Iată cel mai longeviv cuplu din Moldova!

Familia Strâmbeanu este unul dintre cuplurile care au rezistat împreună 70 de ani, iar secretul, spun ei, este înţelegerea.

Moş Tudor Strâmbeanu, pe care o viaţă întreagă toţi l-au numit Feghea, este cel mai bătrân locuitor de la Fântâna Albă. Are 90 de ani, iar consoarta lui, mătuşa Mărioara – 89, de altfel şi ea o longevivă a satului. Şi în durata căsniciei i-au întrecut pe mulţi – 70 de ani. Chiar dacă pe moş Tudor îl supără picioarele, iar pe mătuşa Mărioara o cam lasă vederile, ei speră să ajungă şi la nunta de diamant. Şi atunci, la 75 de ani de trai împreună, ograda li s-ar umple de copii, nepoţi şi strănepoţi, rude şi prieteni.

Eroii noştri sunt printre puţinii din sat care au adus pe lume şi au educat şapte copii – cinci băieţi şi două fete. Doar trei dintre ei au rămas în satul de baştină – Ion, Vasile şi Vadim. Grigore şi Mihai sunt în raionul Glodeni, Aglaia – la Unţeşti, Ungheni, iar Serafima – la Şofrâncani, Edineţ. Chiar dacă au plecat de mult de-acasă, copiii rămân în centrul preocupărilor şi discuţiilor. Au trecut vreo cinci decenii de când au jucat la nunta primei fete – Aglaia, dar şi acum îşi amintesc ce vremuri şi ce oameni mai erau pe-atunci, vorba lui Creangă. Ţin minte şi detalii de la nunta lor. „Era anul 1940. Amândoi tineri, eu aveam 20 de ani, ea – 19. Şi-am avut o nuntă frumoasă, cu lăutari vestiţi de la Edineţ şi nu oricare putea să-i cheme, pentru că muzicanţi erau puţini şi costau scump pe vremea aceea. Cântau la trube, tromboane, viori. Au fost poftiţi vreo sută de oameni şi atunci nu se făcea nunta la restaurante, dar invitaţii stăteau la mese în diferite case”, îşi aminteşte moş Tudor. Acum, ca şi dintotdeauna, moş Tudor poartă cuşmă de cârlan şi mustăţi „a la Hitler”. Poate ultima e o „inspiraţie” de pe câmpul de luptă, căci a participat la cel de-al Doilea Război Mondial. Cât despre cuşma de cârlan, o fi venind din tradiţia străbună, dar şi din cărţile de la şcoala românească. Şi dacă mătuşa Mărioara nu ştie nici a se iscăli – a învăţat doar trei luni, moş Tudor e grămăticul casei, citeşte fără ochelari şi-i spune şi ei ce se mai întâmplă în lume. „Am avut o gospodărie mare, creşteam sute de păsări, oi, porci, vaci, acum avem doar câteva găini şi-un porc. Am ţesut covoare şi scoarţe, am fost pe la nunţi şi cumătrii. Am trăit din plin şi avem ce ne-aminti”, zice mătuşa Mărioara. Moş Tudor, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, recunoaşte că uneori s-a mai stropşit la mătuşa Mărioara, dar totuşi crede că şi-a alintat femeia, pentru că, zice, „nicio palmă nu i-am dat”. Mătuşa Mărioara se mândreşte că are comând – un fel de zestre pentru lumea cealaltă, iar pe perete, într-un colţ al casei, are icoana cu Maica Domnului şi Pruncul. O păstrează cu sfinţenie pentru că e încă de la cununia părinţilor lui moş Tudor – Axinte şi Milia.

Diana Burlacu