Ideea (i)realizabilă a lui Vitalie Creţu

INOVAŢIE//„Curentul electric obţinut prin construcţia unei centrale electrice pe apă stătătoare ar fi mult mai ieftin decât cel de la Centrala electrică de la Cuciurgan”

Acum opt ani, a schiţat pe hârtie construcţia unei hidrocentrale electrice (pe apă stătătoare). Este sigur că aceasta ar fi fezabilă şi ne-ar oferi mai multe beneficii pentru economia statului, printre care şi curent electric mai ieftin decât îl avem. Susţinut de soţia sa, Olesea Creţu a încercat să o materializeze prin aplicarea la proiecte cu susţinere europeană, dar nu a avut succes. Crede că ideea sa inovativă se va realiza dacă va fi ascultat, auzit.

 

cretu central.f.nadea roscovanu

Vitalie Creţu

Vitalie Creţu e din Răzeni, Ialoveni. A crescut lângă un tată electrician, iar peste ani a preluat şi el meseria părintelui. Toată viaţa, tatăl său meşterea ceva, repara ceva defectat, de la el i se trage şi pasiunea pentru acest domeniu. A învăţat şi el profesia de electrician la Şcoala de meserii nr. 11 din localitatea Dănceni, raionul Ialoveni. În prezent, activează în calitate de electrician la Spitalul nr. 1 din Chişinău, cu un salariu de două mii de lei, care trebuie să ajungă la creşterea a doi copii minori, pentru că soţia este acasă cu micuţii.

Îşi aminteşte că, din copilărie, pasionat de munca tatălui, voia să înţeleagă, să descopere  procesul de obţinere a energiei electrice.

„Fără investiţii nu poţi realiza nimic”

„Pe timpul meu, de-abia ieşeau maşinile cu baterii. În timpul jocului, acestea se terminau repede şi nu ştiam cum să fac ca să le reîncarc. Eram obsedat de acest gând. Acum opt ani, mă aflam într-un mijloc de transport public, prin Chişinău, atunci mi-a venit ideea de construcţie a unei centrale electrice pe apă stătătoare. Îndată, am aşternut-o pe hârtie”, ne-a mărturisit Vitalie Creţu.

Are nevoie de susţinere financiară. Electricianul este sigur că ideea sa va da rezultate şi este una eficientă, inovativă în industria electricităţii. A încercat să discute cu mai mulţi oameni de afaceri, pe care i-a întâlnit în timpul lucrului, „dar nimeni nu a reacţionat sau mai bine zis nimeni nu vrea să investească. Dar fără investiţii nu poţi realiza nimic”, crede el. Este consternat că printre afaceriştii cu care a discutat (între aceştia fiind şi germani) nimeni nu este interesat de o afacere care ar aduce un venit în economia statului, ar crea mai multe posturi de muncă.

„Eu am construit ceva în miniatură, adică pentru un pahar cu apă, în condiţii casnice. Şi mica ”hidrocentrală” funcţionează! Dă energie după capacitatea de apă pe care o are! O faci mai mare, respectiv obţii mai multă energie. Construcţia acestei staţii poate fi făcută după necesităţi.” Crede totuşi că se va găsi cineva care va reacţiona sau măcar îl va asculta. „Am încheiat un contract cu un german, dar fără rezultate”, a mărturisit bărbatul. Vitalie Creţu nu vrea să-şi divulge ideea pentru a nu fi preluată.

Imperceptibil şi de europeni

Ultima încercare a sa de a fi auzit a fost accesarea Programului european de subvenţii 2020, prin intermediul AŞM. „Totul parcă e bine, dar până la urmă: nota doi. Cel care ne ghida a rămas şi el şocat că nu a fost susţinut proiectul meu, la care am lucrat împreună cu soţia mea  pe parcursul unei luni. Aveam speranţe în europeni. Măcar cineva să mă asculte”, a spus pentru JURNAL de Chişinău bărbatul în vârstă de 42 de ani.

Este convins că proiectul său va da roade. Potrivit lui, după construcţia acestei hidrocentrale, s-ar obţine curent electric în primul rând ecologic pur, fără nici un impact asupra mediului, şi nu în ultimul rând mult mai ieftin. Ar fi avantajos.

„Sunt bateriile astea solare, dar acest sistem este costisitor pentru că are acumulatoarele foarte scumpe, care costă mii de euro. Bateriile solare dau puţină energie, care se acumulează prin acumulatoare de unde se ia energia electrică. Ceea ce propun eu nu este prin acumulatoare, dar se va alimenta direct de la generator, iar surplusul, prin contoare reversive, va alimenta reţeaua”.

Şi-a mai încercat norocul şi prin intermediul ambasadelor de la Chişinău. Cum este cea a  României, Germaniei, Japoniei, propunând intenţii de colaborare ministerelor de externe ale acestor state.

Bărbatul consideră că ideea sa se încadrează în legislaţia Europei.

The following two tabs change content below.