Iar mizăm pe Lupu?

OPINII // De ce el să rămână, iar noi să plecăm?

În 2008, m-am întors în ţară după o perioadă destul de lungă petrecută într-un stat european, cu adevărat european. Deşi lucrurile începuseră să se aşeze acolo, iar eu chiar mă acomodasem cu ţara în care am ales să-mi fac studiile, am renunţat la tot ce am construit şi am decis să mă întorc în Moldova. Cu toate că cei apropiaţi m-au rugat în nenumărate rânduri să mai cântăresc asupra pasului pe care urma să-l fac, nu a existat nicio urmă de îndoială în legătură cu decizia pe care o luasem. Trebuia să mă întorc în Moldova pentru a contribui la revenirea ţării mele pe calea corectă.

Mi-am zis că voi sta în Moldova atâta timp cât va fi nevoie pentru ca atunci când voi decide să mă întorc în locul în care mi-am făcut primii ani de studii, să nu-mi mai fie ruşine când voi vorbi de ţara din care provin. Da, mie îmi era ruşine să le vorbesc colegilor mei că sunt din Moldova. Pentru că ei ştiau de Moldova că e ultimul stat comunist din Europa şi cel mai sărac de pe „Bătrânul Continent”. Pentru ei, Moldova mai însemna ţara din care provin oamenii care le îngrijesc bunicii bolnavi de demenţă sau alzheimmer.

Anul 2009 a fost de departe cel mai greu din viaţa mea. Până la 29 iulie 2009, nu a existat zi pe care să nu mi-o dedic luptei cu comunismul. Am străbătut ţara de la nord la sud. Am mers cu lumânări la statuia lui Ştefan cel Mare, m-am bucurat cu lacrimi de revenirea la viaţă a Moldovei din 6 aprilie 2009. Am protestat paşnic şi a doua zi. Am fost unul dintre puţinii ce au avut curajul să scrie despre nedreptăţile care au urmat zilei de 7 aprilie. Am trăit pe muchie de cuţit cele două încercări de alegere a preşedintelui comunist, eşuate ambele. În luna iulie, nu am avut nicio zi pe care să mi-o petrec în Chişinău, zilnic mergând prin satele Moldovei şi vorbind cu oamenii.

Ziua de 29 iulie a fost, cu siguranţă, una dintre cele mai lungi pe care le-am trăit vreodată. M-am bucurat din nou cu lacrimi în ochi la vederea rezultatelor exit-poll-ului. Am stat până la 5 dimineaţa, urmărind numărătoarea CEC şi cea paralelă, a partidelor politice. Am plâns, din nou de bucurie, când i-am văzut pe cei de la „Pază şi Protecţie de Stat”, adresându-i-se lui Mihai Ghimpu: „Dle Preşedinte, maşina vă aşteaptă”. În clipa aceea, mi-am zis că am scăpat definitiv de comunism şi că Moldova o va apuca pe un drum nou, pe o cale corectă.

Iluziile unui tânăr

Azi dimineaţă, la poartă, am găsit materiale electorale ale comuniştilor. Materiale realizate excelent. Aseară, la NIT, am urmărit o capodoperă extraordinară despre „boamba românilor” de la Cotul Morii. Cu câteva zile în urmă, m-am uitat pe rezultatele unui sondaj intern, realizat de un partid constituant al Alianţei pentru Integrare Europeană, în care comuniştii ar acumula 42% din voturi. La mai bine de un an de zile, constat că lacrimile de bucurie nu au fost decât iluziile naive ale unui tânăr entuziast, care în 2009 s-a bucurat excesiv de rezultatele muncii sale din acel an.

Cu o lună de zile înainte de alegeri, ne întrebăm pe ce cale o va apuca Moldova după 28 noiembrie. O întrebare bună, de altfel, dar care n-ar fi trebuit să ne mai macine niciodată, dacă clasa politică, instaurată la guvernare după 29 iulie 2009, era una matură şi responsabilă.

Da, într-un an de zile nu puteai să repari toate drumurile din ţară. Nu era posibil să măreşti considerabil salariile şi pensiile. Un an de zile e puţin pentru a reuşi să faci progrese economice simţitoare, mai ales atunci când preiei guvernarea într-un stat aflat aproape de colaps financiar.

Însă, într-un an de zile poţi elucida misterul evenimentelor din 7 aprilie, dacă ai o Procuratură şi un SIS care-şi fac treaba. Poţi să retragi licenţa unui post de televiziune care face campanie electorală non-stop comuniştilor, dacă ai un CCA care să respecte normele legale. Poţi să dai afară câteva sute de poliţişti megacorupţi, dacă ai un MAI condus de bărbaţi adevăraţi. Poţi să-l bagi la dubă pe Voronin junior pentru numeroasele ilegalităţi pe care le-a făcut în opt ani de zile, dacă ai un CCCEC corect. Poţi să faci din omul politic Vladimir Voronin un individ aflat pe banca acuzaţilor, dacă instituţiile nominalizate mai sus îţi fac treaba.

