Guvernul alocă 1 milion de lei pentru susţinerea activităţilor din diasporă

Guvernul Republicii Moldova a alocat pentru anul 2013 un milion de lei pentru activitățile organizate cu și pentru cetățenii moldoveni din străinătate. Banii vor fi utilizaţi pentru organizarea evenimentelor dedicate sărbătorilor de iarnă, cât şi pentru susţinerea cursurilor de limbă română pentru copiii migranţilor moldoveni.

De asemenea, o parte din mijloacele financiare va fi cheltuită pentru lansarea programului D.O.R, ediția 2014, se arată într-un comunicat de presă al Biroului pentru Relaţii cu Diaspora.

Astfel, în contextul sărbătorilor de iarnă care se apropie, asociațiile de moldoveni sunt invitate să prezinte la BRD evenimentele propuse spre susținere până pe 25 noiembrie. Produsele și serviciile vor fi procurate de către Cancelaria de Stat și livrate asociațiilor. BRD precizează că nu va face transferuri de bani în diasporă.

Biroul va colecta de la asociații proiecte de descriere a evenimentelor pe care planifică să le organizeze, cu specificarea: mărimea evenimentului, tipul evenimentului, durabilitatea evenimentului, raportul dintre numărul de participanți și ponderea cetățenilor moldoveni în regiune, reprezentativitatea și activismul asociaţiei sau grupului de inițiativă în regiune, impactul activității.

Potrivit reprezentanţilor BRD, suma este până în prezent cea mai consistentă sumă acordată pentru diaspora moldovenească. Banii au fost alocați pentru a susține acțiunile asociațiilor din diasporă și ale Biroului pentru relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat, orientate spre “creșterea si sporirea dinamismului comunităților de moldoveni aflate peste hotare”.

Sursa: diaspora.moldova.org

The following two tabs change content below.
Jurnalul Natiunii

Jurnalul Natiunii