Havel, conştiinţa morală a Europei postcomuniste

A fost icoana opoziţiei cehoslovace înainte de a fi propulsat în fruntea statului de către „revoluţia de catifea”. Fidel întreaga sa viaţă ideilor sale, acest om liber şi integru va contribui la asigurarea succesului tranziţiei.

Stéphane Kovacs

Cortina a căzut. Vaclav Havel, „primul preşedinte suprarealist al lumii”, după autorul american Arthur Miller, s-a stins duminica trecută, la vârsta de 75 de ani (va fi înmormântat astăzi – n.r.). Mare amator al absurdului, tema principală a repertoriului său, s-a inspirat adesea din destinul propriu. „Agnostic politic”, „timid”, Vaclav Havel n-a decis niciodată să devină un disident, cu atât mai puţin un om politic. „Aceasta a venit nu ştiu cum de la sine”, explica acest om scund, cu o privire albastră, maliţioasă, cu o eternă ţigară alunecată sub mustaţa blondă, până la prima sa operaţie, de la finele lui 1996, pentru un cancer la plămâni.

Născut la 5 octombrie 1936, într-o influentă familie burgheză din Praga ce poseda un salon de ceai, un cabaret şi studiouri de cinema, micul Vaclav începe a scrie poeme „de când ştie alfabetul”. Dar pentru că este fiul unor „exploatatori capitalişti”, tânărul, luat în râs de camarazii săi pentru statura sa mică şi excesul de greutate, va trebui să părăsească liceul la 14 ani.

Havel are 11 ani în timpul în care comuniştii iau puterea politică în Cehoslovacia, după „lovitura de la Praga” din februarie 1948. „Au confiscat toate proprietăţile familiei noastre şi am devenit obiecte ale luptei de clasă”, povesteşte el. După ce i-a fost interzis accesul la universitatea care îl interesa, din cauza originilor sale burgheze, s-a înscris la Secţia de economie a transporturilor a Şcolii Tehnice Superioare. După ce obţine o diplomă de tehnician, o întâlneşte pe Olga şi… teatrul. Devine în 1959 maşinist la teatrul „ABC”. Olga se face muncitoare. Se vor căsători la 9 iulie 1964. Olga va deceda de cancer în ianuarie 1996, fără a-i lăsa copii. Vaclav Havel se va recăsători în anul următor cu actriţa Dasa Veskrnová, mai tânără cu 17 ani.

Teatrul de avangardă „pe balustradă” îi montează prima piesă, „Sărbătoare în grădină” în 1963. „Până în 1968, am trăit pentru acest teatru”, îşi aminteşte el. „Am avut mai multe meserii acolo: inginer de lumini, secretar, lector şi autor dramatic… Făceam adesea toate aceste servicii în acelaşi timp: dimineaţa, făceam orarul, seara, mă ocupam de lumini, iar noaptea scriam piese.”

În atmosfera de liberalizare progresivă din anii 1960, Havel desfăşoară primele activităţi politice. Începând cu „Primăvara de la Praga” din 1968, dramaturgul păstrează amintirea „unui vis incredibil”. Întronat preşedinte de un „cerc de scriitori independenţi”, promovează ideea formării unei opoziţii veritabile regimului comunist.

Începând din anul următor, i se interzice să publice, situaţie care va dura 20 de ani. În 1975, într-o scrisoare deschisă adresată lui Gustav Husak, preşedintele republicii, denunţă mecanismele dictaturii intelectuale în Cehoslovacia. Se pronunţă împotriva domniei fricii, minciunii şi corupţiei. Arestat pentru prima dată, este încontinuu hărţuit de poliţie.

Punctul care a determinat radicalizarea politică a lui Vaclav Havel a fost arestarea şi judecarea trupei cehoslovace de rock, „Plastic People”. Fan al rock-ului, dramaturgul apără cauza tinerilor acuzaţi că ar fi scris texte de o „vulgaritate extremă, cu un impact antisocialist şi antisocial”.

Harta 77

În ianuarie 1977, preocupaţi de a vedea în fine aplicate în ţara lor dispoziţiile acordurilor de la Helsinki din 1975 privind respectarea drepturilor omului, sute de artişti şi de intelectuali cehoslovaci semnează Harta 77. Havel este principalul redactor. Urmează un val de avertismente guvernamentale. Arestat pentru a cincea oară, Vaclav Havel este încarcerat până în 1977.

