„Hai, cuscră, să ne iubim”

CĂSNICIE // Mari şi încurcate mai sunt lucrurile pe lumea asta

Violeta nu a avut noroc de tată. S-a înecat sărmanul când ea încă nu văzuse lumina zilei. În durerea ei nerostită, mama de 23 de ani i-a jurat atunci pe mormânt că îi va păstra amintirea frumoasă şi nu se va recăsători niciodată, se va ruga lui Dumnezeu să-i dea putere ca să împlinească tot ce au vrut şi gândit împreună pentru copilul lor.

Doamne, ocroteşte-mi copilul”

Dar nenorocirile stau una lângă alta ca umbra şi lumina. Când micuţa încă nu împlinise trei luni, a decedat bunicul pe linia tatălui, iar peste câteva săptămâni, s-a stins bunica pe linia mamei. Fără niciun ajutor de nicăieri, cu punga deşartă şi sufletul necăjit, mama Violetei, Parascovia, căci aşa îi este numele de botez, nu ştia ce să facă. În disperarea ei, se ruga lui Dumnezeu să o ajute. Şi Dumnezeu nu a lăsat-o să se piardă. I-a îndreptat paşii spre biserică, unde s-a prins să facă curăţenie şi să aranjeze totul pentru sfintele slujbe. De aici se hrănea, aici se reculegea în faţa icoanelor. Din rugăciunile ei zilnice nu lipseau cuvintele: „Doamne, odihneşte pe răposatul meu soţ şi ocroteşte-mi copilul!”.

Model de frumuseţe sufletească, Parascovia a rămas să facă curăţenie în biserică şi după ce şi-a reluat munca ei de contabilă la fabrică, unde lucrase până la venirea pe lume a Violetei. A trecut prin multe şi crunte încercări, dar s-a făcut luntre şi punte ca fiica să poată termina o facultate şi să-şi găsească un rost în viaţă.

Rugăciunea mamei a însoţit-o întotdeauna pe Violeta şi Dumnezeu a ocrotit-o pretutindeni, iar lipsurile şi nevoile din casa părintească i-au fost bun învăţător. Omul devine mai înţelept când trece prin momente grele. Cu voinţa bine călită de acasă, Violeta a avut o reuşită foarte bună la carte pe tot parcursul anilor de studii la universitate.

Flăcăii se depărtau de ea

După facultate, fiica Parascoviei a ajuns cu funcţie importantă la procuratură. Vorbele mamei despre faptul că lucrul e întotdeauna un prilej de bucurie pentru cel care îl face şi cine nu lucrează păcătuieşte greu prindeau acum conturul adevărat. Pentru prima dată în viaţă, Violeta simţea gustul dulce al unei munci pe care o faci cu drag. Parcă le avea pe toate: serviciu pe plac, era frumoasă, harnică, deşteaptă. Un lucru însă o neliniştea – anii treceau şi nimeni nu o cerea în căsătorie.

Nu-i vorbă, flăcăii roiau în jurul ei. Dar cum îşi făceau vânt să-i cucerească inima aşa se dădeau îndărăt. Nu le plăcea că era prea directă. Spunea în faţă tot ce avea de spus. Violetei însă îi sfârâiau călcâiele după măritat. Avea 30 de ani şi îşi dorea cu tot dinadinsul un copil. Cineva i-a spus că îi este legată cununia, altfel de ce o fată cum nu mai e alta pe lume nu-şi poate găsi sufletul pereche? O colegă a sfătuit-o să meargă la preot. Aşa i-a zis, aşa s-a pus să facă. A mers pe la mai mulţi preoţi, dar în zadar. Au mai trecut câteva toamne şi câteva ierni, a venit o nouă primăvară, dar logodnicul nu-i şi nu-i.

Şi-a întâlnit dragostea la cimitir

Se apropia Paştele Blajinilor. În această săptămână, Violeta, de când se ţinea minte, mergea cu mama la cimitir şi făcea ordine la mormintele celor dragi. Cu aceeaşi bucurie tristă, care o copleşea ori de câte ori se apropia de mormântul tatălui, a sărutat şi de această dată crucea. După ce îşi înăbuşi în piept un oftat, căzu cu faţa în jos pe mormânt. Plângea şi îl ruga pe tăticul ei să o ajute, de acolo de unde se află, să-şi găsească un soţ înţelept cu care să poată împărţi tristeţile şi bucuriile vieţii.

Tot acolo pe mormânt s-a rugat foarte fierbinte şi la Maica Domnului. După ce au adus în ordine toate mormintele, mama şi fiica le-au tămâiat. Colacul şi lumânarea cu care au înconjurat de trei ori fiecare mormânt, Violeta s-a dus să-l dea de pomană bărbatului care trebăluia, puţin mai încolo, la un mormânt. Nu-i venea a crede ochilor – era Nicolae, un fost coleg de şcoală cu patru ani mai mare decât ea, care plecase de mulţi ani din sat.

