Hârtopul e Mic, dar are apeduct!

REPORTAJ // După decenii de aşteptare, locuitorii satului au apă potabilă în curte

 

Deşi unii nu-şi pot imagina cum e să trăieşti fără apă în casă, locuitorii satului Hârtopul Mic, raionul Criuleni, au locuit decenii întregi fără apă. Unica sursă a lor erau fântânile care în ultimul timp au tot secat. Acum, peste două sute de gospodării au fost conectate la apeduct. Proiectul s-a realizat cu suportul financiar al locuitorilor, autorităţilor publice raionale şi al Fondului de Investiţii Sociale (FISM).

 

Victoria POPA

 

Adunaţi grămadă lângă fântâna arteziană şi sfătuind între ei, locuitorii  aşteptau ca evenimentul să înceapă: vântul şi aerul umed al toamnei răzbătea prin hainele groase, făcându-i pe cei prezenţi să se mişte de pe un picior pe altul ca să nu îngheţe. Discuţiile sătenilor au fost întrerupte de imnul înregistrat al Republicii Moldova, îngânat, peste un rând, şi de câţiva elevi ai şcolii din localitate. Primarul localităţii, împreună cu executantul proiectului, au tăiat panglica, tonul luărilor de cuvânt dându-l primarul comunei Hârtopul Mare, raionul Criuleni, Dumitru Roşca.

 

„Dumnezeu să ne ajute”

 

„Pentru prima dată s-a construit un apeduct în satul Hârtopul Mic. Problema aprovizionării cu apă devenise parcă imposibil de realizat. Dar, cu eforturi comune, se poate face totul. Până nu demult doar cei care se trezeau primii aveau apă curată în casă, iar cei ce mergeau mai târziu la fântână găseau apă puţină şi tulbure. Acum, avem apă în ogrăzi. Pentru asta aş vrea să vă invidieze şi locuitorii satului Hârtopul Mare, dar să fie o invidie sănătoasă. Şi ei trebuie să se adune şi să facă asemenea lucrări”, a declarat conducătorul comunei.

 

Funcţionarul le-a mulţumit tuturor locuitorilor şi celor prezenţi pentru contribuţia pe care au avut-o în timpul construcţiei apeductului, îndemnând populaţia să folosească apa raţional, pentru că „Apa este izvorul vieţii” – maximă scrisă şi pe fântâna arteziană. O voce de femeie din mulţime încheie aplauzele cu „Dumnezeu să ne ajute!”, făcându-şi semnul crucii împreună cu consătencele din preajma ei.

 

 

Oficiali rătăciţi prin hârtoape

 

După discursul primarului, au urmat şi urările de bine ale reprezentanţilor Inspectoratului Ecologic de Stat, Inspecţiei Ecologice Criuleni, Consiliului raional Criuleni. Vicepreşedintele raionului Criuleni, Dionisie Urâtu, a ţinut să felicite oamenii care, de azi înainte, vor avea apă în ogrăzi, încurcând Hârtopul Mare cu Hârtopul Mic. „Stimaţi săteni din Hârtopul Mare, apa este cel mai necesar produs în viaţă. Vă felicit cu acest prilej important pe voi, cei din Hârtopul Mare”, insista el în faţa mulţimii, în timp ce i se şoptea zadarnic de la spate: „Hârtopul Mic, Mic!”.

 

„Nu au grijă de pământ cei lenoşi şi cei care nu vor”

 

Şi moş Gheorghe, în vârstă de 62 de ani, abia din această toamnă are apă în curte. Până acum a tot cărat apă de la fântâna aflată la câteva case de a sa. „E un proiect bun. Ne va fi uşor. Am apă la robinet, căci la fântână mai tot timpul este tulbure”, mărturiseşte bărbatul care a muncit toată viaţa fierar şi are o pensie de 460 de lei. Împreună cu soţia au 1000 de lei pe lună. „Plătim lumina şi-mi mai cumpăr ţigări, căci nu pot scăpa de această apucătură. Avem ce mânca pentru că avem cote, aproape 3 hectare”, spune sincer bărbatul. Despre faptul că vor fi amendaţi cei care lasă pământurile pârloagă, moş Gheorghe spune că e de acord, căci „la ce le trebuie pământ, dacă nu-l lucrează? Să-l dea la alţii! Nu au grijă de pământ cei lenoşi şi cei care nu vor. Noi le reuşim pe toate”.

 

Fiind oameni credincioşi, hârtopenii au pus la cale şi sfinţirea apeductului, ca izvorul să nu sece niciodată. „Binecuvântat este Dumnezeul nostru. Întotdeauna şi în vecii vecilor, Amin”, rosti Gheorghe Danilov, parohul bisericii din Hârtopul Mic, care, împreună cu slujitorul bisericii din s. Cruglic, raionul Criuleni, Nicolae Ciobanu, au sfinţit după obicei izvorul ce va asigura cu apă două treimi din localitate.

 

„E sărbătoare la noi în sat că avem apă”

 

Hârtopeanca Ana a trăit peste 35 de ani fără apă în ogradă. Aveau apă  de la fântână cu care făceau şi mâncare deşi era tulbure. „O lăsam să se limpezească şi pregăteam mâncarea. Am dat 4800 de lei şi sunt mulţumită că am apă în ogradă”.

 

Tatiana Grama locuieşte în casă de 12 ani, cu cei doi copii ai săi. Beneficiază şi ea de apă de la apeductul construit. Până acum avea apă de la fântâna construită cu forţele proprii. „Avem toate condiţiile, ca la oraş, de-acum trebuie numai să muncim ca să avem cu ce achita serviciile comunale”, se bucură femeia.

 

Elena Sprâncean a susţinut şi ea construcţia apeductului cu cinci mii de lei. „Am trăit 21 de ani fără apă în casă. Aduceam apă cu cisternele. Acum ne este uşor şi pentru asta mulţumim Domnului”, ne-a spus femeia ridicând ochii la cer. Potrivit ei, încetul cu încetul, se aranjează câte ceva şi la sat, dar lipsa locurilor de muncă îi face pe tineri să „fugă” de la ţară.

 

Bucuria celor din Hârtopul Mic o vedeai pe chipurile lor. Femeile au  făcut şi o masă pentru toată comunitatea. „E sărbătoare la noi în sat căci avem apă”, spune o bătrână. Toată lumea a fost invitată la şcoala din localitate, unde gospodinele satului au pregătit o masă încărcată cu bucate. După ce părintele Gheorghe Danilov a binecuvântat masa, câteva femei au dat câte un colăcel cu lumânare aprinsă mesenilor.

 

Apeductul cu lungimea de 9,5 km s-a construit vreo doi ani de zile. Pentru construcţie s-au cheltuit în aproximativ 897 de mii de lei, din care 160 de mii de lei este contribuţia locuitorilor, 35 de mii de lei a Consiliul raional Criuleni şi restul – a Fondului de Investiţii Sociale din Moldova (FISM). În prezent, aproximativ două sute de gospodării din cele trei sute sunt conectate la apeduct. Oamenii vor achita 10 lei pentru un metru cub de apă.

 

 

 

 

The following two tabs change content below.