Hobby transformat în afacere

Picture1Într-un mic atelier, unde vezi peste tot piele de piton, de viţel, de picior de struţ,  ascultând muzică clasică, Victor Onică, meştereşte zilnic ceva nou. Centuri, portmonee, curele pentru ceas, genţi, fiecare dintre aceste obiecte sunt cusute manual şi cu multă dăruinţă.

„Sunt fascinat de pantofi, oriunde mă duc, îmi procur câte o pereche, două, îmi plac foarte mult pantofii confecţionaţi manual. Soţia mea este invidioasă pe colecţia mea de pantofi, ea nu are atâtea perechi”, îmi povesteşte Victor în timp ce îmi arată schiţa unei genţi pentru femei. Pe perete atârnă o piele de piton de vreo trei metri adusă la comandă din Italia.

În viitorul apropiat, această piele va fi transformată în centuri, curele pentru ceas, genţi, la preferinţa clienţilor. Victor ţine foarte mult la calitatea materiei cu care lucrează, la instrumente, de aceea le comandă din Italia, Portugalia şi chiar din America. „Sunt nevoit să comand catarame pentru centuri din Europa, chiar şi din America, deoarece acestea sunt la noi de o calitate proastă. Multe persoane care procură centuri din R. Moldova vin la mine pentru a le modifica sau pentru a le scurta, deoarece au un anumit calapod. Eu însă încerc să nu merg după un model special, ci să fac de fiecare dată ceva diferit. Nici instrumentele cu care lucrez nu sunt de aici, le-am procurat din Europa”, ne explică meşterul.

„La început a fost un hobby”

Victor nu s-a gândit niciodată că un hobby o să îi aducă şi profit, dar după ce a publicat lucrările sale pe reţelele de socializare, a apărut un client, apoi altul şi se gândeşte acum să-şi extindă mica afacere. „Nu m-am gândit niciodată că o să am un atelier şi o să fac lucruri din piele, mai ales că nimeni dintre rude mele nu are această îndeletnicire. Am învăţat singur această tehnică, am nişte cărţi foarte bune şi am studiat pe internet câte ceva.

Mă bucur că lumea de la noi a început să pună preţ pe lucrările manuale”, îmi spune el în timp ce îmi demonstrează ce calitate are o curea confecţionată manual. Toate centurile pe care le face sunt diferite, într-o zi poate să confecţioneze două–trei centuri. Victor respectă cerinţele clientului, aleg împreună pielea, culoarea şi modelul. „Unii clienţi stau aici în atelier cu mine până târziu, curioşi ce va ieşi până la urmă”, povesteşte bărbatul.

Lucrările îi poartă numele

Picture 2

În timp ce lucrează, în atelier răsună muzică de calitate, clasică sau populară. Victor este o fire artistică de aceea, spune el, muzica îl inspiră să facă lucruri frumoase. Toate lucrările sale îi poartă numele, vrea să dezvolte pe viitor un brand şi să-şi găsească o persoană care să îl ajute în atelier.

„Mă gândesc să fac un contract pe viitor cu cineva din străinătate, să aduc piele de calitate şi utilaj pentru confecţionarea pantofilor. Vreau să angajez pe cineva să mă ajute aici în atelier. Aş vrea ca această persoană să depună multă dragoste în această muncă, ca lucrurile să iasă frumoase, trebuie depus mult suflet”, ne explică Victor.

Preţul unei centuri confecţionată manual de Victor Onică începe de la 400 de lei. Sunt clienţi care spun că este scump, însă cei care pun într-adevăr preţ pe lucrul manual sunt mulţumiţi. De asemenea, el ne mai spune că are profit din toate investiţiile pe care le face. „În primul rând, este plăcerea mea să fac aceste lucruri, am o satisfacţie enormă, în al doilea rând, este şi un venit financiar, mai ales că familia mă susţine în tot ceea ce fac şi mă inspiră la lucruri măreţe”, remarcă bărbatul.

Planuri de viitor

Lucrează de trei luni într-un atelier mic, unde îşi găsesc locul zeci de bucăţi de piele de viţel, de piton, de picior de struţ, diverse schiţe, instrumente. Odată cu încălzirea timpului, vrea să renoveze atelierul pentru a avea condiţii mai bune pentru lucru. „Vreau să fac reparaţie aici, să aranjez toate lucrările mele, să am condiţii normale de lucru, deoarece îmi place ceea ce fac şi vreau să merg mai departe. În plus, vreau să învăţ cu adevărat acest meşteşug”, ne spune el.

Pe viitor, Victor Onică se gândeşte să coase poşete, are deja câteva comenzi. În afară de toate preocupările sale, găseşte timp şi pentru familie, în special pentru fiul său, care îi poartă numele.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Ultimele articole de Carolina Chirilescu (vezi toate)