În 1978, este unul dintre fondatorii Comitetului pentru apărarea persoanelor urmărite pe nedrept. Pentru acest fapt va fi condamnat din nou anul viitor la patru ani şi jumătate de închisoare, pentru „acţiuni subversive”. La închisoare, se îmbolnăveşte grav: o pneumonie dublată de un abces pulmonar. Va fi eliberat în 1983.

La 9 decembrie 1988, Ambasada Franţei la Praga organizează pentru preşedintele Mitterand, în vizită oficială, un mic prânz cu opt disidenţi. Havel vine cu periuţa sa de dinţi şi câteva lucruri de toaletă, în cazul în care, precizează el, ar fi putut fi arestat la ieşire. Vaclav nu va fi audiat în ziua aceea, dar câteva zile mai târziu, 16 ianuarie. Condamnarea va provoca critici internaţionale; va fi eliberat în mai.

„Zeroul” este ales preşedinte

Mai târziu, evenimentele se precipită. În noiembrie 1989, Havel participă la formarea Forumului Civic, prima mişcare de opoziţie legală în Cehoslovacia după 41 de ani. După demisia preşedintelui Husak, Havel acceptă, fără entuziasm, să  candideze la funcţia de preşedinte. „Zeroul” – cum l-a numit în batjocură, câteva luni mai devreme, presa oficială – este ales preşedinte la 29 decembrie 1989.

Într-un mesaj televizat, Havel descrie comunismul drept „o maşină monstruoasă, dărăpănată şi împuţită”, consecinţa cea mai rea a căruia nu e economia devastată, ci „un mediu moral stricat”.

Opera lui Havel este impregnată de obsesia „de a spune adevărul” şi de a lupta pentru a menţine identitatea omului, negată de regimul comunist. Deşi nu va mai fi întâlnit, ca în perioada sa disidentă, în tavernele capitalei, în blugi şi în tricou, cu o sticlă de bere „Pilsen”, noul şef de stat va păstra stilul său nonconformist: Frank Zappa, a cărui trupă, „Mothers of Invention”, fusese una din favoritele sale în anii 1960, obţine postul de ministru al Culturii.

În zilele de vacanţă, Vaclav Havel deschide castelul de la Hradcany publicului şi serveşte turiştii stupefiaţi cu bere şi crenvurşti. „Havel califică tot ce se petrece în jurul său drept un spectacol”, comentează unul dintre asistenţii săi. Adesea, în timpul discuţiilor oficiale, preşedintele propune un minut de destindere. Câteodată, dirijează singur spectacolul, schimbând uniformele gărzilor, plasând oamenii şi modificând luminile.

Divorţul

La 5 iulie 1990, Havel este ales din nou preşedinte de către noul Parlament cehoslovac, însă, în contextul democratizării, al reformelor, privatizării, sentimentul separatist va culmina cu acţiunile slovacilor. La 1 ianuarie 1993, Republica Cehă şi Slovacia se separă. La 26 ianuarie, Parlamentul ceh îl alege preşedinte al noii republici. Preşedinţia, actul II, nu mai are putere reală, dar continuă să deţină întâietatea în sondajele de popularitate.

Totuşi cel care clamase odată, în piaţa Venceslas, că „dragostea şi adevărul vor domina ura şi minciuna” vede acum că iluziile sale se spulberă. Trebuie să semneze legi, ca cea a lustraţiei, pe care o aprobă cu rezerve.

În ianuarie 1998, acceptând fără entuziasm un ultim mandat, comite mai multe erori politice. La Praga, divagaţiile sale filozofice nu mai trec. Puţin câte puţin, cota sa de popularitate, ca şi sănătatea sa, intră în declin. În 2007, publică „Plecarea”, o piesă despre abandonul puterii. Cea mai bună, vor spune criticii. Dar pentru compatriotul său, Milan Kundera, „cea mai frumoasă operă a lui Vaclav Havel este viaţa sa”.

Havel: „Suntem bolnavi moral pentru că suntem obişnuiţi a spune un lucru şi a crede altceva. Am învăţat a nu crede în nimic, a nu acorda atenţie altora. Dragostea, prietenia, pietatea, umilinţa şi iertarea şi-au pierdut profunzimea şi dimensiunea lor. Ele reprezintă un fel de curiozitate psihologică, mai mult, ele apar ca nişte vagabonzi pierduţi veniţi din timpuri îndepărtate”.

În 2007, publică „Plecarea”, o piesă despre abandonul puterii. Cea mai bună, vor spune criticii. Dar pentru compatriotul său, Milan Kundera, „cea mai frumoasă operă a lui Vaclav Havel este viaţa sa”.

După Le Figaro, în română de Ilie GULCA