Iartă-mă, bărbate…


EMANCIPARE // Mi-am pus veșmintele care ți-au fost ție pe plac, mi-ai cerut să-mi ascund părul în broboadă ca să trec neobservată și mi-ai interzis să învăț carte

Îți aduci aminte când stăteam în grota ceea întunecată, ghemuită de frig, acoperită cu petice din blana animalelor pe care le-ai răpus cu atâta curaj? Eram murdară pe față pe atunci și în fiecare zi îmi era teamă să stau dreaptă în picioare ca nu cumva să fiu văzută de departe.

M-am ascuns în spatele tău când mi-a fost frică, iar tu m-ai protejat cu brațul, cu mâna, cu corpul și mi-ai spus că va fi bine. M-ai luat de mână când a venit iarna și m-ai băgat în peșteră, apoi te-ai dus să ucizi fiare sălbatice ca să avem de-ale gurii. Eu te-am așteptat… am stat singură și te-am așteptat deși nu aveam cea mai mică bănuială că vei mai intra vreodată în peștera unde m-ai lăsat. Ai venit și am simțit că îmi curge din nou sângele prin vene. Și mă strângea o gheară în piept.

Știi unde? Mai jos de umăr, acolo unde pun mâna când mi-e teamă… și-am simțit acolo înăuntru un zgomot, un fâl-fâl, o durere dulce amăruie. Și nici picioarele nu prea mă ajutau. Apoi, nu-mi mai aparțineam. Simțeam că sunt a ta, că dispui de mine, că sunt legată, domesticită. De atunci te-am însoțit pretutindeni.

M-ai marginalizat

Să știi că n-ai fost mereu drept cu mine, m-ai lăsat să stau nepermis de mult în spatele tău, m-ai marginalizat, dar eu am stat lângă tine și am învățat să rabd, mi-am găsit alinarea în proprii copii, în lacrimi. M-am retras la mănăstire, l-am găsit pe Dumnezeu și am așteptat să mă descoperi, să-mi simți lipsa, să mă ceri lângă tine.

Am avut perioade zbuciumate când m-ai urcat pe eșafod și mi-ai dat foc, strigându-mi cu ură Să mori vrăjitoare!!! Nu mi-ai dat voie să am un bun pământesc, doar al meu, m-ai oprit din visare și mi-ai interzis cu brutalitate să am idealuri și dorințe. Te aveam pe tine și atât. Apoi m-ai înlocuit cu altele ca mine, poate la fel de rătăcite… Mi-am pus pe mine veșmintele care ți-au fost ție pe plac, mi-ai cerut să-mi ascund părul în broboadă ca să trec neobservată și mi-ai interzis să învăț carte. Când am vrut să muncesc alături de tine, m-ai săgetat din ochi și mi-ai arătat cratițele și copiii, semn că acolo e locul meu.

Te-am urmat orbește și m-am mulțumit cu puținul pe care-l primeam. Cu fiecare veac, am învățat să cer și să-ți arăt că pot și că merit. M-am zbătut pentru fiecare, lucru pe care pot să-l fac acum. Libertatea mea e rodul unei trude milenare. Uită-te la mine și în jurul meu… fiecare mic detaliu e câștigat cu munți de lacrimi, sudoare, inteligență și spirit.

Pedeapsa dublă

Iar acum, abia aștept să se termine ședința, să le trasez tuturor sarcinile și să ajung acasă să-mi dau deux-piece-ul jos şi să-mi fac cuib în brațele tale la fel cum o făceam când stăteam în peșteră. Am avut multe de îndurat lângă tine și au trecut mulți ani ca să pot să-ți spun asta…

Iartă-mă, bărbate, că atunci am întins mâna către creanga ce stătea aplecată și am luat un măr. Nu mai știu de ce l-am luat… poate de foame, de sete, de poftă… și mai ales, iartă-mă că am prostul obicei să împart totul cu tine. Așa mi-e firea, cum aș fi putut să nu-ți dau și ție și să te las să te uiți în timp ce mușcam dintr-un măr copt? M-ai pedepsit mii de ani pentru asta… iar eu n-am făcut altceva decât să-ți ofer și ție din îmbucătura mea…

 

Anonim

 

The following two tabs change content below.