„Hi-hi” de 8 martie

O femeie cu flori, apoi încă o femeie cu flori şi încă o femeie cu flori intră în nenorocitul de microbuz ce înaintează pe o stradă prost iluminată din Chişinău, pasagerii par să dormiteze păstrând o tăcere solemnă, o domnişoară aranjată, gătită de sărbătoare, zice: „Uite, numai femeile umblă cu flori de 8 martie”, glasul tinerei e plin de gingăşie, îl aud toţi cei din jur, dar continuă să tacă într-o amorţeală deplină, cavalerul fetei, înalt, chipeş, se-apleacă deasupra ei întrebând-o: „Vrei şi tu flori? Sau mai bine să-ţi înfloresc un ochi?”, ea surâde: „hi-hi”, sprijinindu-se de braţul lui, Chipeşul îşi dezvoltă nenorocita de metaforă: „Îţi înfloresc amândoi ochii, îţi dau violete, trei violete de opt martie?”, fata îngână din nou: „hi-hi”, nu o ajunge mintea şi capul, nu-i ajunge curaj să-i spună ceea ce crede cu-adevărat, ceea ce simte cu-adevărat, călătorii tac, liniştea trebuie spartă cumva, îi arunc Chipeşului două vorbe, el bâiguie: „Ha? Cinism, da?”, domnişoara amuţeşte cu totul, nu se mai aude în salon nici măcar „hi-hi”!

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit