I-au împuşcat, apoi le-au dat foc, după care i-au îngropat într-o pădure

HORROR // Nu este un scenariu desprins dintr-un film de groază, crime odioase se întâmplă şi la noi

Trei tineri între 24 şi 36 de ani au fost sechestraţi de către membrii unei grupări criminale şi împuşcaţi, iar pentru a scăpa de urme, infractorii au ars cadavrele şi le-au îngropat lângă o pădure din Hânceşti. Osemintele acestora au fost descoperite acum doi ani.

Mai bine de zece ani polițiștii au investigat circumstanţele dispariţiei a trei tineri, daţi dispăruţi fără veste încă la 16 decembrie 2000. Cererile vizând dispariţia celor trei au fost depuse de către rude, care se alarmaseră din cauza absenţei lor nemotivate de la domiciliu pe parcursul mai multor zile. Au fost elaborate şi verificate mai multe versiuni, însă probele acumulate nu au contribuit la stabilirea locului aflării victimelor sau, eventual, la descoperirea cadavrelor lor. În urma investigaţiilor efectuate, în anul 2008, în pădurea din preajma şoselei Chişinău-Hânceşti, au fost depistate osemintele a trei cadavre umane cu semne de incinerare.

Expertizele medico-legale efectuate au constatat că acestea ar putea aparţine celor trei bărbaţi dispăruţi. Potrivit procurorilor, în cadrul acţiunilor de urmărire penală, s-a constatat că D.I., capul unei grupări criminale, fiind consătean şi prieten cu victimele, avea o activitate comună cu acestea, care a determinat un conflict între ei legat de o datorie financiară. Acţionând în scopul reglării de conturi, la 16.12.2000, D.I. a solicitat ajutorul altor patru complici să-i organizeze o întâlnire cu Ilie Buruiană, la care ultimul să fie somat să restituie banii datoraţi. Executând planul alcătuit în comun, iar apoi, potrivit rolurilor împărţite în prealabil, Ilie Buruiană, Mihai Guzun şi Andrei Plămădeală au fost invitaţi la întâlnire în apropierea or. Ialoveni. Bărbaţii au fost ameninţaţi cu un pistol-mitralieră AK, le-au fost legate mâinile şi au fost duşi într-o casă din Ialoveni, unde, peste patru zile, au fost împuşcaţi. Cadavrele au fost transportate într-o fâşie forestieră din apropierea şoselei Chişinău-Hânceşti, unde au fost arse şi îngropate.

“Scriitorul” este cel care a comandat şi a participat la asasinarea celor trei

Conducătorul unei grupări criminale a fost reţinut de oamenii legii pentru comiterea unui omor triplu, comis la finele anului 2000. Continuând investigaţiile, oamenii legii au reuşit să stabilească identitatea culpabililor de comiterea omorului, precum şi motivele care au generat producerea infracţiunii. Conducătorul grupării criminale, în vârstă de 39 de ani, cunoscut în lumea interlopă ca “Scriitorul”, cu antecedente penale pentru tâlhărie, omor, furt şi păstrarea ilegală de armament şi muniţii, dat în urmărire, a fost reținut la postul vamal Leuşeni în momentul când intenţiona să părăsească ţara. Audiat de oamenii legii, dânsul şi-a recunoscut complicitatea la comiterea acestei crime extrem de grave. Ceilalţi membri ai grupării, cunoscuți în lumea interlopă ca: “Gospodin”, în vârstă de 33 de ani, “Bludnicu”, în vârstă de 35 de ani, și complicele acestora, un tânăr de 30 de ani, au fost daţi în urmărire internaţională.

Procuratura Generală a expediat cauza penală în privinţa lui D.I. Judecătoriei Ialoveni pentru examinare în fond. Ţinând cont de gravitatea şi cruzimea crimei comise, D.I., sau cum i se mai spune “Scriitorul”, consideră că actualul sistem de drept îi va permite să evite pedeapsa meritată. Urmează ca instanţa de judecată să-şi pronunţe verdictul. Actualmente, secţia exercitare a urmăririi penale în cauze excepţionale a Procuraturii Generale continuă acţiunile de urmărire penală în vederea stabilirii locului aflării celorlalţi complici, care au fost daţi în urmărire.

Carolina Chirilescu