AIE a schimbat şi procurorul general şi Ministrul Afacerilor Interne şi şeful CCCEC, chiar şi guvernatorul Băncii Naţionale. Aceste instituţii au funcţionat însă, în continuare, precum au făcut-o şi până 2009, servind interesele cuiva, nu pe ale cetăţenilor. Mai mult chiar, lucrând pentru aceiaşi indivizi pe care i-au servit şi în perioada comunistă.

Cu ce a contribuit Lupu la consolidarea AIE în acest an de zile?

Marii noştri analişti, editorialişti, specialişti şi alţi „guru” de pe malurile Bâcului nu contenesc să-i închine ode lui Lupu şi PD-ului, „fără de care nu era posibilă constituirea AIE”. Da, poate dacă Lupu nu dezerta de la comunişti, AIE-ul nu mai exista. Dar de ce analiştii şi editorialiştii noştri nu se întreabă cu ce a contribuit Lupu la consolidarea AIE în acest an de zile? Cu Zubco la Procuratura Generală, cu Chetraru la CCCEC, cu Gorincioi la CCA, cu Marin la SIS şi cu Plahotniuc conducând mai tot ce mişcă în ţara aceasta? Nu lui Lupu şi PD-ului îi revenea măreaţa sarcină de a rupe din electoratul comuniştilor? Şi unde e PD-ul în 2010? Undeva în jurul a 10%, în condiţiile în care în 2009 obţinuse 12%.

De ce marii analişti şi editorialişti moldoveni nu se întreabă dacă Lupu nu a fost un cal troian al Alianţei care ne-a adus în 2010 pe acelaşi mal al prăpastiei precum şi în 2009? Din contra, marii noştri editorialişti fac fără pic de jenă publicitate electorală lui Lupu în paginile ziarelor pe care le conduc, acuzând în editorialele „excepţionale” lor pe cu totul altcineva de situaţia în care ne aflăm astăzi.
Situaţia din 2009 a fost foarte simplă şi este cunoscută de toţi cei care se identifică drept analişti şi editorialişti independenţi, doar că ei se cam fac că plouă. Probabil şi fără Lupu dezertat se putea constitui o formulă de guvernare care să-l excludă Voronin. Şi chiar dacă rămâneau comuniştii, fără banii de la FMI şi granturile venite din partea SUA şi a Europei, guvernarea comunistă nu rezista prea mult în condiţiile financiare existente la acea oră. Mai mult ca sigur şi în 2010 aveam alegeri parlamentare, dar de această dată comuniştii veneau în campanie responsabili de un dezastru financiar şi cu siguranţă erau sancţionaţi dur de electorat. Sunt scenarii cunoscute de toată lumea care poate cât de cât să gândească un pic, dar despre care „luptătorii noştri pentru democraţie” evită să vorbească. Ei, în schimb, îi închină ode lui Lupu şi „marelui filantrop” Plahotniuc, cel care a şi „gândit” de fapt formula de guvernare pe care o avem astăzi. Formulă de guvernare care ne-a adus acum din nou în faţa pericolului comunist, care este chiar mai mare decât în 2009.

„Ori îmi daţi ce vreau, ori mă duc cu comuniştii”

Chiar dacă sunt foarte dezamăgit de rezultate guvernării AIE, nu sunt nebun pentru a nu mă prezenta la vot la 28 noiembrie, o voi face şi, probabil, voi vota precum am făcut-o şi la 29 iulie. Ce ne facem însă dacă, după 28 noiembrie, aceiaşi Lupu şi Plahotniuc vor dicta noua formulă de guvernare şi îşi vor însuşi instituţiile-cheie ale statului? Cu siguranţă, Lupu şi de această dată va juca dublu: „Ori îmi daţi ce vreau, ori mă duc cu comuniştii”. Ce vor alege Filat şi Ghimpu? Să-l lase în continuare pe Plahotniuc să conducă totul în această ţară, iar ei să deţină nişte funcţii în stat din care să nu poată face nimic, aşa cum s-a întâmplat până acum, ori să joace dur?
Până la urmă, de ce PL şi PLDM (împreună), cu 40-45 de mandate, cam cât vor acumula la alegeri, ar exclude un dialog şi cu alte forţe politice? Eu nu îi voi condamna pentru acest gest pentru că m-am săturat să văd cum Moldova, pe care o iubesc mai mult decât orice în această lume, să se afle la cheremul unor indivizi care să mă facă să-mi fie ruşine de ea. Indivizi de genul Plahotniuc, prin intermediul comuniştilor, au făcut din Moldova cea mai săracă ţară din Europa. Pentru ca acum, acelaşi Plahotniuc, prin intermediul PD-ului, să continue să-şi însuşească miliarde, în timp ce noi ne întrebăm dacă mai rămânem sau nu în Moldova după 28 noiembrie? De ce el să rămână, iar noi să plecăm?

Alexandru COZER