduri a văzut cum, spre dimineață, așa cum i-a zis fiul, a răsărit în prag și Verunea. În loc de „Bună dimineața și bine ai venit acasă, dragul meu”, ea, foarte calmă, i-a zis: „Eu nu mai vreau să trăiesc cu tine! Nu te pricepi cum să iubești o femeie în pat. Vreau să te informez că în lipsa ta mi-am găsit dragostea adevărată”. În acele clipe gelozia i-a înfipt un cuțit în inimă lui Vlad. Voia să-l omoare pe bărbatul care-i furase inima nevestei lui legitime, cu care avea trei copii…

(sfârșitul în numărul următor)

The following two tabs change content below.