Din vorbă în vorbă, a aflat că nu este căsătorit, munceşte la un institut în domeniul fizicii şi matematicii din Sankt Petersburg, Rusia. Nicolae i-a spus că nu a avut timp să se gândească la căsătorie. Violeta, la rândul ei, i-a povestit despre preocupările sale. Această întâlnire a fost o surpriză fericită pentru amândoi.

În ziua următoare, s-au văzut din nou, şi Nicolae i-a spus că în momentul în care s-au întâlnit la cimitir a încercat nişte sentimente de bucurie şi mulţumire pe care nu le-a mai avut demult şi pe care nu le va uita niciodată. Peste câteva zile, Violeta a fost cerută în căsătorie. A plâns şi a râs de bucurie. La cununie, mireasa s-a apropiat de preot şi l-a rugat să-i binecuvânteze căsătoria cu un copil. Peste un an, visul i s-a împlinit – a născut un băieţel. A fost momentul cel mai fericit din viaţa ei şi a lui Nicolae.

Sunt şase ani de atunci. Locuiesc şi se bucură de viaţă în oraşul de pe Neva, sunt fericiţi. Violeta aşteaptă al doilea copil. A aflat că este însărcinată prin vis. Într-o noapte, după ce şi-a făcut rugăciunea, s-a culcat şi s-a visat în cea mai frumoasă biserică din Sankt Petersburg. Se făcea că toţi aşteptau predica preotului, de pe o icoană a coborât Maica Domnului şi s-a apropiat de Violeta, zicându-i: „Mi-ai cerut să-ţi împodobesc pântecele cu o fetiţă. Află că eşti însărcinată. O să naşti o fată frumoasă şi deşteaptă ca tine şi o să vă meargă bine în continuare, necazuri prea mari nu o să aveţi în viaţă…”

Cuscra şi cuscrul se căsătoresc

Multe, mari şi încurcate mai sunt lucrurile pe lumea asta! Acum doi ani, s-a stins din viaţă mama lui Nicolae. Cuscra Parascovia, bună şi milostivă, mergea din când în când la cuscrul Ion să-i gătească mâncare, să-i mai spele nişte rufe, să-i facă curăţenie prin casă. Iar duminica după sfânta slujbă din biserică îl poftea pe la ea ca să stea amândoi la masă. Pentru că singur, oricât de bună ar fi mâncarea, totuna parcă nu merge, se opreşte în gât.

Uitasem să vă spun că şi cuscrul este un suflet foarte credincios.

Şi înaintea Postului mare, cuscrul i-a zis într-o zi cuscrei:„Dumnezeu să o ierte pe Ileana mea că am făcut copii cu ea şi am trăit în înţelegere, Dumnezeu să-l ierte şi pe Pavel al tău şi să mă ierte Dumnezeu şi pe mine că vreau să-ţi dezvălui un secret. Să ştii cuscră că mi-ai plăcut de fată mare şi, dacă nu se băga răposatul Pavel înaintea mea, poate că mi-ai fi devenit soţie de pe atunci.

Şi să mai ştii că la biserică merg nu numai pentru slava lui Dumnezeu, dar şi de dragul tău. Nici nu ştii cât de frumos îţi stă la strană şi cât de mult îmi mângâie sufletul glasul tău!”.

Dragostea nu are vârstă

Căzând în genunchi şi sărutându-i mâinile, i-a şoptit Parascoviei: „Nici ‘neata, nici eu încă nu avem 60 de ani. Iar dragostea nu are vârstă. Hai, cuscră, să ne luăm, să nu mai alergăm de la unul la altul. Să trăim împreună şi să fim fericiţi aşa cum sunt copiii noştri”. „Ce o să zică Pavel că m-am jurat pe mormântul lui că o să mă mărit a doua oară? Ce o să zică copiii? Ce o să zică satul?”

„Să-ţi pese mai puţin de sat, pe copii îi vom întreba, iar Pavel cred că te va înţelege”, i-a spus cuscrul.

Copiii au încuviinţat căsătoria părinţilor. Preotul ştie că singurătatea e ucigătoare, deoarece preoteasa l-a lăsat de câţiva ani şi a plecat în Italia. A zis că nu e păcat să alungi urâtul din două singurătăţi şi să faci să se nască o dragoste nouă. Iar Pavel i s-a arătat în vis Parascoviei şi i-a spus: „Ai dreptul şi tu la un strop de fericire. Mărită-te, draga mea, că ai trăit destul numai cu gândul la mine!”

 

 

The following two tabs change content below.