Harta „revoluţiilor” arabe: cui i se pregăteşte următorul „Game over” // Lumi paralele

Bahrein – protestatarii cer abdicarea regelui Hamad

Mişcările de stradă au început în Bahrein pe 13 februarie, în capitala Manama, şi s-au extins rapid în tot regatul. Ţară cu o majoritate musulmană şiită şi cu o elită conducătoare sunnită, Bahrein e teatrul confruntărilor dintre forţele de securitate şi susţinătorii regimului, pe de o parte, şi o revoltă populară care câştigă pe zi ce trece tot mai mulţi susţinători, pe de altă parte.

Îngrijorarea Statelor Unite în legătură cu escaladarea evenimentelor din Bahrein vine în primul rând din faptul că regatul îi e partener strategic, găzduind cartierul general al celebrei Flote a V-a americane.

Yemen – Zilele Furiei

Zeci de mii de oameni au ieşit pe străzile din Sanaa, capitala Yemenului, începând din 3 februarie, Ziua Furiei – după cum au numit-o. Ei au cerut şi cer demisia lui Ali Abdullah Saleh, de 32 de ani preşedinte (din 1978 al Yemenului de Nord, apoi, din 1990, al celor două Yemenuri unite). Acesta apucase să-şi ia măsurile de prevedere, anunţând că nici el, nici fiul său nu vor candida la alegerile din 2013. În Piaţa Tahrir din Sanaa, dar şi în oraşele din sudul ţării, manifestanţii au scandat „Poporul vrea schimbare de regim!”, „Nu corupţiei! Nu dicta-turii!”, declarând că nu sunt deloc dispuşi să aştepte până în 2013.

Libia – Gaddafi seceră manifestanţii cu gloanţe de război

Protestele au contaminat Libia la două-trei zile de la debarcarea preşedintelui egiptean şi se desfăşoară mai ales în oraşul Benghazi. Bilanţul victimelor a ajuns la 200 de morţi. Republica populară socialistă islamică, fără Constituţie şi fără Parlament, condusă autocratic de colonelul Muammar Gaddafi şi Comitetele sale Revoluţionare, Libia a folosit împotriva manifestanţilor care cer plecarea Comandantului Suprem toate instrumentele din arsenalul diversiunii: contramanifestaţii ale susţinătorilor Puterii, apeluri la stabilitate contra rebelilor vânduţi imperialismului şi puternicele forţe de ordine care au făcut deja 200 de morţi.

Maroc – mişcări pentru schimbare

În Maroc, încă din 3 februarie, regimul (monarhie constituţională) a masat trupe atât în capitala Rabat, cât şi în principalele oraşe: Casablanca, Tanger, Marrakech, Fes, pregătită să facă faţă protestelor care se anunţau. Prinţul Mulay Hicham, vărul regelui Mohamed al VI, declarase îngrijorat presei spaniole: „Dacă toate regimurile autoritare vor fi afectate de valul de proteste, cu siguranţă Marocul nu va fi o excepţie”.
Guvernul de la Rabat s-a grăbit să promită că preţurile la produsele de bază vor fi îngheţate, dar mitinguri izolate, cu o participare încă redusă dar înconjurate de forţe poliţieneşti importante începuseră deja.

Tinerii au organizat „Mişcarea 20 februarie pentru schimbare”, care cere restrângerea puterilor constituţionale ale regelui, demiterea Guvernului, dizolvarea Parlamentului şi reformarea Justiţiei. Mişcarea e sprijinită de opoziţia islamistă (marocanii sunt în majoritate sunniţi) şi militanţii de stânga. Sâmbătă, la Tanger, sute de oameni au atacat o secţie de poliţie, înregistrându-se confruntări dure între manifestanţi şi forţele de ordine, dar fără victime.

Algeria – de 19 ani în „stare de urgenţă”

Cel puţin opt oameni au murit, iar peste 420 au fost răniţi în protestele care au loc în Algeria, de la 28 decembrie 2010. Spre deosebire de Egipt şi Tunisia, manifestaţiile nu au avut aceeaşi continuitate, ci au fost mai mult „răbufniri”, însă au erupt mai violent şi în mai multe oraşe decât anii trecuţi. Din 1992, de când ţara este în „stare de urgenţă”, din cauza luptelor Guvernului cu insurgenţii islamişti, au mai existat proteste de stradă, dar ele par să se apropie de intensitatea unei „revoluţii” în 2011. (sursa: gândul.ro)

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău