Harta lui Bartolomeo Borghi şi cea a „Moldovei Mari” elaborată la indicaţia lui Stalin pentru distrugerea României

De ce Putin i-a dăruit lui Dodon harta Principatului Moldovei? De ce anume harta de la 1792? De ce anume acum? Se ştie că după războiul ruso-turc din 1787–1792, Imperiul Rus a reuşit să ajungă la Nistru. Acest moment a deschis poarta expansiunii Rusiei în Balcani. În aceeaşi perioadă, a secolului XVIII, Rusia a cucerit pământurile de la sud-vest, aşa-numita „Novorosie”, în care urmăreşte astăzi să provoace tulburări.

Se ştie că aşa-numita „Moldova istorică”, la care visează sau se preface că aspiră Dodon, nu este altceva decât o teza falsă, kominternistă, de distrugere a României. Vom prezenta mai jos un plan al URSS din 1943 de distrugere a României prin edificarea unei „Moldove Mari”, care nu este inedit, dar care explică gestul lui Putin şi originea inepţiilor lui Dodon. Vladimir Putin i-a dăruit lui Igor Dodon, cu ocazia primei vizite a acestuia la Moscova în noua sa calitate, o hartă a Principatului Moldovei. După asta, Dodon a prezentat, mândru, darul lui Putin într-o conferință de presă ţinută după întrevederea de la Kremlin.

„Existenţa separată a poporului moldovenesc a determinat dezvoltarea sa independentă ca naţie care a beneficiat de dezvoltarea sa multilaterală doar în URSS, unde poporul moldovenesc a primit pentru prima dată posibilitatea de a-şi crea cultura naţională, socialistă după conţinut, în familia frăţească a popoarelor Uniunii Sovietice.” SURSA: Notă explicativă privind harta hotarelor poporului şi limbii moldoveneşti, Institutul de Etnografie al Academiei de Ştiinţe a URSS, 9 decembrie 1943

Să vedem ce-a spus Dodon în cadrul acestei conferinţe şi să confruntăm spusele acestuia cu un plan al URSS din 1943 de distrugere a României. Mai întâi, el, ca şef de stat, le-a declarat jurnaliștilor ruși că „jumătate din teritoriul actual al României este moldovenesc!”. După aceasta, actualul preşedinte al R. Moldova și-a exprimat regretul că, în 1812, Imperiul Rus nu a anexat întreg teritoriul Moldovei, ci s-a oprit la Prut. „Dacă Imperiul Rus nu s-ar fi oprit la Prut, a debitat el, am fi avut acum o Moldovă întregită”.

„Asta-i ‚pohta muscălească’ pentru spațiul românesc! Asociația cu harta ce a însoțit nota ultimativă adresată guvernului român în iunie 1940 este evidentă. Anume către 1790, Rusia țaristă atinge o maximă extindere în spațiul românesc. În opinia mea, prin prezentarea distorsionată a evenimentelor, gestul lui Putin denotă intenţia Moscovei de a provoca disensiuni între R. Moldova şi România și de a alimenta în continuare războiul identitar din R. Moldova”, a comentat istoricul Ion Negrei.

Asta-i pohta muscălească

„Cred că acest gest, continuă Negrei, va fi urmat de o campanie de propagandă în care Moldova din dreapta Prutului va fi prezentată ca ‚felie de drept’ a R. Moldova, ‚ocupată’ abuziv de către România. Acţiunea nu este altceva decât reanimarea tezei kominterniste a ‚Moldovei Mari’”. „Dacă R. Moldova ar fi avut un președinte pertinent, drept replică, i-ar fi dăruit lui Putin harta republicii Novgorod. Gestul președintelui Putin provoacă mari îngrijorări, nu doar pentru R. Moldova”, a observat istoricul.

Dodon a mai declarat la Moscova că nu are intenția de a ridica „un gard de fier” pe Prut, subliniind că programele umanitare pe care le are R. Moldova cu România sunt benefice și nu ar trebui să li se pună capăt. „Știți, nu poți să-ți alegi vecinii. R. Moldova și România au multe proiecte bune și intenționez să fiu prieten cu România”, a spus Dodon. Potrivit lui, Chișinăul și Bucureștiul au „o singură problemă: încercările de unire a R. Moldova cu România”. „Atunci când România declară la nivel politic că trebuie lichidată statalitatea R. Moldova, vom riposta”, a ameninţat el.

