Havel şi Putin // Observator

Moscova a ignorat plecarea din viaţă a lui Vaclav Havel, fost disident, intelectual şi politician ceh, deplâns de o lume întreagă, considerat conştiinţa morală a vremurilor noastre. În schimb, preşedinţia rusă şi-a manifestat afecţiunea faţă de moartea dictatorului comunist Kim Jong Il al Coreii de Nord, pe care coreenii sunt obligaţi să-l deplângă în mod colectiv, în locuri publice, de trei ori pe zi, sub ameninţarea cu pedepse umilitoare. Se crede că supărarea Moscovei este cauzată de  reacţia negativă de astă vară a lui Havel la vestea că prestigiosul premiu Qiadriga, decernat anual cu ocazia reunificării Germaniei i-a fost atribuit lui Vladimir Putin. Havel ameninţase că va returna premiul său primit în 2009, dacă organizatorii nu-şi anulează decizia. În politica lui Putin Havel vedea întruchiparea revanşismului imperial sovietic, răul pe care îl conţine acesta. La douăzeci de ani după dispariţia URSS, intelectualul Havel îşi păstra sensibilitatea faţă de pericolul totalitarist ce venea dinspre Rusia condusă de un fost kaghebist, care considera dezintegrarea URSS drept cea mai mare catastrofă a secolului XX. Havel şi Putin erau antipozi. Primul, participant la „primăvara de la Praga”, reprezintă „puterea celor fără de putere”, iar pe cel de-al doilea ni-l putem imagina în fruntea tancurilor sovietice care au adus „iarna” în Praga dornică de libertate. Invazia trupelor ruse în Georgia din august 2008 îi amintea lui Havel invazia trupelor sovietice în Cehoslovacia, în august 1968.

(N.N.)

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)