„Hronicul Găinarilor”, un spectacol dulce-amar, cu accente politice

Central_Hronicul Gainaril. fotoDouă secole de amărăciune și-au pus amprenta pe noua producție a Teatrului Național „Mihai Eminescu”, „Hronicul Găinarilor” de Aureliu Busuioc

Bucuria celor amărâți de a fi rezistat în fața cruzimii istoriei, de a fi supraviețuit unui șir de orori „îndulcește” substanța dramatică a spectacolului jucat în premieră absolută, trei seri la rând, pe 28 februarie, 1 și 2 martie, cu săli arhipline.

Săli arhipline, trei seri la rând

Recunoaștem de la primele scene ale spectacolului „Hronicul Găinarilor”, montat de Petru Hadârcă, aerul dulce-amar al locurilor natale, parcă revenim la dealurile și văile mitice care ne bântuie din copilărie. Am simțit, în sala electrizată a Teatrului Național „M. Eminescu”, că spectatorii au nevoie de montări despre ei înșiși, că o privire ironică, uneori grotescă asupra faptelor, comportamentului, (in)acțiunilor strămoșilor nu afectează dragostea de neam, dimpotrivă, o fortifică. Maestrul Aureliu Busuioc a scris la vârsta de 80 de ani cea mai vitriolată poveste despre o comunitate de hoți, dar realizăm că publicul are nevoie anume de o interpretare critică a istoriei, ci nu de idealizarea trecutului.

Lupta cu istoria

În mod paradoxal, hoțul de găini Panteleu Avădănii, întemeietorul unei dinastii de tâlhari, un personaj controversat interpretat de actorul Petru Oistric într-un registru tragicomic, nu trezește mânia celor ce-i urmăresc destinul. Mai degrabă îl privim pe Panteleu cu un sentiment amestecat de milă și dezgust, ca pe cel mai nenorocit dintr-o seminție profund nefericită, condamnată să trăiască pe un pământ disputat între imperii, pârjolit de războaie, jefuit de ocupanți. Regimul comunist, satirizat în romanul „Hronicul Găinarilor”, reprezintă o formă extremă a unui sistem politic bazat pe asuprire, pe îndobitocirea oamenilor.

Ce dor ne este de teatrul politic

Dorul de teatrul politic răzbate în „Hronciul Găinarilor” proaspăt montat la Național, iar faptul că întreaga echipă de creație, inclusiv cei 21 de actori din distribuție, s-au implicat cu fervoare în actul scenic are și un efect terapeutic asupra trupei, aceasta unindu-se în efortul de a realiza un spectacol amplu, viguros, actual, clocotind de viață.

Regizorul Petru Hadârcă, tot el autor al dramatizării (un scenariu bine închegat, dinamic, apropiat de o piesă propriu-zisă) a mers cale lungă până la această producție reprezentativă pentru biografia sa, dar și pentru parcursul artistic al Teatrului Național din Chișinău. Lumea „Hronicului…” trăiește în conștiința sa încă din perioada când a apărut romanul lui Busuioc, pe care tot Petru Hadârcă l-a montat, în 2011, la Teatrul Radiofonic Național din București.

Elemente naționale și momente muzicale

Întâmplările din Găinari, pornind de la fatidicul an 1812 și până în „epoca” sovietică, sunt vizualizate astăzi, laconic, comprimat, cu o uimitoare spectaculozitate, pe scenă. Ambianța rustică e redată printr-o construcție de nuiele, sobră și totodată sofisticată, de către scenograful Adrian Suruceanu. Costumele concepute de Stela Furdui parodiază oarecum inflația de motive pseudofolclorice din „designul” sovietic.

Deși miza socială a montării este evidentă, apreciem și curajul de a face din romanul „Hronicul Găinarilor” un spectacol muzical, cu multe cântece și compoziții coregrafice inspirate (coregraf, Dumitru Tanmoșan). Autorul muzicii, Valy Boghean, ne oferă o coloană sonoră ce se remarcă prin autenticitate și vitalitate, iar versurile semnate de Magda Duțu sunt de calitate, fapt destul de rar întâlnit în spectacolele muzicale de la noi.

Actrița Mihaela Strâmbeanu, în rolul Paraschevei, creează unul dintre cele mai memorabile personaje feminine din dramaturgia națională, iar în întreg spectacolul resimțim suflul modernității ce presupune o necesitate acută de a redescoperi, a evalua și a ne asuma trecutul.

The following two tabs change content below.