Cine ameninţă, Dodon sau Putin?

„În România sunt interzise organizațiile care au încercat să facă propagandă cu privire la faptul că o parte din teritoriul românesc înseamnă Ungaria, altă parte – Moldova. Și atunci, de ce la voi acest lucru este interzis, iar la noi nu? La începutul anului trecut, i-am scris o scrisoare deschisă președintelui României, Klaus Iohannis, rugându-l să explice poziția pe marginea acestei probleme și nu am primit un răspuns”, a declarat Igor Dodon, potrivit TASS.
Drept replică, preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat miercuri, 18 ianuarie, în cadrul întâlnirii anuale cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti: „Reiterez aşteptarea României ca noul preşedinte (al RM) să acţioneze conform atribuţiilor sale constituţionale. O spun inclusiv în lumina declarațiilor sale cele mai recente. Indiferent de acestea, România va continua să sprijine drumul european al R. Moldova. Republica Moldova are nevoie de stabilitate, de implicarea responsabilă – subliniez acest cuvânt, responsabilă – a tuturor factorilor politici și instituționali în continuarea și consolidarea procesului de reforme”.

Obârşia aberaţiilor lui Dodon

Revenind la harta lui Putin, evocăm că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, URSS a elaborat un proiect de strângere a etnicilor moldoveni în cadrul unei „Moldove Mari”, care prevedea unirea tuturor „moldovenilor” atât din stânga Nistrului, cât și a celor din dreapta Prutului în cadrul RSS Moldovenești proclamată abuziv la Moscova în august 1940.

Stalin a solicitat atunci directorului Institutului de Etnografie al Academiei de Ştiinţe a URSS, S.P. Tolstov, să elaboreze un studiu despre „harta hotarelor poporului şi limbii moldoveneşti”. Acest document elaborat de către căpeteniile ştiinţei istorice sovietice, după cum v-aţi dat seama, avea misiunea să stabilească hotarele poporului moldovenesc şi ale limbii moldoveneşti.

Cei care l-au încropit au indicat mai întâi că această sarcină este foarte dificilă, întrucât dacă pentru URSS răspândirea poporului moldovenesc coincide cu limitele RSS Moldoveneşti, în România, statistica oficială nu îi deosebeşte pe moldoveni din totalitatea românilor şi, în general, nu îi consideră drept naţionalitate aparte. Şi atunci, autorii au decis să stabilească hotarele moldovenilor „mai întâi, în funcţie de datele lingvistice, şi apoi de cele istorico-etnografice”. Ca, în cele din urmă, în funcţie de aceste note, Stalin să proclame „Moldova Mare”, idee ce a fost din fericire abandonată.

Proiectul „Moldova Mare” sau agresiunea împotriva României

Nu vom da tezele acestor note, căci nu avem spaţiu şi sunt oricum nişte aiureli, ci vom relua doar încheierea lor, colportată astăzi la infinit de Dodon: „Vorba moldovenilor şi-a păstrat trăsăturile fonetice şi lexicale, care persistă şi în unele locuri de trai ale moldovenilor în Transilvania [sic!]. Astfel, moldovenii, oriunde s-ar afla, se identifică drept entitate etnică şi

lingvistică separată de valahi. Această conştiinţă s-a păstrat şi la moldovenii din România, unde a luat forma particularităţilor sale lingvistice, şi, în special, în afara hotarelor acesteia, unde existenţa separată a poporului moldovenesc a determinat dezvoltarea sa independentă ca naţie care a beneficiat de dezvoltarea sa multilaterală doar în URSS, unde poporul moldovenesc a primit pentru prima dată posibilitatea de a-şi crea cultura naţională, socialistă după conţinut, în familia frăţească a popoarelor Uniunii Sovietice”.

Aşadar, urmând logica ideologilor sovietici, moldovenii, ATENŢIE!, nu au avut cultura lor naţională până la URSS, nici chiar în Evul Mediu, ci şi-au CREAT-O în Uniunea Sovietică.

The following two tabs change content below.
Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ultimele articole de Ilie Gulca (vezi toate)